• 19 Oct. 2018
  • 3 min

Ce abilități din CV sunt importante pentru joburile viitorului

abilitati-CV
Autor
Steluţa Năstase
Steluţa Năstase Am ales un job pe care îl iubesc și, da, zâmbesc pentru c... Arată mai mult

Cerințele pentru joburi se schimbă de la un moment la altul pentru a ține pasul cu digitalizarea, așa că e nevoie ca și tu să ții ritmul și să afli ce abilități din CV merită puse în valoare.

Datele Comisiei Europene arată că în următorii ani 90% dintre locurile de muncă vor implica folosirea competențelor digitale, iar România se poziţionează pe ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte abilitățile digitale ale locuitorilor, 44% dintre aceștia neavând astfel de abilități.

Mai mult decât atât, un studiu derulat recent de Karsperky Lab, companie globală din domeniul securității cibernetice, arată că doar 40% dintre tineri conștientizează că se pregătesc pentru joburi care nu există încă. Așadar, va fi nevoie să te adaptezi, să știi cum să folosești tehnologia pentru a-ți simplifica munca și să lași astfel timp acelor sarcini de lucru care te ajută să înveți și să aduci valoare muncii tale.

Acum e momentul să arăți ce abilități deții și să continui să deprinzi și altele, angajatorii fiind din ce în ce mai preocupați să atragă candidaţi care dețin competențe digitale, dar și alte tipuri de competențe care vin să le susțină pe cele digitale.

 

Iată ce abilitati CV te ajută să obții un job de viitor

În momentul în care începi să-ți cauți un job, este important să conștientizezi că liceul sau facultatea doar îți oferă o viziune și cunoștințe despre un anumit domeniu. Singura garanție pentru a obține un job este capacitatea ta de a te adapta schimbărilor de pe piața muncii. World Economic Forum a creat un cadru de competenţe pentru anul 2020 pe care merită să le menționezi în CV dacă le-ai dobândit în experiența ta, ținând întotdeauna cont de jobul la care aplici și de cerințele acestuia:

Abilitatea de a rezolva probleme complexe

Automatizarea îți va reduce sarcinile administrative. Așadar te vei putea concentra pe rezolvarea problemelor, reducând astfel greșelile și oferind valoare muncii tale.


Gândirea critică

Este capacitatea de a utiliza logica și raționamentul pentru a identifica punctele forte și punctele slabe ale diferitelor soluții. Este necesară chiar dacă automatizarea devine din ce în ce mai răspândită.

 

Creativitatea va fi abilitatea tot mai căutată

Oamenii creativi sunt cei care vor găsi modalități prin care să aplice noua tehnologie și să creeze noi produse și servicii.

 

Managementul oamenilor

Presupune posibilitatea de a motiva oamenii, de a-i dezvolta și de a a-i identifica pe cei mai buni pentru un job.

 

Coordonarea cu echipa

Implică capacitatea de a-ți ajusta acțiunile în raport cu ceilalți și de a colabora cu aceștia.

 

Inteligența emoțională

Roboții ar putea să înlocuiască multe locuri de muncă, dar încă nu pot citi oamenii.

 

Gândirea și luarea deciziilor

Include abilitatea de a analiza datele și de a lua decizii în conformitate cu acestea.

 

Orientarea către serviciile oferite clienților

Este o abilitate socială tot mai importantă, interacțiunea cu oamenii și atenția la reacțiile acestora fiind esențiale pentru dezvoltarea unui business.

 

Negocierea

Va fi abilitatea necesară în toate joburile, dar mai ales în cele care presupun analiză, tehnologie, artă, design.

 

Flexibilitatea

Este capacitatea de a te adapta cerințelor în continuă schimbare ale unui job.

 

Iar dacă încă te gândești ce abilități să treci în CV e mult mai eficient să apelezi la eJobs.ro, cea mai mare platformă online de recrutare, îți oferă consiliere profesională gratuită. Iată ce trebuie să faci :

  • Sună la numărul cu tarif normal 021.9124 de luni până vineri între orele 9 și 17.00.
  • Un operator eJobs va sta cu tine la telefon și te va ajuta să-ți faci CV-ul și să menționezi acele abilități necesare pentru joburile care ți-au atras atenția pe eJobs;
  • Consilierul eJobs va aplica cu CV-ul tău la joburile care se potrivesc experienței și studiilor tale.
  • Odată ce ai aplicat, tot ce mai ai de făcut este să aștepți apelurile telefonice de la angajatori. Poți reveni oricând la consilierul de la eJobs pentru a-ți perfecționa CV-ul și pentru a aplica la alte joburi.

Ți-a plăcut articolul? Citește și alte articole pe aceeași temă:

Cum să folosești abilitățile transferabile la interviu

Nu ai experienta profesionala? Demonstreaza ca ai abilitati!

A fost util articolul? 48
abilitati cvCV
  • AvatarA.S. zice

    Din pacate, am unele din calitatile enumerate de d-voastra (Abilitatea de a rezolva probleme complexe, Gândirea critică, Creativitatea va fi abilitatea tot mai căutată, Gândirea și luarea deciziilor, Flexibilitatea), si cand le-am pus in evidenta in fata patronului, mi-a propus scaderea salariului cu 1/3, am refuzat si m-a concediat (ii aratasem cum la fiecare proiect pierde ~500 de euro datorita organizarii modeste, o fi considerat atac la persoana!) !
    PUNETI ACCENT DOAR PE EDUCAREA VIITORULUI ANGAJAT, DAR DE COMPETENTA, ORGOLIUL NEJUSTIFICAT A UNOR PATRONI DE CE NU VA OCUPATI! DE CE IGNORATI FAPTUL CA MAJORITATEA CORPORATIILOR NU MAI ANGAJAZA OAMENI PESTE 45 DE ANI, MINISTERUL MUNCII NE ARUNCA PRAF IN OCHI DE INDEMNIZATIA DE ~2200LEI LA ANGAJAREA DE SOMERI DE PESTE 45 DE ANI, IN REALITATE, EU MI-AM SCHIMBAT SERVICIUL DUPA 45 DE ANI DE MAI MULTE ORI si nici o firma nu a vrut sa foloseasca aceasta optiune! ACESTEA SUNT PROBLEME REALE, ALATURI DE ALTELE DATORITA CARORA ANUL TRECUT PESTE 220000 DE PERSOANE (INTRE 15~35 DE ANI au parasit ROMANIA)

    • Iulia VacaroiuIulia Vacaroiu zice

      Salut, Alexandru!

      Ne pare rău să auzim că ai întâmpinat aceste dificultăți, dar te asigurăm că ne preocupă în egală măsură educația angajatorilor. De aceea am creat platforma We Are HR (https://www.wearehr.ro/), unde facem fix asta. Desigur, mai avem mult de lucru pe ambele părți. Suntem însă alături de candidați și ne dorim să creăm o piață a muncii cât mai prietenoasă pentru toată lumea.

      Mult succes!

    • AvatarAna zice

      Aveți perfecta dreptate!

  • AvatarȘereș Ștefan Carol zice

    Bună ziua, site-ul dumneavoastră este bine pus la punct, cu informații vaste, actuale, benefice care sunt de folos atât tinerilor care au terminat liceul, facultatea sau sunt în căutarea unui loc de muncă stabil. Recomand acest site tuturor categoriilor de persoane. Fiecare dintre voi puteți lua decizia cea corespunzătoare vouă. Succes in continuare. Vă doresc o zi bună!

  • Avatarghiorghita zice

    Buna ziua,
    Sunt de acord cu A.S. si anume de ce nu puneti accent pe educarea angajatorilor, deoarece multi dintre ei au ajuns angajatori (patroni) fara a avea abilitati pentru aceasta functie. Cunosc angajatori care considera angajatii sclavi si considera ca daca unii pleaca sunt altii care asteapta la poarta ca sa fie angajati. Cel mai greu lucru de suportat este acela de a lucra sau a avea un angajator (sef) incompetent. Cine se ocupa de educarea acestor persoane care printr-un concurs de imprejurari au ajuns patroni (angajatori).

    • Iulia VacaroiuIulia Vacaroiu zice

      Salut, Ghiorghiță! Educare angajatorilor este una dintre prioritățile echipei noastre. 🙂 Chiar avem o platformă dedicată cu acest scop: https://www.wearehr.ro/.

  • AvatarSzabo Georgeta Mariana zice

    Buna, am întîmpinat si eu aceste probleme suntem multe persoane care am lucrat in domeniul bancar 20 – 30 ANI,multe din colege cu funcții de dur operatiuni, branch MANAGER nu mai suntem in bancii avem peste 50 dd ani suntem priviți bătrâni, după ANI grei muncii pina noaptea tarziu la închideți de luna cînd închideam luna cu note contabile si documente cumulativ OIS si DIS probabil nici nu s-a auzit doar în cărți aceste operatiuni s-au efectuat cînd am.knceput sa lucrez in anii 1983 in Banca AGRICOLĂ actuală RAifaissen. Ce se va intimpla cu generația noastră?

  • AvatarManea Petru Iulian zice

    Potrivit unor legi speciale,unele persoane nu au nici o șansă de a fi angajate,sunt in pensie de invaliditate și în urma cu 4 ani am fost obligat constrîns și discriminat pentru a demisionat din postul care l-am deținut la aceea vreme la 4 ore,acum greu îmi voi găsi de lucru pensia fiind mica și nu știu ce să mai fac,trăiesc doar sa plătesc dările către stat iar angajatori spun lăsați un număr de telefon va vom contacta
    Cum se poate trai decent când vrei să muncești și nu te angajează nimeni.
    Mulțumesc pentru atenție la revedere.

Leave a Reply