Trei prieteni au găsit soluția pentru așteptările îndelungate din restaurante, comenzile greșite și erorile din meniu, sub forma aplicației Fast Order.
De câte ori te-ai enervat că nu reușești să atragi atenția vreunui chelner, într-un bar aglomerat? De câte ori ai aflat că preparatul pe care doreai să îl comanzi nu mai este valabil, deși era trecut în meniu? De câte ori ai lăsat un bacșiș mai mic doar pentru că ai așteptat prea mult? Antreprenorul Lucian Cramba (30 de ani) și echipa sa au dezvoltat o aplicație care să rezolve toate aceste probleme și să îi mulțumească atât pe clienți, cât și pe ospătari și pe proprietarii de localuri.
Aplicația Fast Order, disponibilă pe iOS și Android, funcționează pe baza unui cod QR unic pentru fiecare masă, în localurile care aleg să folosească acest serviciu. Prin cod, aplicația detectează automat localul și masa la care se află un anumit client. Fast Order are două componente. Prima, cea pentru clienți, este gratuită și le permite utilizatorilor să acceseze meniul, să comande, să ceară nota și să o calculeze. A doua componentă, cea pentru baruri, cafenele și restaurante, funcționează pe baza unui abonament lunar, de 50 de euro pe lună, prin care ospătarii își pot aloca mesele, pot afla detalii despre clienți și pot răspunde mai rapid și mai eficient la comenzi.
„Ospătarul este vedeta aplicației!”
Cu o investiție inițială de 50.000 de euro, Lucian Cramba, Alexandru Coman și Andrei Sicoe, trei prieteni din Alba, au început să testeze o variantă de bază a aplicației, în câteva localuri din județ, în 2010. În timp, au primit încrederea altor investitori, ajungând atât să dezvolte aplicația, cât și să se extindă. Au devenit atât de cunoscuți încât au ajuns să semneze și primul contract cu un restaurant de peste hotare, chiar în New York. În România, aplicația este disponibilă în localuri din orașele Cluj-Napoca, București, Ploiești, Brașov, Timișoara, Alba Iulia și Craiova. Pentru viitor, echipa are planuri de a fi prezentă în peste 1.000 de localuri și să ajungă și pe piețele din Emiratele Arabe. Marea Britanie și Germania.
Lucian Cramba și-a început viața de antreprenor încă de când a terminat liceul. A renunțat la facultate în favoarea mediului business și, în ultimii 10 ani, a fondat cinci firme, în domenii de activitate diferite, două dintre ele – Fast Order și Creative Concept Advertising – fiind active și astăzi. Am stat de vorbă cu Lucian despre evoluția Fast Order și despre planurile de viitor și iată ce am aflat.
Lucian Cramba: Totul a început în 2010. Având o cafenea în Alba Iulia, am realizat că nu exista o modalitate eficientă de a servi clienții în timpul orelor de vârf, de a comunica cu clienții care ți-au trecut vreodată prin local sau de a stoca informații de contact despre aceștia. La fel, vedeam o problemă în a edita meniul în timp real, atunci când apăreau produse noi sau schimbări de prețuri. Nu poți să testezi produse noi și să schimbi de fiecare dată meniul. Dacă vrei să testezi un hamburger nou, pe care ai vrea să îl introduci în meniu, dar nu știi sigur dacă se vinde sau nu, poți face asta prin intermediul aplicației. Un alt avantaj mare este că, dacă ai rămas fără stoc pe vreun produs, pur și simplu, pui acel produs inactiv în meniu, prin aplicație, iar clientul nu mai poate comanda acel produs – asta a fost altă problemă pe care am identificat-o în propria cafenea.
https://www.youtube.com/watch?v=4-5wmpKjdis
Lucian Cramba: Investiția a fost în timp și în bani și am început cu Alexandru Coman și Andrei Sicoe, eram trei prieteni din Alba Iulia. Estimez că am investit cam 50.000 de euro, din resurse proprii, în primă fază. Nu a fost o sumă pe care am avut-o de la bun început. Este ceva ce s-a adunat în timp, calculând și timpul nostru. Când am avut nevoie, am făcut rost de resurse. A durat vreun an și jumătate prima etapă de investiție. Întâi am vrut să validăm în piață că cineva ar descărca și ar folosi aplicația. Am început în vreo 6-7 cafenele, pe o aplicație mult mai rudimentară decât ce avem acum – nu făcea altceva decât să atenționeze ospătarul că cineva vrea un meniu sau vrea nota de plată. Cam așa era la început – ca client, nu puteai să vezi meniul, nu puteai să comanzi. Dar asta ne-a validat proiectul.
Mai târziu, am avut norocul să îl cunoaștem pe Bogdan Herea, care a investit 125.000 de euro în proiect. Deja ajunsesem în Cluj și făceam primele teste pe acolo. În timp ce discutam că vom rămâne fără bani și nu vom putea dezvolta produsul fără un capital, unul din băieții din echipa noastră a sugerat să îl cunoaștem pe Bogdan Herea, un vizionar în adevăratul sens al cuvântului. Ideile noastre s-au sincronizat și astfel a luat naștere acest parteneriat, Bogdan devenind asociatul nostru. El este un om de business foarte mare – are o companie în IT cu peste 400 de angajați, mai are câteva start-upuri în zona asta, deci știe ce se întâmplă în domeniu.
Partea tehnică este condusă de Alexandru Coman. Eu nu am abilități tehnice – eu sunt pe marketing și management. Suntem o echipă foarte unită, de opt oameni. Este o echipă fără de care nu aș fi putut să realizez nimic. Colegii sunt extrem de creativi și vin cu niște idei incredibile și soluții tehnice, care pe mine mă uimesc.
„Din punct de vedere tehnic, noi putem să facem orice!”
Lucian Cramba: Atunci când ies în oraș, la un restaurant, bar sau cafenea, câstig mai mult timp pentru a interacționa cu prietenii mei, și totodată aplicația îmi facilitează interacțiunea cu ospătarul atunci când am nevoie de o recomandare. Nu mai spun cât este de util să știi tot timpul ce valoare are consumația sau să poți împărți nota de plată din 2 click-uri. De exemplu, când ești la un bar și urmărești un meci de fotbal cu băieții, vrei să fii atent la ce se întâmplă pe teren și este atât de fain să comanzi următorul rând de băuturi din două click-uri, nu să stai să cauți ospătarul. Chiar am pățit asta, într-o cafenea – mă uitam cu băieții la un meci de fotbal și am pierdut un penalti, uitându-ne după ospătar, pentru că voiam să mai comandăm.
Lucian Cramba: Aplicația nu a fost gândită în devafoarea ospătarilor ci, din contră, vine în ajutorul lor. Dacă numărul de comenzi într-o seară e foarte mare, cum vor face față doar câțiva ospătari? Nu vor putea! De aceea, e nevoie de ei pentru preluarea comenzilor. Fără ei, nici Fast Order nu poate funcționa. Ospătarul este vedeta aplicației.
Din perspectiva ospătarilor, acestora le rămâne mai mult timp să interacționeze cu clienții restaurantelor. Având informații despre preferințele consumatorilor, vor putea să facă recomandări mult mai precise. Economisesc din timpul care altfel s-ar fi dus pe drumurile între mese (pentru a duce meniul, pentru a lua comanda). Nu vor mai greși niciodată comenzile. Cum aplicația este disponibilă și în engleză și în română, nu vor mai avea probleme în a se înțelege cu clienții străini. Nu vor mai rata nicio masă – sunt acele mese mai ascunse și devine foarte greu să servești toți clienții în timp util. Noi am mai observat că, dacă procesul de preluare a comenzii nu mai este un stres pentru client și acestuia îi rămâne doar interacțiunea cu ospătarul, clientul lasă un bacșiș mai mare. Pentru că ospătarul are mai mult timp să interacționeze cu clientul, să îl facă să se simtă bine și să îi recomande produse.
Ne gândim să implementăm un sistem prin care clienții să lase recenzii despre ospătarii care i-au servit, ca un fel de profil al ospătarilor, cum este pe TripAdvisor pentru hoteluri și restaurante. Nici nu îți va trebui un CV mai bun decât Fast Order.
Lucian Cramba: Cred că am trecut de 14.000 de descărcări, pe iOS și Android. Clientul ideal, ca utilizator, este un om care știe ce vrea când merge la bar sau la restaurant, fie pentru că a ieșit cu prietenii în oraș, fie pentru că are o întâlnire de business. Nu este un client care se duce să flirteze cu ospătărița sau să „agațe” prin baruri. Vârsta utilizatorilor noștri este între 22 și 36 de ani, sunt persoane cu bune cunoștințe tehnice (mulți lucrează în companii de IT). De asemenea, am descoperit că aplicația este folosită mai mult de femei, cu o proporție de 58%.
Lucian Cramba: A fost o altă coincidență, ca în cazul cu Bogdan Herea. După o emisiune radio, la Ziarul Financiar, la care am participat, am aflat că ne-a ascultat un om de afaceri din New York, Nick Brebenel. Încercase aplicația și îi plăcuse ideea. A studiat piața și a văzut dacă ar avea succes acolo, iar apoi ne-a contactat pentru a ne propune un parteneriat prin care să ducă aplicația și în SUA. A mers prin restaurante, a început să discute cu oamenii de acolo, și uite așa am reușit. Abia de o săptămână am semnat primul contract cu un restaurant din New York și au fost niște zile atât de aglomerate, încât nici nu am avut timp să actualizăm site-ul.
Lucian Cramba: Orice vis e realizabil! Tot ce îți trebuie este ambiția și o echipă de oameni motivați și entuziaști! Atunci poți să faci orice. Cea mai mare satisfacție este că am reușit să formăm o echipă valoroasă și să legăm adevărate prietenii. Având această echipă, suntem capabili să revoluționăm industria ospitalieră. Sunt oameni extraordinar de inteligenți.
Lucian Cramba: Ne vom adapta de problemele pe care le vom mai observa prin piață. Plata cu cardul ar fi ceva ce am vrea să încercăm. Dar schimbările vor avea loc în funcție de ce vedem pe piață și de feedback-ul primit de la clienți. Din punct de vedere tehnic, noi putem să facem orice. Problema este de ce facem asta, cui vindem și dacă aduce suficientă valoare clienților noștri încât să ne recomande mai departe.
Lucian Cramba: Dacă ajungem la un total de 1.000 de localuri, la 50 de euro pe lună, vom fi pe profit din prima lună.