• 23 Jul. 2019
  • 2 min

E OK să te răzgândești dacă nu-ți mai place ceea ce faci

cursuri IT

Primii absolvenți de cursuri IT la Coders Lab, academia lansată de eJobs, au fost foarte motivați să învețe și mulți dintre ei au făcut mari sacrificii pentru a dobândi cunoștințele necesare în IT. Unii au venit chiar din Londra pentru a se dedica studiului și și-au lăsat familia și copilul acolo.

Fie că au făcut un efort de natură financiară, fie că și-au lăsat acasă familia sau au făcut o pauză de la actualul job, cursanții Coders Lab au dat credit acestor cursuri IT și au evoluat pe zi ce trece.

 

Daniela Hârșu - Coders Lab

Daniela Ștefania Hârșu lucrează de peste 10 ani în construcții, dar anul acesta a optat pentru o reconversie profesională în IT.

 

A venit din Londra pentru cursuri IT de JavaScript 

Daniela Ștefania Hârșu, 35 de ani, este din București, dar de câțiva ani s-a mutat la Londra. A venit din capitala Angliei pentru a susține cursul JavaScript. Costa foarte mult să învăț programare în Anglia, aproximativ 10.000 de lire, plus că nu mă atrăgea programa de curs. Așa că am luat decizia de a studia în România, chiar dacă asta a însemnat să-mi las în Londra soțul și copilul, povestește Daniela.

 

Trece de la construcții la IT. Programul flexibil contează

Daniela este inginer de meserie și a lucrat în construcții, dar îi este dificil să mai profeseze în acest domeniu. Programul de lucru este destul de strict. Ea caută un job care să-i ofere și program flexibil, mai ales acum, că urmează să devină din nou mamă. „Îmi doresc să lucrez într-un domeniu cu mai multă flexibilitate când vine vorba de program, cum e IT-ul. Acesta mi-ar oferi ocazia să lucrez și de acasă, spune Daniela.

 

Se adaptează unei programe de curs de numai 7 săptămâni

Programa de la cursul Coders Lab de JavaScript a fost o provocare pentru Daniela: „Este un program foarte intens, se predă multă materie la cursuri, într-un timp scurt și nu am reușit să exersez pe cât mi-aș dori, adaugă Daniela. Recunoaște că ar fi avut nevoie de încă o lună jumătate-două ca să aibă timp să pună în practică teoria. Cu toate acestea, atmosfera de la curs a motivat-o pentru a merge mai departe. „Mi-au plăcut colegii și profesorii, sunt prietenoși și asta contează mult. M-am străduit să învăț bine, să trec toate examenele și apoi să mă angajez în IT”, spune Daniela, absolventă al Academiei Coders Lab.

 

Examenele – cel mai important hop până la un job în IT

La terminarea fiecărui modul de curs, Daniela a susținut un examen. Emoțiile au fost de două ori mai mari, având în vedere că este și însărcinată: „Este clar că poate nu am fost la randamentul la care aș fi putut să fiu. Am avut emoții, recunosc, dar și stresul inevitabil în aceste situații: să fac bine la examene. În timpul examenelor mă gândeam la o soluție, apoi la alta”, povestește Daniela.
Pe lângă cursul de JavaScript care îi ocupa zilnic peste opt ore, Daniela a mai și lucrat, după program, pentru un proiect. Își propune ca, acum, după finalizarea acestor cursuri IT, să revină asupra exercițiilor, pentru a-și fixa cunoștințele. 

 

Pentru a afla mai multe detalii despre cursuri IT, lasă-ne detaliile tale mai jos și îți spunem mai multe!

Vrei să faci cursuri IT? Te ajutăm noi!

Ți-a plăcut acest articol despre cursuri IT? Citește și:

Cum e să te apuci de cursuri de programare la orice vârstă

Vrei să fii programator? Iată ce beneficii te așteaptă!

Cum îți dai seama dacă ești potrivit pentru un job de programator?

 

A fost util articolul? 2
cursuri IT

Leave a Reply