• 13 Mar. 2019
  • 3 min

Propriul business sau copil? Cum e să le faci pe amândouă

Propriul business sau copil?

Și-a lansat propria afacere în urmă cu mai bine de șase ani, iar astăzi pe lângă owner, e și mamă a doi copii, o fată de 14 ani și un băiat proaspăt venit pe lume. Am fost curioși să aflăm de la Mihaela Tudor cum se împarte între cele două medii. Iar ea a fost deschisă să ne relateze povestea familiei ei și cea a agenției de PR & branding personal TUDOR Communication.

 

Cum reușește să se împartă între propriul business și familie, am aflat chiar de la Mihaela Tudor!

eJobs: Înainte de a-ți lansa propria afacere în ce domeniu ai lucrat? Ce te-a determinat să iei drumul antreprenoriatului?

Mihaela Tudor: Am lansat agenția de PR & branding personal TUDOR Communication în 2012, după peste 6 ani de jurnalism de televiziune și 1 an de comunicare și relații publice. Principalul motiv pentru care am devenit antreprenor a fost dorința de a avea libertate pentru a crea ceva de la zero, a-mi implementa viziunea și a-mi gestiona singură viitorul. Știam că o să fie cea mai mare provocare profesională de până atunci, că o să fie o luptă continuă pentru bani și mai știam că dacă îmi pun ceva în minte, nu are cum să nu îmi iasă. După 6 ani de muncă de teren, dintre care și pentru o televiziune de știri, relatând evenimente și făcând investigații, eram sigură că mă voi descurca în orice situație. Și așa a și fost.

 

„Am pornit de la zero, fără un portofoliu, dar cu ideea puternică de a promova oameni, înainte de companii, a le spune poveștile de valoare din activitatea lor și de a-mi activa și extinde comunitatea de jurnaliști creată în toți acești ani.”, spune Mihaela Tudor.

 

eJobs: Știu că de ceva timp ești mamă pentru a doua oară, spune-ne când ai aflat despre asta? 

Mihaela Tudor:  Am aflat că sunt însărcinată cam în această perioadă, anul trecut. A fost un moment extraordinar deoarece așteptam de ceva timp să se întâmple acest lucru. După ce m-am bucurat intens ceva vreme, s-a instalat și o ușoară panică cu privire la cum voi gestiona compania în toată perioada. Lucrurile au mers foarte bine pentru că am muncit mai mult decât îmi imaginam că voi putea și pentru că am o echipă faină și dedicată.

 

eJobs: Ai fost tare activă în perioada sarcinii și după. Cum ai reușit? 

Mihaela Tudor: Am mers aproape zilnic la birou până la 9 luni. Apoi, am lucrat de acasă o perioadă. La aproape o lună de când a venit Adam, l-am luat la birou și am „reintrat” în activitate având un nou an în față și multe proiecte ce stăteau să înceapă. Nu am făcut sport pentru că nu am avut timp, dar am avut o grijă deosebită legată de ce și când mănânc și am mers cât mai mult pe jos în fiecare zi. Mi-am propus și am și reușit să am un tonus foarte bun și să fiu plină de energie pozitivă. A fost o sarcină ușoară, ar spune celelalte mămici.

 

eJobs: Ce metode ai recomanda femeilor pentru a fi cât mai active în perioada sarcinii? 

Mihaela Tudor: Să gândească pozitiv, să se bucure de fiecare moment și să nu își schimbe rutina decât dacă sarcina le impune acest lucru.

 

eJobs: Ce faci în această perioadă: te dedici și business-ului și copilului? Cum te descurci atunci când trebuie să te ocupi de afacere? 

Mihaela Tudor: Îi dedic cea mai mare parte din timpul meu lui Adam, care este absolut minunat, mă încarcă de energie pozitivă cu veselia lui. Câteodată am impresia că înțelege cât sunt de ocupată și stă cuminte lângă mine, deși are doar 4 luni și e destul de activ. Alteori mă ceartă imediat ce mă vede cu ochii-n telefon. În fiecare zi însă am o grămadă de lucruri ce țin de birou, de care trebuie să mă ocup, și râd cu apropiații că fac un fel de „patinaj artistic” între bebe, care e alăptat exclusiv, birou, casă și evenimente la care trebuie să particip.

 

eJobs: Ți s-a schimbat cumva perspectiva asupra jobului după naștere? 

Mihaela Tudor: Eu cred că nu am un job, am o misiune. Iar azi sunt mai determinată ca oricând să continui să fac ce am visat, să ofer un exemplu și să deschid o lume, lui și fiicei mele, Natalia, care să le asigure un viitor bun.

 

eJobs: Cum arată o zi de lucru pentru tine?

Mihaela Tudor: O zi de lucru începe întotdeauna cu o scurtă organizare. După ce mă asigur că fiica mea cea mare, care are 14 ani, pleacă la școală cum și cu tot ce-i trebuie. Ulterior, cu o cafea în mână dau multe telefoane și emailuri, lucru pe care îl fac cu bebe lângă mine. Apoi, întâlniri și discuții la birou, pe care încerc să le programez în așa fel încât să mă întorc cât mai repede acasă. Iar serile, de câteva ori pe săptămână am evenimente la care particip, ale companiei sau de business networking sau training. Când mă întorc acasă, după ce adoarme bebe și povestesc cu fiica mea, încerc să citesc din multele cărți care mă așteaptă.

 

eJobs: Ce planuri ai pentru business-ul tău pe termen mediu sau lung?

Mihaela Tudor: Anul acesta ne extindem serviciile și vom lansa, sper în curând, o aplicație extrem de inovatoare. Cred foarte mult în impactul acesteia asupra dezvoltării afacerii. În următorii 10 ani vom ajunge, pe nișa noastră, unul din principalii jucători din piață.

 

eJobs: Cum te susține familia astfel încât să ai timp și pentru tine?

Mihaela Tudor: Am avut și am un suport fantastic din partea fiicei mele mai mare, care de fiecare dată când mă vede obosită îmi oferă tot sprijinul. Soțul meu este destul de ocupat, așa că pe el nu ne putem baza foarte mult, decât ca să ieșim din când în când ca fetele.

 

Ți-a plăcut articolul? Citește și:

Cum să fii în relații bune cu angajatorul în concediu de maternitate

A dat corporația pentru un job inspirat din concediul de maternitate

A ales să fie propriul șef după concediul de maternitate

A fost util articolul? 0
businessconcediu de maternitatemama la job

Lasă un răspuns