• 18 Oct. 2017
  • 6 min

#MeToo Despre cazurile de hartuire sexuala la locul de muncă

hartuire sexuala cod penal la locul de muncă

Înapoi în anul 200x, nici nu contează momentul. Sunt singură cu cel mai mare om din companie într-o sală de ședințe cu geamuri cât se poate de transparente. Suntem la ceea ce ar trebui să fie o discuție one to one. Către finalul întâlnirii îmi spune „Ești frumoasă”. Îi mulțumesc, neștiind ce altceva să zic, alegând varianta naivă de a crede că vorbește despre frumusețea interioară, nu despre cea fizică.

Nu se oprește. Îmi mai zice o dată. Îi mulțumesc din nou. Încă o dată. Aceeași frază, deja devine stânjenitor. Discuția alunecă în afara zonei profesionale. Șeful știe foarte bine că am iubit, căci cu câteva minute mai devreme, într-un meeting cu toată echipa, când nimeni nu întreba nimic la sesiunea de Q&A, a avut grijă să bată un apropo să vadă dacă sunt single sau nu. Se pare că oricum nu conta. Din afara zonei profesionale, mâna lui ajunge lejer pe genunchiul meu, ca și cum ar fi cel mai natural lucru care s-ar putea întâmpla la un one to one cu șeful cel mare. Nu-i zic nimic, doar îmi trag ferm scaunul și mă fac și eu că plouă. Am norocul că am spre 30 de ani și știu foarte bine ce e OK și ce nu la job, care-mi sunt drepturile și cum să mă poziționez chiar și în situații atât de incomode. Dacă mi s-ar fi întâmplat la 20 de ani, la primul job, sau chiar și la 25, nu știu dacă aș fi știut cum să reacționez, nu știu cum aș fi gestionat presiunea. Din păcate însă colege de-ale mele mai mici aveau să vadă pe pielea lor cum e să n-ai experiență, să îți fie frică să zici nu, să nu mergi la HR, să nu reclami un caz de hartuire la locul de munca.

 

Nu ești singura!

Vorbeam zilele trecute cu niște prietene despre mediatizatul caz Harvey Weinstein. Celebrul producător, cofondator al casei de producție Miramax, s-a trezit zilele trecute cu o grămadă de acuzații în cârcă: hartuire sexuala, asalt și chiar viol din partea unor actrițe și persoane publice ca Angelina Jolie, Courtney Love, Gwyneth Paltrow, Cara Delevingne, Eva Green, Kate Beckinsale, Lea Seydoux, Heather Graham sau Ashley Judd. Și lista e mult mai lungă. Într-o mișcare impresionantă de solidaritate, femeile de la Hollywood, alimentate una de cealaltă, au început să vorbească și aducă în discuție episoade de abuz sexual (fizic sau psihic) cauzate de celebrul producător, multe în urmă cu ani buni.

 

Ce s-a ridicat în discuție la masa la care mă aflam zilele trecute cu prietenele mele era o chestiune care, cumva din automatism, îți trece involuntar prin cap: cum de Angelina Jolie, tocmai ea, a tăcut atâta vreme și nu a zis nimic despre un caz de hartuire sexuala? Provenea dintr-o familie bună, sus pusă la Hollywood, avea o carieră promițătoare și, cu toate astea, a tăcut. De ce? Courtney Love a fost una dintre femei abuzate de Weinstein care nu și-a ținut gura în schimb. În 2005, aceasta avertiza tinerele actrițe să nu se ducă cu Weinstein la vreo petrecere. Consecințele nu au întârziat să apară pentru Love, astfel încât n-a durat mult până când a fost exclusă de la cea mai mare agenție de talente de la Hollywood. Doar nu te pui cu Harvey.

 

Cele două exemple sunt foarte relevante puse împreună. Pentru că ce a făcut Love ne explică cumva, foarte superficial, e adevărat, de ce Jolie a tăcut. În primul rând, unei victime a unui caz de hartuire sexuala (că e fizic sau doar verbal, nu contează), îi e foarte greu să vorbească despre asta, chiar și cu cei mai apropiați oameni. Pentru că intervin în discuție o mulțime de factori de la cutumele sociale și culturale (tu ți-ai cerut-o), rușine (ce o să creadă lumea despre mine dacă spun adevărul?) până la un sentiment acut de vinovăție (e vina mea că am purtat rochia aia scurtă, că m-am uitat așa, că am zâmbit și lista continuă la infinit). În al doilea rând, un aspect care poate n-a fost tratat cu suficientă importanță în cazul de față, e faptul că femeile care au ieșit în față și și-au făcut curajul să recunoască și să acuze, după acești mulți ani, se aflau la locul de muncă sau într-un context legat de job, iar aici se complică și se ramifică și mai mult lucrurile.

 

De la o privire la hartuirea sexuala

Ca să ne fie mai ușor de înțeles și mai aproape de noi, să luăm un caz cu care ne putem întâlnim zi de zi la birou. Ai un job care-ți place, cariera ta pare că e pe drumul cel bun, doar că, între timp, apare o mică turbulență. Șeful îți zâmbește mai mult decât ar trebui, câteodată își permite să facă glume sexuale și, în unele cazuri, modul în care îi răspunzi se va reflecta direct asupra jobului tău. Nu vrei să-ți pierzi jobul, dar nici nu ești dispusă să îi dai apă la moară. Și atunci ce faci? În niciun caz tăcerea nu e un răspuns.

 

Cel mai apropiat ajutor îți e în departamentul de HR, mai ales în cazul în care cel care îți face avansuri ți-e șef. Dacă e un coleg, atunci caută ajutor la superiorul direct, pe lângă departamentul de resurse umane. Lucrurile sunt complicate, dar cu ajutorul colegilor tăi, poți rezolva o astfel de problemă fără să-ți pui în pericol jobul sau cariera. Daniela Bulacu, Legal Advisor la Ringier Group, explică: „Trebuie avut în vedere și faptul că această plângere trebuie probată, atât în fața superiorului sau departamentului HR, cât și în fața organelor de cercetare penală, cu orice fel de probe (înscrisuri, mesaje, convorbiri înregistrare sau martori).” Mai ales că, în zilele astea, cu telefonul tot timpul la îndemână, e ușor să apeși pe record și să înregistrezi discuțiile. E adevărat că primul impuls nu e ăsta, însă, în cazul unor episoade repetate, dacă hartuirea sexuala continuă, poți lua și astfel de măsuri după ce treci de etapa inițială de șoc, negare și dezgust.

 

„În termeni legali, un caz de hartuire sexuala este considerat o infracțiune, prevăzut ca atare de Codul Penal Român. Așa că partea vătămată are dreptul de a sesiza organele de cercetare penală. Trebuie observat că acțiunea penală, deci cercetarea persoanei culpabile, se va face doar la plângerea prealabilă a părții vătămate”, continuă Daniela. Cu alte cuvinte, dacă speri ca episoadele abuzive să treacă de la sine, nu se va întâmpla asta. Trebuie să vorbești. O să spui că, mai ales atunci când abuzul vine din partea unui superior, departamentul de HR nu te va crede pe tine, un simplu angajat, ci îl va crede pe el, agresorul, mai înalt în funcție. Pot să te contrazic cu două exemple personale.

 

E adevărat că, în cazul meu, hartuirea nu a fost de natură sexuală, ci doar psihică. Am avut de a face, de-a lungul carierei, cu doi șefi extrem de toxici. La fel ca orice victimă a unui abuz de orice fel, și eu mă simțeam mică (ierarhic vorbind), iar ei erau extrem de mari, doar erau șefi. Am îndurat luni de zile șicane, persecuții, stres și tot ce vrei până când am ajuns în momentul în care mi-am dat seama că nu mai am nimic de pierdut. Viața la job nu mai era viață pentru mine și nu mai suportam să mă văd acceptând tratamente gratuite, pe care nu le meritam. Așa că m-am dus la HR și am vorbit. Cu teamă, conștientă fiind că puteau fi ultimele mele momente în companiile respective, dar am făcut-o. Surpriza a fost nu doar că oamenii de HR au fost foarte supportive, că m-au crezut, m-au ascultat și mi-au mulțumit că am avut curajul să vorbesc, dar mi-au spus și că le pare rău că nu și-au dat seama de ce se întâmpla în interiorul companiei. În ambele cazuri situația s-a rezolvat în favoarea mea și a angajaților (căci nu eram singura victimă a abuzurilor psihice), astfel că „șefii” respectivi au zburat din companie.

 

Tăcerea nu e o soluție într-un caz de hartuire sexuala!

Ce ar trebui să mai știi e că hartuirea sexuala la locul de munca se pedepsește conform legii cu închisoare de la trei luni la un an sau cu amendă, pe lângă faptul că va fi pedespsită și disciplinar la locul de muncă. Deci, cu atât mai mult, ar trebui să-ți faci curajul să vorbești, dacă îi ești victimă, căci e o chestiune serioasă. „În codul penal, un caz de hartuire sexuala este definit ca: «Pretinderea în mod repetat de favoruri de natură sexuală în cadrul unei relaţii de muncă sau al unei relaţii similare, dacă prin aceasta victima a fost intimidată sau pusă într-o situaţie umilitoare». Persoana vătămată poate opta între cele două modalități (plângere disciplinară sau plângere penală) sau se poate folosi de ambele”, explică Daniela Bulacu. „Plângerea disciplinară se face pe cale ierarhică (dacă este posibil și hărțuitorul nu este chiar persoana către care ar trebui raportat) sau direct la HR, care va demara procedura de cercetare disciplinară, conform regulilor interne ale fiecărei societăți”, continuă aceasta.

 

E dificil să vorbești despre hartuire sexuala. E dificil și doar să conștientizezi că ești victima unui abuz. Iar, din păcate, societatea și cultura în care am fost crescuți nu ne ajută. Suntem poporul care s-a obișnuit să vorbească în șoaptă – să nu audă vecinii – sau să nu vorbească deloc. De teamă să nu fim judecați. De teamă să nu ne fie și mai rău. Ce ar trebui să înțelegem cu toții, femei și bărbați deopotrivă – pentru că abuzurile se întâmplă, e adevărat, la un nivel mult mai mic, și în cazul celor din urmă – e că e datoria noastră să vorbim. E cel mai bun lucru pe care îl putem face pentru noi. Și că dacă noi nu avem grijă de noi și nu ne apărăm drepturile, n-o s-o facă nimeni pentru noi. Cazurile de hartuire sexuala sunt reale – dați o căutare pe Facebook/Google după hashtagul #MeToo și o să vă înfiorați –, dar faptul că sunt frecvente nu le face și normale. Abuzurile trebuie să înceteze. Și doar vorbind despre aceste cazuri de hartuire sexuala, încurajând lumea să o facă, putem avea speranțe că se vor și opri.

 

Ți-a plăcut acest articol? Citește și: 

Fenomenul de bullying la locul de muncă

Codul Muncii: Tot ce trebuie să știi dacă ai un job sau vrei să obții unul

A fost util articolul? 0

Leave a Reply