• 23 Nov. 2015
  • 1 min

Panică la metroul spre Pipera! Un hoț de badge-uri a băgat spaima în corporatiști

Autor
eJobs
eJobs Înființat în 1999, eJobs este primul portal de recrutare ... Arată mai mult

Atenție la buzunare!

Cererea mare de badge-uri de pe piața neagră a dus la apariția unui tip nou de hoț. “Monstrul de la metrou”, cum e el cunoscut printre corporatiști, profită de momentele de aglomerație în metroul spre Pipera și fură badge-urile corporatiștilor. Mulți corporatiști au ajuns în trista situație de a merge la birou pe jos, doar ca să nu riște să rămână fără badge.

Disperarea corporatiștilor este legată de faptul că, la fel cum membrii anumitor triburi credeau că, dacă ești fotografiat, ți se fură sufletul, ei au credința că dacă ți se fură badge-ul riști să-ți pierzi ceva mult mai grav: jobul. “Iar badge-ul este cel care îți dă prestanță și te definește ca și om. Fără el, tu nu mai exiști, ești un nimeni depersonalizat”, spune un corporatist bucureștean.

Singura veste bună pentru corporatiști este că deja au apărut mai multe soluții prin care se pot asigura că nu rămân fără prețiosul badge. Poți alege fie un lanț antifurt, cu care să îți legi badge-ul de bara de metrou pe timpul călătoriei, fie o asigurare de badge, care să-ți garanteze înlocuirea în caz de furt.

 

Texte: Times New Roman | Caricaturi: Octav Ungureanu / Smoking Cool Cat

A fost util articolul? 0

Leave a Reply