Continental Automotive Sibiu, unul dintre furnizorii de top din domeniul componentelor auto, are 3.200 de angajaţi. Compania plănuieşte să crească numărul de salariaţi prin formarea a peste 240 de tineri, interni şi absolvenţi de facultate.
Continental Automotive Sibiu are în plan o investiţie de 180.000 euro la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu. Banii vor fi folosiți pentru echiparea laboratoarelor şi pentru susținerea competițiilor și evenimentelor studenţeşti. De asemenea, vor fi sprijinite financiar şi inițiativele pentru dezvoltarea competențelor și cunoștințelor studenților din aria tehnică de la Facultatea de Inginerie și Facultatea de Științe. Compania este cunoscută şi pentru investiţiile în pachetul de beneficii oferit angajaţilor care au acum la dispoziţie o grădiniţă pentru copii, abonament medical, masa asigurată la cantină, reduceri la diverse activităţi sportive.
Nu vrem să consumăm piaţa muncii, avem şi datoria de a o creşte. Dacă vrei să fii într-o comunitate pe termen lung, merită să investeşti în oameni.
Obiectivul Continental Automotive Sibiu pe termen lung este să crească numărul de angajaţi prin recrutarea acestora de la Facultatea de Inginerie din cadrul Universităţii Lucian Blaga din Sibiu. Planul său este să atragă 140 de studenţi în programul de internship şi 100 de absolvenţi pentru angajare. Astfel, compania a încheiat o colaborare cu Universitatea Lucian Blaga din Sibiu pentru creşterea numărului de studenţi la specializările relevante pentru industria automotive. Intenţia este de a suplimenta numărul de locuri bugetate şi în acest sens, se va realiza parteneriat public-privat, adresat Ministerului Educației și Cercetării.
„Avem şi cursuri facultative susţinute de angajaţii Continental Automotive. Nu vrem să consumăm piaţa muncii, avem şi datoria de a o creşte. Dacă vrei să fii într-o comunitate pe termen lung, merită să investeşti în oameni”, declară Lăcrămioara Dărăban, Manager Resurse Umane Continental Automotive Sibiu.
Continental și Universitatea Lucian Blaga au dezvoltat un parteneriat încă din 2003, odată cu venirea companiei în Sibiu.
„Pentru noi este foarte important să contribuim la dezvoltarea pieței de muncă din Sibiu. În acest fel suntem siguri că vom avea candidați buni în prezent, dar și în viitoarea generație. Astfel, să investim în universități și licee este una dintre prioritățile noastre. Universitatea Lucian Blaga din Sibiu a fost întotdeauna un partener de încredere, deschis ideilor venite din partea industriei. În lunga perioadă de colaborare, am reușit să avem rezultate foarte bune, iar acum este timpul să îmbunătățim colaborarea”, a declarat dr. Sami Krimi, manager general al Continental Sibiu.
Profesorii de la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu sunt deschişi acestei colaborări pentru că astfel pot să realizeze proiecte care să aducă studenţilor perspective concrete în carieră.
„Am susținut întotdeauna nevoia de corelare și de conectare a universităților la mediul economic real. Parteneriatul pe care l-am construit alături de Continental, la Sibiu, este exemplul cel mai elocvent al modului în care mediul academic și o companie pot să genereze proiecte care să aducă plus valoare atât companiei și universității, dar și întregii comunități. Suntem extrem de încântați că am reușit să găsim în Continental Sibiu un partener alături de care să dezvoltăm programe care să le ofere studenților perspective concrete pentru construirea unor cariere de succes, în momentul în care vor absolvi facultatea”, a declarat Ioan Bondrea, rectorul Universității Lucian Blaga din Sibiu.
Despre modalităţile de recrutare a candidaţilor şi despre pachetul de beneficii care le permite celor mai tineri angajaţi să-şi facă planuri personale pe termen lung, am stat de vorbă cu Lăcrămioara Dărăban, Manager Resurse Umane Continental Automotive Sibiu.
Lăcrămioara Dărăban: Procesul de recrutare începe, bineînţeles, cu identificarea nevoii de personal şi postarea job-urilor disponibile. Pentru a recruta candidaţii folosim ejobs.ro, parteneriatul cu universităţi, licee, dar şi recomandările angajaţilor.
Ulterior, selectăm CV-urile potrivite şi planificăm interviurile. Ca orice companie facem şi relocări şi încercăm pe cât posibil să oferim cât mai multe facilităţi pentru integrarea uşoară a colegilor veniţi din alte oraşe.
Lăcrămioara Dărăban: Ideea a venit chiar de la angajaţii noştri, majoritatea sunt tineri, unii la vârsta la care se căsătoresc şi au copii. Ei ne-au solicitat permanent acest beneficiu. În primul rând pentru că grădiniţele din oraşul Sibiu sunt foarte încărcate şi este o adevărată provocare să găseşti un loc. De asemenea, noi recrutăm foarte mulţi oameni din afara Sibiului şi îi sprijinim astfel să se acomodeze mai uşor într-un oraş nou.
În luna septembrie a anului 2015, proiectul a prins contur şi am inaugurat Grădiniţa Maria Clara acreditată de Ministerul Învăţământului. Investiţia a fost de un milion de euro.
Grădiniţa este construită în incinta companiei, dar cu acces separat de fabrică și de centrul de cercetare și dezvoltare. Funcţionează într-o o clădire de 1.000 de metri pătraţi şi are o capacitate de 140 de locuri. Patru clase sunt destinate serviciilor de grădiniță și celelalte trei, serviciilor de creșă. La unele grupe se predă în limba germană, un beneficiu pe care părinţii îl apreciază. Designul claselor a fost gândit în așa fel încât copiii să-și dezvolte dorința de a călători, de a interacționa cu diverse culturi și de a cunoaște cât mai mult. De când am deschis grădiniţa, acest beneficiu este un factor decisiv pentru acceptarea ofertei de angajare.
Lăcrămioara Dărăban: Angajaţii noştri simt că economisesc timp şi energie dimineaţa, dar şi seara. În plus, nu îşi mai fac probleme pentru starea de sănătate a copiilor. Înainte de a avea grădiniţa în cadrul companiei, mulţi dintre angajaţi erau sunaţi de educatoare şi deveneau neliniştiţi până ajungeau la cei mici. Acum ne povestesc că juniorii sunt mult mai uşor de convins să meargă la grădiniţă pentru că ştiu că merg la „serviciu la mama şi la tata”. Atât părinţii, cât şi copiii se simt mai în siguranţă. Programul este prietenos, începe dimineaţa la şapte şi se termină în funcţie de cum ajung părinţii să ia copiii. Compania acoperă o parte dintre costurile grădiniţei.
Pentru fiecare angajat avem un plan de dezvoltare personalizat în funcţie de rezultatele evaluării, dar şi de obiectivele şi dorinţele sale. În fiecare an, acordăm atenţie nevoilor angajaţilor şi gândim training-urile astfel încât să le fie utile în dezvoltarea profesională.
Lăcrămioara Dărăban: Toţi angajaţii, indiferent că fac parte din echipa de execuţie, din operaţional sau din management are parte de acelaşi pachet complex de beneficii: cantină unde o parte din costul mesei este achitat de companie, cabinet medical în locaţie, asigurare de sănătate şi asigurare de viaţă de grup. De asemenea, oferim reduceri la diverse activităţi sportive, teren de fotbal închiriat pentru angajaţi, posibilitatea de a-şi achiziţiona vacanţe.
Operatorii din producţie care vin din producţie au şi transportul asigurat, autobuzele şi microbuzele sunt plătite de companie.
Lăcrămioara Dărăban: Un pachet de beneficii complex contribuie la creşterea gradului de satisfacţie al angajaţilor. Indiferent că vorbim de de grădiniţă, cantină, asigurare medicală sau activităţi sportive, toate sunt menite să întreţină aceasta stare de bine în organizaţie.
Lăcrămioara Dărăban: Well Being-ul organizaţional sau starea de bine a angajaţilor presupune un cumul de acţiuni, iniţiative, facilităţi menite să îmbunătăţească calitatea vieţii angajaţilor şi să echilibreze balanţa dintre viaţa personală şi job. Bineînţeles, compania are avantaje prin creşterea eficienţei angajaţilor, dar şi a angajamentului acestora faţă de companie.
Lăcrămioara Dărăban: Avem campania de 2% prin care alegem acele companii care au un scor de responsabilitate socială bun şi sunt recunoscute pentru iniţiativele lor în comunitate. În aces sens încurajăm angajaţii să completeze formularul de 2% pentru ca sumele să ajungă la companiile cu adevărat responsabile social. Anul acesta, angajaţii participă la Semimaratonul Sibiului, iar compania le plăteşte taxele de participare. Avem şi o echipă de ciclişti şi anul trecut au fost câştigători la Cupa Sponsorilor de la Turul Ciclist al Sibiului. De Crăciun, avem campanie de strângere de fonduri pentru copii defavorizaţi.
Continental Automotive este furnizorul internaţional de componente auto şi producător de anvelope. Germanii de la Continental sunt prezenţi pe piaţa din România cu toate cele cinci divizii ale grupului. Compania deţine şapte unităţi de producţie şi trei centre de cercetare şi de dezvoltare, la Timişoara, Sibiu, Carei, Nădab, Braşov şi Iaşi. Continental este un centru de distribuţie al anvelopelor pentru Europa de Est la Săcălaz, judeţul Timiş.
Continental Automotive a înregistrat în anul 2015 o cifră de afaceri de 39,2 miliarde de euro şi are în prezent peste 208.000 de angajaţi în 55 de ţări. În România, echipa sa este formată din 15.000 de angajaţi, dintre care 3.200 în Sibiu.