• 29 Jul. 2016
  • 4 min

Cum să aplici corect la joburi

Autor
Steluţa Năstase
Steluţa Năstase Am ales un job pe care îl iubesc și, da, zâmbesc pentru c... Arată mai mult

Printre zecile sau sutele de CV-uri pe care le primesc companiile se strecoară, de multe ori, și profiluri trimise la întâmplare. De aici și lipsa unui răspuns favorabil pentru interviu.

Îți cauți un nou job și sigur vrei să-ți placă, să se potrivească domeniului și experienței tale și, nu în ultimul rând, să-ți aducă satisfacții financiare și perspective în carieră. Așa arată cel mai frumos și cel mai ambițios scenariu. Însă, tentația în fața anunțurilor de joburi schimbă, adesea, comportamentul de aplicare. „Încercarea norocului” creează situații consumatoare de timp și energie atât pentru candidați, cât și pentru recrutori. Oamenii de HR povestesc că primesc și CV-uri care nu arată legătura dintre jobul pentru care recrutează și experiența sau formarea candidatului. La interviu, întâlnesc și persoane care vor să fie manageri, deși sunt la începutul carierei, sau declară că singura lor motivație este câștigul material. Primul pas pentru a fi eficient în recrutare și pentru a avea șanse reale de a obține un job este să aplici la joburile care ți se potrivesc.

Iată cele mai importante etape pentru a potrivi aplicarea ta cu descrierea jobului:

 

1. Citește cu atenție descrierea jobului și, mai ales, cerințele. Dacă CV-ul tău nu răspunde celor mai importante cerințe ale jobului, dacă nu ai acele studii cerute, experiența și limba străină menționată este bine să-ți reconsideri aplicarea. Recrutorii pot folosi sisteme automate de scanare a CV-urilor sau vizualizează profilul cu atenție, în primul rând, la titlul joburilor, la numele companiilor. Au nevoie doar câteva secunde pentru a decide dacă aplicarea este potrivită postului, scrie Livecareer.com.

2. Setează criteriile de interes. De exemplu, eJobs.ro îți oferă ocazia de a stabili nivelul de carieră, departamentul dorit, industria dorită, orașul. În partea dreaptă a CV-ului vei găsi Criteriile mele de căutare a jobului, unde poți face editări, astfel încât opţiunile să se potrivească profilului tău. Toate aceste setări sunt foarte importante pentru că, în funcție de ele, sunt selectate joburile pe care le primești zilnic în newsletter.

3. Actualizează CV-ul cu acele informații care te fac potrivit pentru un job. Să presupunem că vrei să aplici pentru un job de consilier vânzări în industria fashion. În anunțul jobului, principalele cerințe sunt experiența în domeniu de 1-2 ani, cunoștințele de utilizare PC, operațiuni la casa de marcat. La joburile anterioare, ai acumulat această experiență, precum și abilitățile cerute. Cel mai impotant este să verifici dacă se regăsesc și în CV-ul tău pentru că recrutorul nu poate intui ce responsabilități ai avut la fostele joburi sau ce perioadă ai lucrat la fiecare job. Desigur, își poate da seama care a fost misiunea ta după titlurile joburilor și după numele angajatorilor, însă punctarea în CV a acelor informații de care recrutorul are nevoie îți sporește șansele de reușită.

4. Evită superficialitatea în completarea CV-ului. Toate cerințele sunt importante, iar structura acestuia este gândită în așa fel încât să-ți permită să spui cât mai multe informații despre tine. Principalele dovezi de superficialitate în CV sunt: doar două-trei rânduri despre responsabilitățile tale, deși recrutorul știe că ai avut mai multe task-uri (trad. sarcini de lucru) la respectivul angajator sau exprimări precum: „Nu am” , „Nu răspund” , „Confidențial” .
5. Folosește cu încredere scrisoarea de intenție pentru a povesti despre tine, nu pentru a relua informațiile din CV. Dacă simți că CV-ul nu transmite foarte multe informații despre tine, nu îl aglomera inutil. Folosește cu încredere scrisoarea de intenție unde poți crea povești, contextualizezi frumos informațiile, arăți de ce ești mai potrivit pentru un job decât alți candidați și, mai ales, ce poți face pentru companie.

6. Oferă referințe. Este dovada transparenței informațiilor din CV-ul tău. Nu mulți candidați oferă referințe în CV, iar unii dintre ei sunt reticenți când li se cer recomandări la interviu. Așadar, este o nișă pe care o poți exploata în interesul tău. Gândește-te la acele persoane alături de care ai lucrat bine şi le-ai creat o impresie bună. Stabilește o întâlnire cu ele pentru a le povesti noile tale planuri în carieră. Astfel, le vei pregăti să vorbească despre tine așa cum îți dorești.

7. Întreabă-te dacă poți face jobul respectiv. Imaginează-ţi cum arată o zi de lucru studiind îndeaproape responsabilităţile jobului. Chiar dacă eşti pasionat de un job, dacă acesta presupune traduceri dintr-o anumită limbă străină pe care nu o cunoşti sau o anumită certificare, e bine să-ţi reconsideri aplicarea. Totul este să fii obiectiv şi să conştientizezi diferenţa dintre cerinţele angajatorului şi ceea ce poţi să oferi. Este mult mai important să-ţi găseşti locul într-o companie unde eşti priceput în activitate, decât să alegi un job pentru care nu ai abilităţile necesare, scrie Themuse.com/advice.

8. Pune accent pe abilităţile transferabile. Chiar dacă nu ai lucrat chiar pe un post similar sau în aceeaşi industrie, contează foarte mult să arăţi că ai spirit analitic şi că ştii cum să-ţi foloseşti abilităţile în orice context. Este ok să menţionezi în scrisoarea de intenţie: „Ştiu că nu am experienţa în domeniu, dar…”. În continuare, poţi vorbi despre acele abilităţi transferabile între experienţa pe care o ai şi noul job pe care ţi-l doreşti. Povesteşte ce ai învăţat din experienţa anterioară şi poţi aplica în noul rol: „În timpul facultăţii am lucrat într-un ONG unde mă ocupam direct de strângerea de noi fonduri. Am învăţat să răspund prietenos clienţilor, să vin cu acea ofertă care să li se potrivească, să negociez şi să ţin cont de feedback. Toate aceste abilităţi mă ajută în noul rol de consilier în vânzări”, notează Themuse.com/advice.

9. Găseşte acea persoană care îţi poate oferi mai multe detalii despre job. Conectează-te pe reţelele de socializare cu persoane care lucrează în compania pe care o vizezi. Astfel, poţi afla detalii dacă experienţa ta se potriveşte postului, care sunt cerinţele echipei de management şi ce aspecte contează în CV pentru a te califica.

10. Recitește CV-ul și scrisoarea de intenție înainte de a le trimite. Cele mai multe greșeli apar atunci când editezi un document cu informații noi, unele preluate din descrierea jobului. Din editare, în editare, pot apărea typo-uri (trad. greşeli de scriere) sau chiar nonsensuri în fraze, de aceea este bine să revezi documentul cu atenție. Un ghid pentru evitarea typo-urilor găsești aici.

 

A fost util articolul? 0
CVjob

Leave a Reply