Alexandra Diniță, general manager la agenția de PR Free Communication, îi sfătuiește pe tinerii care vor să lucreze în comunicare să se întrebe cum s-ar pregăti să aplice pentru cel mai bun job din lume.
Alexandra Diniță a reușit, la 40 de ani, să pună România pe harta internațională a industriei de comunicare. Free Communication, agenția de PR pe care a înființat-o în 2002 și pe care o conduce și astăzi, din poziția de general manager, este membră, din 2014, a Public Relations Global Network (PRGN), una dintre cele mai mari rețele de relații publice din lume. PRGN reunește circa 50 de firme independente și peste 800 de profesioniști în comunicare, din toată lumea. Totodată, Free Communication este, din 2012, membră într-o altă rețea internațională de PR – CEE Alliance for Strategic Communications (CEEASC), care mai include agenții independente din Ungaria, Polonia, Cehia și Slovacia.
Alexandra Diniță îi sfătuiește pe tinerii care vor să se angajeze în PR, unul dintre cele mai creative domenii de pe piața forței de muncă, să își pună următoarea întrebare: cum te-ai pregăti să aplici la cel mai bun job din lume?
Alexandra Diniță: Destul de greu, dar la fel este pentru toată lumea, inclusiv în alte piețe. Oamenii cu adevărat buni, cu experiență și serioși în același timp sunt rari și, în general, stabili, construcția pe termen lung este, de obicei, parte din strategia lor profesională. Nu poți dovedi prea mult schimbând compania o dată pe an. Sincer, noi nu am reușit până acum să recrutăm la nivel de seniori, toți specialiștii noștri pe această zonă au fost formați intern pe parcursul a mulți ani. Pentru middle și entry level este ceva mai simplu.
Alexandra Diniță: La capitolul profesional e relativ simplu – experiența în comunicare corelată cu nivelul poziției pentru care este recrutat. Experiența anterioară de agenție nu este neapărat un plus, fiindcă practicile de lucru diferă uneori semnificativ în acest mediu. Contează mult cum este omul care vrea să ne devină coleg, cât de mult vrea și mai ales de ce vrea să vină alături de noi. Este relativ greu, dar încercăm pe cât posibil să alegem oameni care iubesc meseria, care o practică cu pasiune, care nu sunt plictisiți sau încrâncenați. Vrem oameni care înțeleg cât de importante sunt seriozitatea, onestitatea și bunul simț. Și, nu în ultimul rând, vrem oameni veseli, care știu să râdă chiar și la sfârșitul unei zile grele de muncă.
Alexandra Diniță: În primul rând, să nu mai aplice doar ca să aplice. Mi-ar plăcea să văd că omul din fața mea vrea să lucreze la noi și nu „în PR”, că așa a simțit după ce a stat, a studiat, a analizat piața, a suprapus ceea ce a aflat, peste personalitatea, obiectivele și dorințele lui și a observat o potrivire. A existat campania aceea cu cel mai bun job din lume. Le recomand să se întrebe cum s-ar pregăti să aplice pentru cel mai bun job din lume. Stiu că poate părea greu de crezut pentru cineva la început de drum, grăbit și dornic să ajungă departe, dar orice job la care aplici cu seriozitate și respectând ceea ce ești tu cu adevărat poate deveni, pe termen lung și cu multă muncă, cel mai bun job din lume pentru tine. Acestea fiind spuse, îi invit, pe cei potriviți, să aplice pentru cele două poziții noi în echipa noastră, pe care le deschidem azi la voi în premieră – Account Manager și Account Executive. Detaliile vor fi disponibile în curând pe pagina noastră de Facebook.
Alexandra Diniță: Nu am remarcat vreo diferență semnificativă.
Alexandra Diniță: Rețeaua a fost fondată în 1992 și cuprinde în prezent aproape 50 de agenții membre în America, Europa, Asia, Australia și Africa. PRGN combină resursele, expertiza și aria de acoperire globală specifice marilor rețele, cu spiritul antreprenorial, flexibilitatea și dedicarea proprii agențiilor independente. Pentru noi și pentru clienții care ne sunt parteneri în România înseamnă că putem oferi soluții superioare de comunicare practic oriunde în lume, prin implicarea directă și prin capitalizarea expertizei locale a agențiilor membre.
Alexandra Diniță: Procesul a durat aproximativ șase luni și a fost derulat de către un comitet responsabil cu selecția noilor membri. Am trimis prezentări, situații financiare, am explicat de ce am dori să devenim parte din rețea și cu ce anume am putea contribui la dezvoltarea viitoare a acesteia. Apoi am fost vizitați de către o agenție membră care ne-a cunoscut echipa. Etapa finală, care s-a încheiat cu admiterea în rețea, a avut loc la întâlnirea de toamnă PRGN de la Londra, în octombrie 2014, unde am prezentat agenția și obiectivele noastre în fața tuturor membrilor.
Alexandra Diniță: Avem dreptul de a ne folosi integral de capitalul de expertiză, instrumente și resurse (instrumente de evaluare/monitorizare, studii de caz, best practices etc.) pe care rețeaua îl deține. În plus, există un mecanism foarte strâns și real de colaborare între membrii PRGN, se lucrează foarte mult în comun pe arii de expertiză, există echipe de experți pe care membrii le pot activa atunci când au nevoie. Se colaborează strâns pentru licitații sau proiecte importante. Avem și responsabilități specifice, de exemplu, de a participa activ la întâlnirile bianuale în plen ale rețelei, de a contribui la consolidarea portofoliului de resurse, de a monitoriza oportunitățile de business din piața noastră și din zonă, de a contribui la extinderea și comunicarea PRGN.
Alexandra Diniță: Statutul de membru în PRGN se câștigă pe termen nelimitat, pentru că se pune accentul pe dezvoltarea unor parteneriate pe termen lung. Membrii sunt excluși/înlocuiți doar în urma scăderii standardelor de performanță sau a unor abateri semnificative de la codul de conduită la care au aderat odată cu admiterea în rețea.
Alexandra Diniță: Am descoperit foarte multe asemănări între noi și partenerii din Europa și chiar de pe alte continente. Cu toții gândim antreprenorial, ne confruntăm în esență cu aceleași provocări. Există multe inițiative comune coordonate central la nivel de new business, marketing, financiar, perfecționare și training, dar, dincolo de asta, fiecare rămâne autonom, atent și creativ pentru a-și dezvolta compania, nu există impuneri în acest sens. De aceea avem practic la dispoziție un portofoliu extins de idei generate în fiecare piață, care se împărtășesc și de unde fiecare poate alege ceea ce i se potrivește mai bine. Am implementat deja idei care țin de organizarea internă, motivarea echipei sau organizarea activității de new business.
Alexandra Diniță: CEEASC este o rețea mai mică, cuprinde doar cinci țări din regiune la acest moment. S-a constituit din nevoia de a deservi în mod coerent regiunea și răspunde perfect acestui scop. Este o rețea unde relațiile sunt mai degrabă informale, ne întâlnim, discutăm, analizăm oportunități și derulăm împreună proiecte atunci când avem nevoie. Comunicăm foarte bine și facem, de asemenea, schimb de experiență și idei, dar potențialul nu este la fel de mare ca în PRGN și nici organizarea nu este la fel de sofisticată. PRGN investește resurse și sume mari pentru a-și organiza activitatea, ceea ce nu se întâmplă în CEEASC.
Alexandra Diniță: Am fost foarte bine primiți și apreciați în PRGN. S-a considerat că aducem un suflu proaspăt în rețea prin abordarea cu care ne-am prezentat.
Alexandra Diniță: Majoritatea profesioniștilor PR din România este încă tânără, spre deosebire de America, de exemplu, unde multe agenții au aproape vârsta mea (43 de ani – n.red.) și sunt conduse încă de fondatori. Suntem entuziaști, dinamici, flexibili, experimentăm și căutăm noul, iar, din punct de vedere al calității și complexității stăm fără probleme alături de orice altă piață. Ce am observat la alții și ar fi de îmbunătățit – mai multă disciplină, un management mai bun al proceselor atât intern, cât și în relație cu clienții. Trebuie să lucrăm la eficiență și profitabilitate. Din acest punct de vedere suntem undeva pe la coada listei.
Alexandra Diniță: Fiindcă personal consider că nu mai există o diferențiere prea mare între noi și restul lumii, aș unifica întrebările și aș enumera câteva tendințe actuale pe care le-am definit atât în activitatea noastră, cât și în cea a partenerilor din PRGN: