• 26 Oct. 2015
  • 6 min

Matematicianul care a făcut milioane din ţiglă

Portet Dragoş Irimescu
Autor
eJobs
eJobs Înființat în 1999, eJobs este primul portal de recrutare ... Arată mai mult

Dragoș Irimescu a înființat primul business în urmă cu 43 de ani, în plin regim comunist. Vindea gumă de mestecat în curtea şcolii generale din Băicoi. Astăzi produce țigla Wetterbest, la Depaco, un grup cu afaceri de peste 25 de milioane de euro.

Dragoş Irimescu s-a născut în Constanţa, a crescut în Băicoi, a făcut liceul în Ploieşti şi facultatea în Bucureşti. Iubeşte România, ţara în care a reuşit să-şi clădească un business de producţie de învelitori metalice, cu vânzări anuale de 25 de milioane de euro. „Nu sunt naţionalist, dar sunt patriot. Îmi place foarte mult să afişez faptul că sunt român. M-am născut în România, aşa că iubesc România. Dacă m-aş fi născut în Congo – Brazaville, aş fi iubit Congo – Brazaville”, spune Dragos Irimescu, 54 de ani, fondatorul grupului de firme Depaco, specializat pe producţia de învelitori metalice, cu prezenţă în Băicoi, Bacău şi Dolj.

I-a plăcut tot timpul şcoala. „Nu cred că am avut vreo zi de vacanţă în care să nu lucrez ceva. De asemenea, nu exista zi în care să nu citesc câte ceva. Din momentul în care am descoperit matematica, nu am avut vreo zi de vacanţă în care să nu rezolv probleme. Specific, mă refer la perioada cuprinsă între clasa a cincea şi ultima clasă de liceu”, declară Irimescu.

La liceul „Mihai Viteazul”, din Ploieşti , a fost într-o clasă specială şi făcea, în fiecare săptămână, câte 11 ore de matematică. În clasa a zecea ştia materia din clasa a 11-a, iar în clasa a 11-a pe cea de clasa a 12-a. „Am intrat în facultate fluierând. Nu doar eu, ci toată clasa din care făceam parte”, subliniază Irimescu.

Dorea să se facă medic, dar a ajuns să termine Tehnologia Construcţiilor de Maşini, la Institutul Politehnic Bucureşti. „Dintotdeauna am vândut câte ceva. Eu, în facultate, am trăit pe banii mei. Eram prieten cu foarte multă lume şi, fiind şeful căminelor studenţeşti, puteam să comercializez diverse lucruri, pe care le luam din marile magazine existente în Centrul Bucureştiului. Schimbam şi valută. Puteam să par şi bişniţar, dar nu mă interesa, pentru că acela era modul meu de a fi. Trebuia să fac ceva ca să mă întreţin. Îmi plăcea să fiu independent. Pe vremea studenţiei cred că nu era săptămână în care să nu merg cu taxiul la hotelul Intercontinental, să nu mănânc ceva bun şi să nu beau o bere. Dar, cu toate astea, am învăţat şi foarte bine. Am terminat facultatea cu media 9,80”, explică Irimescu.

 

„Eu am mai multe principii după care mă ghidez în afaceri. Cel mai important dintre ele este să nu inventăm roata. Urmând acest principiu, am copiat foarte mult şi am evitat, chiar dacă nu tot timpul, să mă lovesc cu capul de probleme”.

 

Antreprenorul a prins gustul comerţului încă de la 11 ani, când le vindea colegilor de şcoală generală gumă de mestecat luată de la o mătuşă din Constanţa. După facultate a renunţat la comerţ, pentru o scurtă perioadă, şi s-a angajat ca inginer proiectant la Mefin Sinaia, iar apoi la Centrul de Inginerie Tehnologică şi Proiectare pentru Construcţii de Maşini (CITPCM) din Bucureşti. „Eu, ca inginer, aveam salariu de 2.200 de lei, iar muncitorii de top câştigau 7.000 de lei. Din meditaţiile pe care le ţineam şi din proiectele şcolare pe care le făceam pentru diverşi tineri mai câştigam încă un salariu. Deci, cu totul, ajungeam pe la 4.500 – 5.000 de lei pe lună”, precizează Irimescu.

Revoluţia din 1989 l-a prins cu „niciun ban la saltea”, dar cu o maşină Trabant, „care nu valora prea mult”. În 1990 a mai stat angajat doar şase luni, după care s-a dedicat comerţului şi şi-a deschis un magazin, apoi alte 5-6.

Povestea lui Dragoş Irimescu seamănă cu cea a altor matematicieni faimoşi din businessul autohton, fraţii Dragoş şi Adrian Pavăl, care au făcut primii bani din chioşcuri, pentru ca apoi să construiască compania Dedeman, una dintre cele mai de succes afaceri din România.

Afacerile din comerţ pornite de Irimescu au început să aibă dificultăţi după intrarea pe piaţa românească a germanilor de la Metro. „Între timp reuşisem să strâng ceva bani, îmi luasem şi un apartament. Din 1999 am început să produc timid, uşi şi ferestre din aluminiu, într-o baracă metalică”, subliniază Irimescu.

Depaco în cifre: trei firme şi  200 de angajaţi

 

Baraca metalică din 1999 înseamnă, în prezent, un grup de trei firme – Depaco (ţiglă metalică, diverse tipuri de tablă şi sisteme de drenaj), Polnebo (importator de membrane, ferestre de mansardă şi şuruburi autoforante) şi Cortina Wetterbest (producător şi distribuitor de ţiglă metalică) – cu afaceri cumulate estimate să atingă 130 de milioane de lei (peste 29 de milioane de euro) la finalul anului. Centrul afacerilor este în Băicoi, judeţul Prahova, unde se află, pe circa două hectare, companiile Depaco şi Polnebo, în care lucrează aproximativ 180 de angajaţi din totalul de 200-210 angajaţi ai grupului. Mai mult de 300 de familii trăiesc de pe urma activităţilor desfăşurate de grupul Depaco în oraşul Băicoi.

Foto ţiglă.

Ţigla metalică în timpul procesului de producţie.

„În afaceri şi în vânzări, m-au ajutat foarte mult şcoala şi comunicativitatea. Plus că, de când mă ştiu, am fost un lider. Am fost şef de clasă, şef pe şcoală, unul dintre şefii pe facultate şi conducătorul căminelor studenţeşti”, explică Dragoş Irimescu.

După un an în producţia de uşi şi ferestre de aluminiu, antreprenorul avea deja zece salariaţi. Până în 2005, afacerea sa a devenit una dintre cele mai importante fabrici de tâmplărie de aluminiu din zona oraşului Băicoi. Între timp, în 2000, Irimescu a primit propunerea de a investi în Final Construct, o firmă importatoare de ţiglă metalică, pe care a acceptat-o. „La momentul acela am cumpărat 26%. Cred că am plătit vreo 300 de milioane de lei vechi, echivalentul a 10.000 – 12.000 de euro. Încet, încet, m-am ocupat din ce în ce mai puţin de fabrica de tâmplărie, pentru că vedeam creşterea destul de importantă a afacerii de ţigle metalice”, menţionează antreprenorul.

 

„Nu cred că am avut vreo zi de vacanţă în care să nu lucrez ceva. De asemenea, nu exista zi în care să nu citesc câte ceva. Din momentul în care am descoperit matematica, nu am avut vreo zi de vacanţă în care să nu rezolv probleme”.

 

Spiritul de întreprinzător a lui Irimescu a ieşit din nou la iveală în 2003, când a investit în construcţia Polnebo, un business în care s-au alăturat şi fraţii Mircescu, verii lui şi partenerii din Final Construct. În 2005 a primit două oferte pentru Polnebo, din partea suedezilor de la Gunnebo. Prima, de 50.000 de euro, pe care a considerat-o o jignire şi a doua, de 200.000 de euro, pe care a refuzat-o din cauza primei oferte. „La 200.000 de euro de euro era o ofertă bună, dar am fost suficient de jignit de prima ofertă, încât am refuzat-o şi pe cea de-a doua”, spune şeful grupului Depaco.

În 2006 şi 2007 a devenit acţionar majoritar în Final Construct şi Polnebo, după ce fraţii Mircescu şi-au vândut participaţiile, şi l-a atras alături de el, ca investitor, pe Lucian Trofin, un fost coleg de clasă din liceu, actual general manager la Eisberg România, subsidiara locală a grupului elveţian Eisberg. După despărţirea de fraţii Mircescu, în 2007, Irimescu a decis să schimbe numele Final Construct în Depaco.

Cea mai recentă investiţie a lui Dragoş Irimescu este firma Cortina Wetterbest, din judeţul Doj, pe care a deschis-o în 2013, în parteneriat cu Dorel Stancu, un antreprenor oltean. Antreprenorul prahovean deţine 51% din Cortina Wetterbest, iar Dorel Stancu 49%.

„Eu am mai multe principii după care mă ghidez în afaceri. Cel mai important dintre ele este să nu inventăm roata. Urmând acest principiu, am copiat foarte mult şi am evitat, chiar dacă nu tot timpul, să mă lovesc cu capul de probleme”, afirmă Irimescu.

Afacere de familie

 

Antreprenorul are doi copii – Maria (23 de ani) şi Valeriu (25 de ani) –, cărora ar dori să le cedeze, în viitor, afacerile pe care le-a construit în peste 15 ani. „Eu i-am adus în grup. Probabil că am făcut-o din dorinţa de a fi alături de ei. Dar mă bucur că au acceptat propunerea mea. Nu le-am impus nimic, nici legat de intrarea în afaceri, nici legat de viaţa lor. Dacă eu am făcut ce-am vrut în viaţă, am vrut ca şi ei să facă la fel”, spune Irimescu.

Foto muncitor în fabrică.

Utilajele din grupul Depaco sunt de ultimă generaţie.

Maria are studii în marketing şi publicitate şi este în al doilea an de master, iar Valeriu are o diplomă de facultate în managementul afacerilor şi urmează un program de Executive Master of Business Administration (EMBA) la ASEBUSS. Maria conduce Polnebo, iar Valeriu este director de vânzări la Depaco.

 

„Tinerii cu adevărat valoroşi se duc să lucreze în Statele Unite sau în alte ţări din Occident. Însă trebuie înţeleşi. Pentru că se vină şi să lucreze pe 500 sau 1.000 de euro pe lună la mine?!”.

 

„Mie mi-a fost mai uşor în afaceri decât cred că le este Mariei şi lui Valeriu, deorece eu am fost în permanenţă lider şi am comunicat cu oamenii. Problema este că ei trebuie să lucreze într-o societate încă slab aşezată în realităţile unei economii capitaliste pentru că, din păcate, suntem conduşi de nişte oameni extrem de slabi pregătiţi, din punct de vedere al managementului. Românii sunt un popor de lei conduşi de măgari, în vreme ce nemţii sunt un popor de măgari, dar conduşi de lei. Şi iată unde sunt ei şi unde suntem noi. Indiferent cât ai fi de bun ca pion, dacă regele şi regina nu au valoare, nu poţi să ajungi departe”, este de părere proprietarul grupului Depaco.

În afară Mariei şi lui Valeriu, din managementul Depaco mai fac parte încă trei tineri, cu vârste între 22 şi 35 de ani, precum şi cinci foşti colegi de liceu de-ai lui Dragoş Irimescu. „Am decis să aduc alături de mine cinci colegi de liceu pentru că, dincolo de relaţiile umane existente între noi, am fost conştient de valoarea persoanelor care au trecut prin aceeaşi şcoală pe care am urmat-o şi eu”, evidenţiază Irimescu.

Antreprenorul adoră să interacţioneze cu tânăra generaţie, despre care spune că este „excepţională”, dar este mâhnit că nu are şansa să lucreze cu „vârfurile”. „Tinerii cu adevărat valoroşi se duc să lucreze în Statele Unite sau în alte ţări din Occident. Însă trebuie înţeleşi. Pentru că se vină şi să lucreze pe 500 sau 1.000 de euro pe lună la mine?!”, afirmă Dragoş Irimescu.

Proprietarul Depaco a investit, între 2007 şi 2012, două milioane de euro în grupul pe care îl conduce, iar anul viitor va încheia un nou ciclu investiţional, de 3,5 milioane de euro, început în 2013. Deocamdată, nu ştie dacă, după 2016, va porni noi investiţii şi spune că totul depinde de evoluţia pieţei. Dar este încrezător şi crede că afacerea Depaco mai poate fi dezvoltată pentru mult timp de acum înainte.

A fost util articolul? 0

Leave a Reply