• 6 Mar. 2017
  • 2 min

Spring IT 2017: Firmele de pe piața IT vin să cunoască studenții

Autor
eJobs
eJobs Înființat în 1999, eJobs este primul portal de recrutare ... Arată mai mult

Evenimentul Spring IT îi invită pe studenții pasionați de domeniul tehnic să intre în contact cu reprezentanți ai companiilor IT. Iată când are loc ediția din 2017.

Proiectul Spring IT se axează pe nevoile studenților, printre care se numără și facilitarea legăturii dintre tinerii pasionați de IT si reprezentanții companiilor importante din domeniu.

sisc

Timp de 5 zile, între 13 și 17 martie 2017, studenții au parte de prezentări și activități puse la dispoziție de către unele dintre cele mai renumite și active firme de pe piața IT ce pun în lumină informații importante despre ce înseamnă un job și cum se poate dobândi. Studenții au posibilitatea de a-și încărca CV-urile online și de a se înscrie la evenimente, în urma completării formularului disponibil pe site-ul oficial al evenimentului. CV-urile încărcate pe site vor ajunge la parteneri, urmând să fie analizate și introduse în baza de date a companiilor.

Partenerul principal al ediției a VI-a este Accenture, iar evenimentele de tip Career Day vor fi susținute de reprezentanți ai companiilor Microsoft, IBM și Raiffeisen în timp ce workshopurile vor fi susținute de: Bearing Point, ING, Metro Systems, SEERS, Play Solutions și Ernst & Young. Toate companiile participante vor fi prezentate la conferința de deschidere, iar mai multe informații despre structura evenimentelor se află pe site-ul proiectului.

Spring IT aduce și în această ediție aplicația Cod Unic. Platforma de pe website permite partenerilor adăugarea codurilor unice ale participanților pe lista de favoriți. Este important ca fiecare student participant să se înscrie online în prealabil, pentru a primi codul unic și pentru a putea beneficia de această oportunitate.

Evenimentul se află la a VI-a ediție și este organizat de Sindicatul Studenților din Facultatea de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică (SiSC), la Academia de Studii Economice din București, parterul Facultății de Cibernetică.

SiSC este cea mai veche organizație studențească din ASE, având peste 200 de proiecte desfășurate cu succes până în prezent. Scopul organizației este reprezentarea  intereselor și drepturilor în raport cu mediul academic a studenților Facultății de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică (C.S.I.E.), dar și crearea oportunităților de dezvoltare personală și profesională.

 

Pentru mai multe detalii despre proiect, intră pe site-ul Spring IT sau pe pagina oficială de Facebook.

A fost util articolul? 0

Leave a Reply