Antreprenori cunoscuţi în România din domenii diferite precum relaţii publice, turism, curierat povestesc că au înlocuit CV-ul cu un bio. Merită să ai o astfel de prezentare gata pregătită pentru momentele în care ai o altă abordare pentru căutarea unui job sau eşti speaker la o conferinţă.
Ai de redactat într-un mod creativ o prezentare despre tine sau un sumar al celor mai relevante realizări. Bio-ul este util în diferite situaţii precum: evenimentele de socializare, conferinţele, site-ul personal sau chiar pentru o carte pe care o semnezi sau o revizuieşti. Rolul său este de a te ajuta într-un mod lejer şi implicit să găseşti o oportunitate mai bună în carieră sau să dai un plus imaginii tale profesionale. Contează, însă, ca de fiecare dată să îl pliezi audienţei căreia îl vei prezenta pentru a dat startul speech-ului tău într-un mod cât mai convingător şi simpatic.
Iată cum să structurezi informaţiile astfel încât să implici publicul tău:
- Prezintă-te imediat şi evidenţiază cine eşti şi ce faci încă din primul paragraf. Alege acele informaţii care te definesc profesional: nume sau chiar un pseudonim simpatic pentru care eşti cunoscut, numele joburilor, proiecte personale care ţi-au adus vizibilitate în online.
- Spune povestea ta sau acele situaţii care ţi-au schimbat viaţa şi au contribuit la formarea ta ca om şi profesionist. Explică publicului cum ai făcut faţă provocărilor şi care au fost mentorii aproape de tine, mereu cu sfaturi bune.
- Cuantifică rezultatele tale. Arată cum ai economisit bani sau cum ai câştigat primii bani, cum ai ajuns la un anumit nivel financiar.
- Prezintă hobby-urile tale şi, în general, viaţa ta în afara biroului. Arată cum în timpul liber joci un rol important în viaţa comunităţii. Poţi crea legătura dintre hobby-uri şi cariera ta.
- Susţine prezentarea ta cu poze frumoase realizate într-un mod profesionist. Alege instantanee mai puţin cunoscute de public care te prezintă în ipostaze simpatice, dar care, neapărat au legătura cu viaţa ta profesională, de exemplu: poze de la primul job, de la prima prezentare, primele gadget-uri etc.
- Povesteşte despre familia ta. Prezentarea copiilor, a soţului/soţiei, a părinţilor te aduce mai aproape de public. Spectatorilor le va plăcea să te descopere şi într-o nouă postură.
- Începe propoziţiile cu un verb care arată acţiunea pe care ai făcut-o. Astfel menţii atenţia publicului sau a cititorilor.
- Foloseşte un ton prietenos şi un limbaj familiar astfel încât prezentarea ta să poată fi urmărită uşor.
- Adaugă personalitate bio-ului tău. Sigur ai cuvinte care te definesc sau care binedispun publicul. E momentul lor.
- Alege verbele puternice care menţin spectatorii tăi atenți la ceea ce le prezinţi. Menţine propoziţiile scurte, fiecare cu o idee pe care să o dezvolte, notează Forbes.com