Care ar fi principalele motive pentru care ți-ai schimba jobul?

Probabil că în ultimii doi ani ai fost mai rezervat în privința schimbării jobului, dacă locul de muncă actual ți-a oferit stabilitate financiară și profesională. Și nu ești singurul care a luat această decizie. 40% dintre respondenții celui mai recent sondaj derulat de eJobs România spun că nu și-au mai schimbat jobul dinainte de 2019, decizie motivată de o nevoie crescută de stabilitate în contextul tulbure creat de pandemie și de implicațiile economice care i-au urmat. 2020 și 2021 au fost ani de mutări profesionale pentru 30% dintre angajați, iar 2022 a adus curajul de a încerca un nou job pentru 20% dintre participanții la sondaj. Care sunt principalele motive pentru care au făcut o schimbare, dar și ce beneficii le-a adus aceasta afli din cel mai recent sondaj eJobs.