• 12 Jun. 2018
  • 3 min

4 sfaturi esențiale pentru primul interviu de angajare

primul interviu de angajare

Primul interviu de angajare poate fi destul de înfricoșător. E primul tău pas oficial pe piața muncii și vrei să pășești cu dreptul, evident. Lasă anxietatea acasă și urmează aceste 4 sfaturi pentru un interviu de succes!

Primul interviu de angajare poate fi destul de înfricoșător. E primul tău pas oficial pe piața muncii și vrei să pășești cu dreptul, evident. Lasă anxietatea acasă și urmează aceste 4 sfaturi pentru un interviu de succes!

Acum șase ani mergeam la primul interviu de angajare. Mai lucrasem part-time, dar pentru cunoștințe sau clienți străini cu care nu mă întâlnisem niciodată. Cu toate că aveam această experiență de muncă în spate și cu toate că făcusem ani buni de public speaking și dezbateri în liceu și în facultate, aveam emoții.

Compania care m-a intervievat era la 20 de minute de casa mea, dar asta nu a schimbat faptul că am rugat-o pe mama mea să mă ducă până acolo cu mașina. Am ajuns mai devreme și ne-am învârtit pe toate străduțele ca să „învățăm zona” cu toate că o știam pe de rost deja. Adevărul e că amândouă aveam emoții. Primul pas în carieră al unui tânăr contează și trebuie făcut cum trebuie. E normal să fii și tu emoționat când vine momentul, dar important e să nu lași anxietatea să te cuprindă.

Iată care sunt pașii pe care i-am urmat la primul interviu, cât și cei pe care i-am învățat pe parcurs la următoarele întâlniri profesionale:

1. Citește mai multe despre companie

Dacă nu știi nimic despre compania la care mergi la interviu, s-ar putea să lași impresia că nu te interesează jobul. Uneori sunt suficiente chiar și 10 minute petrecute pe site-ul firmei respective și pe paginile de social media ale acesteia ca să afli cu ce se ocupă, ce misiuni și valori are și poate chiar cine sunt membrii echipei. Iar dacă tot suntem la acest punct, nu uita să-ți reamintești cerințele postului și ce ai trecut în propriul CV.

2. Îmbracă-te corespunzător pentru jobul la care ai aplicat

Nu sunt întotdeauna necesare cămășile albe sau pantofii eleganți pentru un interviu de angajare. Ținuta perfectă pentru interviu depinde foarte mult de postul la care ai aplicat și compania pe care urmează să o vizitezi. Nu strică, totuși, să fii puțin mai atent cu ținuta ta de data asta. Alege haine în care te simți comod, fără croieli prea casual (cum ar fi pantalonii de trening sau blugii rupți) și oprește-te 2 minute la baie înainte de interviu ca să verifici că nu ai transpirat într-un mod vizibil, că nu ți s-a întins machiajul și că nu ai nimic printre dinți. Aceste lucruri nu le vor lăsa neapărat o impresie proastă recrutorilor, dar te vei simți tu mai liniștit știind că ai o ținută corespunzătoare pentru jobul la care ai aplicat.   

3. Anticipează întrebările pe care le vei primi

Desigur, nu poți anticipa toate întrebările pe care ți le va pune un recrutor, dar te poți gândi un pic la cele de bun simț care pot crea un portret al felului în care lucrezi, atât singur, cât și cu o echipă. Important e să nu lași nicio întrebare să te blocheze.

Acum câțiva ani, spre exemplu, la un interviu pentru un post creativ, recrutorul m-a întrebat cum aș promova un set de zaruri complet normale ca să pară ceva wow și complet neobișnuit, o întrebare la care clar nu mă așteptam. Ca răspuns am început să înșir toate ideile pe care le aveam în cap în acel moment. Nu aveam timp să realizez care sunt bune sau care sunt proaste, așa că le-am spus pe toate. Iar când am rămas fără idei, am început să implic viitoarea echipă: să facem un brainstorming, să facem un focus grup ca să ne dăm seama ce părere au clienții de produs, iar apoi să punem cap la cap o strategie de comunicare. Erau niște idei fără noimă într-o ordine cât se poate de aleatorie, dar recrutorul nu căuta să vadă ce idei poate să obțină de la mine în 2 minute. Pur și simplu voia să vadă cum mă comport sub presiune și dacă mă intimidez ușor.

4. Implică-te în discuție

Interviul este un dialog, iar ca orice dialog, întrebările și răspunsurile trebuie să vină din ambele direcții. Nu-ți fie teamă să pui și tu, la rândul tău, întrebări. Ca să nu te blochezi la interviu, poți chiar să le pregătești de acasă. Întreabă despre echipă și birou. Poate chiar reușești să convingi recrutorul să-ți ofere un scurt tur al sediului. Cel mai important însă e să discuți despre salariu. Oricât de greu ar fi să negociezi salariul la începutul carierei, e important să o faci ca să nu ai frustrări ulterior când primești oferta sau după ce te angajezi.

Sper ca aceste sfaturi să-ți fie de folos la primul interviu de angajare, iar dacă ai impresia că lipsește vreun punct important, nu ezita să ni-l lași într-un comentariu!

 

Citește și:

Dacă aș fi din nou la facultate

Să mă angajez din timpul facultății?

Career Hacking: CV, Interviu + tot ce mai trebuie să știi

A fost util articolul? 25
interviu de angajareintrebari interviuprimul job

Leave a Reply