• 5 Sep. 2016
  • 3 min

Despre abilități și competențe: Cum treci de la „hmmm” la „suuuuper”

interviu

Cristina Săvuică, Chief Happiness Officer în cadrul Lugera & Makler România, le arată candidaților cum își pot prezenta mai eficient abilitățile și acele competente de comunicare cerute de recrutori.

În urmă cu ceva vreme unul dintre candidații noștri, interesat să facă o schimbare dinspre online marketing spre branding, ne întreba: „Cum fac să îmi prezint abilitățile și competențele de comunicare fără ca acestea să fie o simplă înșiruire de cuvinte lipsite de sens, peste care recruiterul să treacă, mai mult sau mai puțin lămurit, că sunt ceea ce caută?”.

O întrebare foarte bună. Dacă analizăm cu atenție CV-urile pe care le primim zilnic, în mare parte acestea urmează aceeași direcție: liste de responsabilități generice, încheiate cu alte liste de abilități, pe care recruiterul trebuie să le interpreteze și să le potrivească din punct de vedere experiență, expunere pe proiecte, nivel de implicare și, implicit, nivel de cunoștințe acumulate.

Pentru a nu lăsa loc de interpretări: unele cuvinte cheie sunt pentru mulți recruiteri magice, însă, detaliile le pot transforma într-o mină de aur care economisește atât timpul hiring managerului, cât și pe cel al candidatului. Înșiruirile de termeni generici și responsabilități din fișe de post universal valabile spun multe, însă, în esență, nimic despre performanța individuală. Candidații trebuie să aibă în vedere că adevărată miză în dialogul cu potențialul angajator este nivelul la care pot să își folosească abilitățile, astfel că includerea acestor detalii în CV este esențială.

În sine, mesajul CV-ului trebuie să fie despre care sunt problemele pe care candidatul le poate rezolva, așa cum fiecare post promovat este despre nevoi sau probleme pentru care angajatorul caută soluții. Abordările câștigatoare răspund întrebărilor indirect adresate de hiring manager: „Ce poți să rezolvi?”, „Cum poți să îmbunătățești activitatea noastră?” sau „Cum poți să optimizezi procesele noastre?”.

Cum rescriem însă un CV pentru a atrage atenția? În primul rând, regula de aur trebuie să fie cursivitatea, o abilitate de comunicare. De la început până la final, CV-ul trebuie să spună o poveste coerentă: sumarul trebuie să povestească despre problemele pe care candidatul știe să le rezolve, abilitățile și competențele să ofere indicii despre cum acesta poate găsi soluții, iar experiența să ofere detalii relevante despre rezultatele pe care candidatul le poate obține. Urmărim, așadar, trei aspecte cheie:

1. Ce face, de fapt, candidatul?

 

Un job poate acoperi mai multe roluri. Poate activitatea pe care candidatul a desfășurat-o implică furnizarea de suport clienților, procesarea datelor, dar și raportare sau, poate, coordonarea unei echipe și, ocazional susținerea de traininguri pentru membrii acesteia.

Pentru sumarizarea eficientă a experienței candidatului este esențială identificarea și detalierea acelor roluri relevante pentru următoarea etapă.

2. Cum își desfășoară candidatul activitatea?

 

Abilitățile declină, practic, din rolurile pe care candidatul le-a îndeplinit. Rescrierea eficientă a acestora trebuie să ofere însă suficiente informații despre nivelul de expertiză pe care candidatul îl are, să sublinieze punctele forte ale acestuia și, obligatoriu, să se alinieze cerințelor angajatorului.

Pentru cazul candidatului nostru, spre exemplu, o simplă enumerare a aplicațiilor pe care le-a utilizat l-ar fi putut recomanda pentru un rol similar, așa că, în loc de Instagram, Linkedin, Facebook, Twitter, era cu mult mai relevant pentru noul rol pe care îl viza să pună accentul pe înțelegerea imaginii de ansamblu și pe importanța întăririi prezenței brandului în mediul online.

Abilitățile sale, rescrise, ar putea povesti despre abilitatea de a comunica, despre capacitatea de se adapta la mediul online, care presupune schimbări rapide și noi algoritmi, dezvoltând și îmbunătățind prezența online prin strategii online creative. O astfel de abordare îi oferă unui potențial hiring manager nu doar informații despre nivelul de expertiză, ci și suficiente indicii că respectivul candidat poate fi o resursă valoroasă pe un alt rol decât cel pe care îl ocupă în prezent.

3. Cum pot fi abilitățile candidatului interpretate ca resursă de către angajator?

 

Candidatul poate avea abilități extraordinare, însă dacă acestea nu se traduc în beneficii pentru potențialul angajator, misiunea schimbării este din start sortită eșecului. Punctul forte al unui CV reușit îl reprezintă rezultatele obținute prin folosirea mixului eficient de cunoștințe, competențe și abilități. Pentru candidatul nostru, scurtarea timpului de răspuns în mediile online, creșterea numărului de aprecieri, un număr mai mare de aprecieri favorabile comparativ cu concurența ar putea fi tot atâtea exemple pe care potențialul angajator să le ia în considerare.

Tentațiile sunt mari și, din dorința de a nu omite aspecte care ar putea fi importante, mulți candidați preferă să includă în CV tot. Având în vedere că timpul mediu de evaluare a unui CV este sub șase secunde, relevanța în descrierea abilităților și competențelor de comunicare este însă esențială.

CV-ul spune povestea fiecărui candidat, rămâne însă ca fiecare să spună povestea corectă pentru jobul pe care îl vizează.

A fost util articolul? 2

Leave a Reply