
Folosește-ți timpul liber pentru a te bucura de un nou hobby sau pentru a lucra la propria persoană. Fundația Calea Victoriei îți oferă o mulțime de ateliere de relaxare și dezvoltare personală.
Indiferent de vârstă, de categorie socială sau unde locuiești, toată viața înveți, într-o formă sau alta. Toate experiențele prin care treci te modelează în persoana care ești acum. Iar mâine vei fi altfel pentru că, până atunci, vei fi învățat ceva nou. Este un stil de gândire pe care se bazează și activitatea Fundației Calea Victoriei.
Iată o echipă de oameni entuziaști, care sunt în căutare de alții ca ei, fie pentru a împărtăși din experiența lor, fie care să își dorească să învețe din perspectiva altcuiva. Poți fi alături de ei, în calitate de învățător sau învățăcel, alegând dintr-o arie largă de subiecte, de la Teatru și Arte Plastice, la Astronomie și Istorie, la Religie și Antropologie.
Fundația Calea Victoriei este un loc în care poți fi ce vrei tu, măcar pentru câteva ore, în care poți cunoaște oameni care îți împărtășesc pasiunile sau care, din contră, abia acum își descoperă potențialul. Este un loc în care poți lega prietenii, te poți inspira și poți crea. Este un loc în care poți aduce la suprafață copilul interior, curios să descopere tot ce îl înconjoară.
Așa că, fie că ești în căutarea unei activități pentru serile libere sau pentru weekend, fie că vrei să înveți ceva nou, fie că știi deja ce cauți și vrei să evoluezi în acea direcție, iată 10 idei de activități de la Fundația Calea Victoriei.
Perioadă de desfășurare: două întâlniri, pe 1 și 8 octombrie 2016, de la ora 11:00; fiecare întâlnire durează două ore și jumătate.
Taxă de participare: 330 ron (prețul include și o trusă de machiaj, formată din set de pensule, mai multe nuanțe de farduri pentru ochi, creioane de buze și de ochi, fard pentru obraz)
Învață cum să te folosești de machiaj pentru a-ți scoate în evidență trăsăturile, în cadrul unui curs practic de machiaj, ținut de Valentina Balasa Ario, beauty consultant. Atelierul te va învăța atât bazele teoretice în machiaj, cum ar fi reguli estetice și trucuri de stil, cât și tehnici de automachiaj, în funcție de propriile tale caracteristici și interese. Vei afla diferențele între machiajul de zi și cel de seară, curățarea și hidratarea tenului, cum să adaptezi machiajul în funcție de forma feței, ten și vârstă și ce să eviți în make-up. Înscrie-te aici.
Perioadă de desfășurare: patru întâlniri, în fiecare joi, începând cu 6 octombrie 2016, de la ora 19:00; fiecare întâlnire durează două ore.
Taxă de participare: 220 ron
Ce este bine să consumi și ce eviți atunci când vrei să mănânci echilibrat și sănătos? Ce fel de regim alimentar ți se potrivește, în funcție de stilul tău de viață? Ce presupune un regim corect de detoxifiere? Află răspunsurile la toate întrebările, într-un atelier croit special pentru tine. Alături de nutriționista Ruxandra Maria Pleșea, îți vei alcătui și personaliza dieta după propriile tale nevoi. Înscrie-te aici.
Perioadă de desfășurare: șapte întâlniri, în fiecare vineri, începând cu 07 octombrie 2016, de la ora 19:00; fiecare întâlnire durează două ore.
Taxă de participare: 350 ron
Dacă vrei să pui pe picioare un blog sau, pur și simplu, vrei să îți îmbunătățești tehnica de scris, ia parte la întâlnirile de scriere creativă, ținute de scriitorul Bogdan Comșa. Descoperă-ți propria voce de pe hârtie, află tehnici pentru construirea structurilor narative și învață cum să te folosești de tot ce este în jurul tău, pentru a te inspira. Înscrie-te aici.
Perioadă de desfășurare: cinci întâlniri, în fiecare miercuri, începând cu 12 octombrie 2016, de la ora 19:00; fiecare întâlnire durează două ore.
Taxă de participare: 300 ron
Află cum să amenajezi o cameră pe gustul tău și într-un mod armonios, dar și ținând cont de limitările spațiului. Raluca Elena Mocanu, arhitect și artist plastic, te va ghida în alcătuirea planului de design ideal pentru tine, de la conceperea unui mood board cu imaginile preferate și până la personalizarea și valorificarea spațiului. Înscrie-te aici.
Perioadă de desfășurare: patru întâlniri, în fiecare vineri, începând cu 14 octombrie 2016, de la ora 19:00; fiecare întâlnire durează două ore.
Taxă de participare: 200 ron
Participă la atelier pentru a învăța cum să îți identifici mai ușor propriile emoții, cum să le gestionezi mai bine și cum să empatizezi mai lejer cu alte persoane, pentru a construi relații sănătoase. Este o ocazie de autocunoaștere, de descoperire și valorificare a propriului potențial și de a-ți analiza mai ușor comportamentul. Atelierul este susținut de trainerul Monica Nicolae. Înscrie-te aici.
Perioadă de desfășurare: cinci întâlniri, în fiecare luni, începând cu 17 octombrie 2016, de la ora 19:00; fiecare întâlnire durează două ore.
Taxă de participare: 270 ron
Până la urmă, în fiecare zi joci mai multe roluri – de la iubit/ iubită, părinte sau fiu/ fiică, până la coleg, prieten, subaltern și multe altele. De aceea, arta teatrală te poate ajuta să relaționezi mai bine cu cei din jur, să îți antrenezi atenția, creativitatea și imaginația. Pornește alături de actrița Smaranda Caragea într-o călătorie pe scena de teatru și în sufletul tău. Înscrie-te aici.
Perioadă de desfășurare: șase întâlniri, în fiecare luni, începând cu 17 octombrie 2016, de la ora 19:00; fiecare întâlnire durează două ore.
Taxă de participare: 300 ron
Indiferent că vorbești cu o singură persoană sau te adresezi unui grup mare de oameni, este foarte important să știi cum să „te vinzi”. Diana Flutur, trainer în comunicare și marketing, te ajută să îți construiești propria identitate, să îți evidențiezi atuurile și să îți dezvolți încrederea în sine. Înscrie-te aici.
Perioadă de desfășurare: două întâlniri, pe 18 și 25 octombrie 2016, de la ora 19:00; fiecare întâlnire durează două ore.
Taxă de participare: 110 ron
Sunt succesul și fericirea elemente dependente unul de celălalt? Viața ne arată că sunt momente în care suntem fericiți, chiar dacă nu avem succes, și situații în care atingem succesul, dar nu și fericirea. Despre cum se combină și se confundă cele două concepte, despre miturile, realitățile și formele fericirii, despre motivațiile pentru succes și fericire vei învăța în cele două întâlniri alături de trainerul Alin Comșa, specialist în relații publice și comunicare. Vei afla cele șapte legi pentru succes și fericire, sfaturi practice pentru atingerea obiectivelor, abordări practice ale principiilor spirituale și multe alte idei utile. Înscrie-te aici.
Perioadă de desfășurare: o singură întâlnire, cu o durată de patru ore, pe 22 octombrie 2016, de la ora 11:00.
Taxă de participare: 120 ron
Propria atitudine și modul în care gândești influențează foarte mult rezultatele acțiunilor tale. În cadrul atelierului, vei afla cum te ajută tehnicile de Programare Neuro-Lingvistică (NLP) să fii mai convingător în propriile argumente, vei descoperi strategii de influențare și vei învăța cum să elimini barierele din comunicare. Atelierul este susținut de trainerul Alin Comșa, specialist în relații publice și comunicare. Înscrie-te aici.
Perioadă de desfășurare: patru întâlniri, în fiecare sâmbătă, începând cu 29 octombrie 2016, de la ora 11:00; fiecare întâlnire durează două ore.
Taxă de participare: 220 ron
Frica de a vorbi în public se află pe primele locuri printre fobii. Dacă, atunci când urci pe o scenă, simți cum ți se înmoaie picioarele, cum îți transpiră palmele și cum inima îți bate de 10 ori mai repede, hai la atelierul de public speaking, ținut de Iuliana Maria Ivanov, trainer în dezvoltare personală și profesională. Vei afla bazele teoretice ale vorbitului în public, tehnici de comunicare verbală, nonverbală și paraverbală, cum să analizezi publicul și să îi vorbești cu lejeritate și autenticitate. Vei învăța cum să îți transmiți mesajele cu încredere și să le faci memorabile, cum să creezi o poveste coerentă în mintea publicului, într-un discurs captivant. Atelierul are și o parte practică, în care îți pregătești și îți susții propriul discurs. Înscrie-te aici.
Dacă ești student sau pensionar, beneficiezi de reducere la oricare dintre ateliere. La fel și în cazul în care ai deja un card de fidelitate.
Poți vedea toate atelierele disponibile, pe site-ul Fundația Calea Victoriei. Cursurile se țin la sediul Fundației, dar pot fi făcute și la sediile companiilor, în evenimente corporate.
Fundația Calea Victoriei este o instituție culturală independentă, care concepe cursuri și evenimente în domenii umaniste și culturale pentru tineri și adulți. Principalul obiectiv al fundației este să ofere șansa tinerilor și copiilor (cu sau fără mijloace materiale) de a participa gratuit la evenimentele și cursurile fundației, pentru a obține noi perspective asupra unor teme esențiale pentru educația lor.