• 4 Sep. 2020
  • 9 min

Tichet de masă. Noutățile pe care merită să le știi

tichet de masa

Tichetele de masă în format electronic țin pasul cu normele de siguranță și igienă, fiind adaptate anul acesta astfel încât să-ți ofere o mai mare flexibilitate în realizarea plăților, comparativ cu anii anteriori. Iată care sunt noutățile legislative, ce beneficii îți aduc tichetele de masă și ce trebuie să știi despre utilizarea lor.

În momentul în care îți negociezi salariul, este bine să iei în considerare și beneficiile extrasalariale care îți pot aduce lunar un venit suplimentar de 500-600 de lei sau chiar mai mult. Astfel, un studiu eJobs, desfășurat pe un eșantion de 1.240 de respondenți activi profesional, dintre care 69,57% în funcții fără atribute și responsabilități de conducere arată că 51,30% dintre angajați au parte, lunar, de tichete de masă, 19,57% beneficiază de abonament la clinici medicale private, 13,91% de transport gratuit și 8,21% de program flexibil.

 

Cardurile de masă au detronat, tichetele tradiționale, cel mai utilizat beneficiu extrasalarial din România: peste 70% dintre salariați și peste 80% dintre comercianții parteneri utilizează acum varianta digitală a tichetelor de masă, anunță Edenred România.


Ce este un tichet de masa

Legea nr.142/1998, art. 1, alin.(1) menționează că tichetele de masă reprezintă o alocație individuală de hrană pe care o pot primi salariații prin încheierea unui contract individual de muncă. Conform Codului Fiscal, art. 76, alin.(3), lit. h), tichetele de masă reprezintă avantaje, în bani sau în natură, primite în legătură cu salariul și supuse impozitării pe acesta.

 

Tichet de masa. Noutăți legislative 2020 

Valoarea maximă  a unui tichet de masa a crescut de la 15,18 lei la 20 lei în luna aprilie 2020, fiind reglementată prin Legea nr. 24/2020. Măsură a intrat în vigoare de la 1 aprilie 2020.
Decizia a fost adoptată de Parlamentul României după ce s-a constat faptul că tichetul de masă pe care îl primesc acum angajații nu valorează suficient încât să fie egal cu costul unei mese. În plus, valoarea acestuia, de aproximativ 3 euro, era una dintre cele mai mici din Europa, unde valorile sunt în general cuprinse între 6 și 11 euro.

Este important de reținut faptul că valoarea de 20 de lei este valoarea maximală, angajatorul având libertatea de a alege, după caz, ce valoare să aloce pentru bonurile de masă, în urmă consultării cu angajații sau cu managerii lor.

În condițiile în care lucrezi de la domiciliu, ai dreptul să primești ichete de masă dacă le primeai și înainte în condiții normale de muncă. În Legea nr. 81/2018 privind reglementarea activității de telemuncă se menționează că telesalariatul beneficiază de toate drepturile recunoscute prin lege, prin regulamentele interne și contractele colective de muncă aplicabile salariaților care au locul de muncă la sediul sau domiciliul angajatorului, așadar ai și dreptul la tichete de masă, dacă angajatorul respectiv le acordă în mod obișnuit.

Potrivit legii 227/2015 privind Codul fiscal, angajații și angajatorii sunt scutiți de plata contribuțiilor sociale obligatorii pentru tichetele de masă și de plata contribuțiilor de asigurări sociale și de sănătate. Singură taxa care se aplică în cazul acestor tichete este impozitul pe salarii, care este de 10% și se aplică la valoarea totală a veniturilor. Impozitul este plătit de angajat, angajatorul fiind scutit de orice contribuție la stat în cazul tichetelor de masă. În plus, tichetele de masă sunt deductibile la calculul impozitului pe profit.

Card de masă Gusto Pass de la Sodexo România. Beneficii:

  • Sodexo România emite tichetele de masă în format fizic sau în format electronic, pe card.
  • Cardul oferă flexibilitate față de tichetele de hârtie, pentru că poți cheltui cât ai nevoie, în limita sumei de pe card; nu trebuie să te limitezi la valoarea unui tichet de masă, de 20,00 lei.
  • Poți plăti rapid și în siguranță, contactless, cu telefonul sau cu cardul; nu este nevoie să introduci codul PIN, dacă valoarea cumpărăturilor este până în 100 lei. De asemenea, economisești timpul pe care îl petreceai cu numărarea sau verificarea tichetelor tipărite.
  • Poți plăti cu telefonul, fie android sau iOS, prin SodexoPay respectiv ApplePay.
  • Poți verifică oricând suma disponibilă de pe card, în aplicația Card Sodexo România, care poate fi descarcată gratuit în App Store sau Google Play Store. Ai toate tranzacțiile efectuate în istoric și știi mereu cât ai cheltuit și cât mai ai.
  • Ai acces la o rețea extinsă de supermarketuri, magazine, restaurante și cafenele unde poți folosi cardul Gusto Pass, în toată țară.
  • Te bucuri de oferte speciale și discounturi oferite de către partenerii Sodexo.
  • Poți solicita codul PIN din aplicație, ori de câte ori ai nevoie.
„Cardul Sodexo vine cu singura aplicație din România care timp de peste un an ai jumătate înregistrează ratinguri de peste 4.7 în Android respectiv iOS, CardSodexo. Digitalizarea a fost prioritatea noastră în ultima perioada și ne bucurăm că putem veni în sprijinul utilizatorilor noștri prin soluții de plata cu telefonul mobil, plata online direct pe site-urile partenerilor noștri, oferindu-le astfel flexibilitate, siguranță și protecție” a spus Alexandru Iosif, Customer Value Proposition Manager, Sodexo Benefits and Rewards Services.

 

Avantajele unui ticket restaurant electronic de la Edenred:

  • Permite efectuarea de plăţi sub/peste valoarea nominală a unui tichet. În cazul în care  ai de făcut o plată sub 100 de lei nu este necesar să introduci codul PIN. Numai pentru plăţile care depăşesc 100 de lei este obligatorie introducerea codului PIN.
  • Ai acces la cea mai mare rețea de comercianți parteneri, cu acoperire națională 100% restaurante, cantine, cafenele și alte tipuri de unități alimentare, precum și în hypermarketuri, supermarketuri etc.
  • Poți face plăți mobile prin intermediul aplicației Edenred Pay, destinată utilizatorilor de Android, și prin Apple Pay, dacă dispozitivele lor rulează iOS
  • Poți utiliza cardul pentru a plăti online comenzile de mâncare plasate în Tazz by eMAG
  • Te bucuri de meniuri de prânz și oferte speciale anunțate pe pagina de Facebook. 
  • Ai flexibilitate când vine vorba de primirea tichetelor de masă, nu trebuie să fii fizic la sediul comaniei pentru a le primi
  • Cardul se reîncarcă în aceeaşi zi a lunii, iar sumele ajung instant la tine.
  • În caz de pierdere, furt sau deteriorare a cardului Edenred poți bloca cardul din aplicația mobilă.
  • Cardul nu are comisioane de administrare de cont sau alte costuri asociate cardurilor bancare.

Valoarea medie a unei mese de prânz achitată cu tichet de masa Ticket Restaurant a fost în acest an de aproximativ 25 de lei, conform analizelor Edenred.

 

2020 a fost anul accelerării procesului de digitalizare a întregului ecosistem de beneficii Edenred România.

În această perioadă, în care suntem tot mai atenți la normele de siguranță și igienă, Edenred România face toate demersurile pentru a încuraja adopția soluțiilor digitale atât de către beneficiari, cât și de către clienții și comercianții parteneri.

Beneficiarii de carduri de masă emise de Edenred se pot bucura de o serie de proiecte și soluții, precum aplicația MyEdenred Pay, ce poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și este compatibilă cu dispozitive care rulează Android 6.0 sau o versiune ulterioară și includ tehnologia NFC. O mare parte dintre beneficiarii soluțiilor digitale Edenred sunt utilizatori de Android, iar acum au la dispoziție soluția de plăți mobile Edenred Pay, disponibilă pentru toate beneficiile extrasalariale acordate în format digital, inclusiv cardurile de masă.

„Într-o lume în care ne dorim ca digitalizarea să nu țină doar de exersarea capacităților unei companii de a inova, ci și de nevoia de a crea noi rutine pentru a simplifica viața de zi cu zi a tuturor oamenilor, am lansat Edenred Pay, o soluție al cărei impact va fi major în rândul beneficiarilor noștri. Am lansat 36 de soluții digitale în 21 de țări, iar acum, la Edenred, știm că plata mobilă este un beneficiu excelent. Venim cu o soluție proprie care adresează în mod direct o mare parte dintre utilizatorii Edenred din România, pe care ne dorim să îi sprijinim în procesul de adopție a noilor obiceiuri de consum online”, declară Dana Sîntejudean, Managing Director Edenred România.

Edenred Pay este o metodă de plată simplă și rapidă, ce presupune utilizarea unui dispozitiv personal mereu la îndemână – un smartphone care rulează Android – și implementează cele mai stricte standarde de securitate, precum tokenizarea. Beneficiarii cardurilor de masa Edenred pot face plăți contactless la restaurante și alte unități alimentare direct cu telefonul imediat ce au încărcat cardurile de beneficii extrasalariale în noua aplicație dedicată. Plățile mobile cu Edenred Pay sunt acceptate în rețeaua națională de comercianți parteneri care au terminale POS contactless. Noua soluție de plată te ajută să economisești timp și să diminuezi contactului uman cu angajații hipermarketurilor. 

 

Parteneriat în premieră pentru plăți online cu cardul de masa direct într-o platformă de delivery

Chiar dacă lucrezi de acasă, masa de prânz trebuie să rămână un ritual sănătos și în această perioadă. Astfel, în această vară, Edenred România a dat startul campaniei Ieșim la masă!, parte din programul More Than Ever desfășurat la nivel de Grup, prin care încurajează beneficiarii cardurilor de masă Edenred să ia masa în oraş, susținând astfel restaurantele unitățile de catering, cantinele, cafenelele și ceainăriile greu încercate de criză.

Susținând demersul de a oferi cele mai simple soluții utilizatorilor, Edenred România  a anunțat că oferă posibilitatea de plată online cu cardul de masă într-o platformă de food delivery. Astfel vei putea utiliza Edenred Ticket Restaurant în platforma Tazz by eMAG, pentru a achita online masa de prânz comandată la birou sau acasă, de la sute de restaurante care livrează în mai multe orașe din țară. Parteneriatul între Edenred și Tazz by eMAG este primul de acest tip din România și este o inovație tech ce permite integrarea completă emitent – platformă – restaurante. Campania Ieșim la masă! vine cu premii în vouchere echivalente cu valoarea medie a 20 000 de mese.


Tichet de masa de la Up România. Avantaje:

Tichetele de masă de la Up România in format electronic îți oferă:

  • o modalitate de plata rapidă și sigură a alimentelor
  • putere mai mare de cumparare
  • flexibilitate la plata oricărei sume, independent de valoarea individuală a tichetului
  • tehnologia contactless pentru sume mai mici de 200 lei
  • posibilitatea de a te bucură de tichete de masă chiar și pentru poziții part-time
  • comision 0 lei atât pentru plata în magazine, cât și online, la partenerii afiliați.
  • acces la cumpărături într-o rețea vastă de magazine. Le poți folosi într-o rețea de parteneri foarte variată, la nivel național, care cuprinde de la hypermaketuri, supermaketuri, magazine mixte, fast-food-uri, restaurante, catering, magazine din vecinătatea casei.
  • oferte promoționale dedicate pentru utilizatori

Pe lângă cardul de tichete de masă, prin UP România poți primi de la angajator cardul de tichete cadou pentru 8 Martie, Paște, Crăciun, Ziua Națională și orice alt eveniment important din viață ta, având astfel libertatea de a-ți alege cadoul dorit dintr-o diversitate de domenii. Valoarea poate fi până la 150 lei per beneficiar, bani scutiți de contribuțiile sociale și de impozitul pe venit aferent.

Bonusurile le poți primi pe cardul Up Cadou care-ți oferă o serie de avantaje:
  • Flexibilitate în utilizare fără a fi condiționat de suma fixă a unui tichet hârtie
  • Rapiditate și siguranță datorită tehnologiei contactless
  • Acces imediat la informații despre sumele disponibile în aplicația mobilă
  • Libertatea de a alege cadoul preferat din magazine online sau fizice
  • Scutite de impozitul pe venit pentru valori de până la 150 lei/eveniment
Cardul de vacanță este versiunea modernă a voucherelor de vacanță pe suport hârtie, un instrument de plata rapid și sigur pentru vacanță. Și acesta oferă o serie de avantaje:
  • Varietate de opțiuni de petrecere a concediului și a zilelor libere
  • Echilibru între viață profesională și cea personală
  •  Posibilitatea de a plăti orice suma disponibilă, necondiționat de valoarea individuală a unui voucher de vacanță

Cu ajutorul cardului Up Cultura poți achiziționa bilete și abonamente la proiecții cinematografice, concerte, târguri și expoziții, festivaluri, piese de teatru, parcuri tematice (inclusiv cele destinate copiilor), acces la muzee și evenimente culturale, spectacole, cărți și manuale școlare, filme, albume muzicale. Are o valabilitate de 4 ani de la dată emiterii și permite plata imediată, fără a fi necesară introducerea codului PIN (pentru plățile a căror valoare este mai mică de 200 de lei).

 

  • tichet restaurant

    Poți folosi cardul de tichete de restaurant asemenea unui card bancar.

     

Bine de știut despre tichet de masa

În momentul în care primești cardul de tichete de masă de la angajator, ai grijă să verifici datele personale inscipționate pe acesta. Același lucru e valabil și în momentul în care primești banii. Verifică numărul de tichete încărcate, valoarea acestora, valoarea totală încărcată și soldul cardului după încărcare. 

 

Cum verifici situația contului pentru cardul de tichete de masa

Aplicațiile de mobil îți permit să verifici permanent soldul cardului, să urmăreşti tranzacţiile efectuate la comercianţi şi îți oferă control total asupra administrării cardului de tichete de masa. Aplicațiile îți permit să activezi cardul, să-l blochezi sau deblochezi, să-l declari pierdut sau furat, să-ţi recuperezi PIN-ul şi să adaugi carduri noi în contul tău.

 

În ce perioadă pot fi folosite sumele de pe cardul de tichete de masa

Un tichet de masă emis până la data de 31 octombrie poate fi utilizat până la data de 31 decembrie a anului de emitere. Un tichet de masă emis începând cu data de 1 noiembrie anul curent poate fi utilizat până la data de 31 decembrie a anului următor anului de emitere.

 

ticket restaurant card

Tichetele de masa pe suport electronic nu permit retragerea banilor sau preschimbarea lor în numerar.

 

Ce se întâmplă dacă nu folosești până la 31 decembrie suma existentă pe tichete de masa


Sumele care expiră, de exemplu, pe data de 31 decembrie 2019 nu vor putea fi ulterior recuperate nici de salariați și nici de companiile angajatoare din urmatoatele considerente:

  • Angajatorul nu este îndreptățit să solicite retragerea unor sume existente pe cardurile salariaților săi, sub pretextul iminentei expirări a acestora, întrucât această operație nu este permisă de legislație: Art. 8 al. (5) din Legea 165/2018 prevede următoarele: „Biletele de valoare emise pe suport electronic nu permit efectuarea de operațiuni de retragere de numerar sau de preschimbare în numerar”.
  • Ulterior expirării, reîncarcarea cardurilor cu sumele expirate presupune emiterea unei facturi și plata acesteia de către clienți, însă aceasta operație poate conduce la situații în care salariatul va primi mai multe tichete de masă decât numărul de zile lucrate efectiv, ceea ce contravine prevederilor legii nr. 165/2018.
ticket restaurant card

La cumpărături mai mari de 100 de lei, POS-ul îți cere codul PIN pe care îl poți afla accesând contul tău cardului tau de tichete de masa

 

Ce se întâmplă dacă greșești codul PIN

Spre deosebire de cardurile bancare, cardul de tichete de restaurant nu se blochează, tranzacția nu este însă confirmată. Pentru a afla codul PIN corect accesează contul tău, completează datele tale personale (e-mail și parolă) și vei primi codul.

 

Ce se întâmplă dacă pierzi cardul de tichete de masa

Trebuie să-l blochezi imediat, pentru a nu pierde sumele încărcate pe acesta. Pentru aceasta, poți folosi contul de utilizator din aplicația mobilă, din platforma online sau prin apel la numărul de telefon al companiei emitente.

 

Ca persoană fizică pot să cer tichete de restaurant?

Doar companiile angajatoare pot să facă comenzi de tichete restaurant în baza unui contract semnat cu compania emitentă.

 

Câte tichete de masa pot primi lunar?

În noua lege a tichetelor de masă, nr. 165/2018, art. 12 alin. (4) se menționează: Salariatul poate utiliza, lunar, un număr de tichete de masă cel mult egal cu numărul de zile lucrate, iar acest număr nu poate depăși numărul de zile lucrătoare”. 

 

ticket restaurant card

Merită să-i povestești angajatorului despre avantajele unui tichet de masa pe suport electronic.

 

Reține despre tichet de masa!

Valoarea maximă a unui tichet de masa a ajuns la 20 de lei, dar poți depăși această sumă la cumpărăturile zilnice atât timp cât ai pe card o sumă mai mare, virată pentru mai multe zile lucrătoare din lună. În plus, ai la dispoziție numeroase metode prin care poți verifica situația contului tău, primești notificări despre sumele virate, poți schimba setările contului sau îl poți bloca în caz de pierdere. Și magazinele partenere companiilor emitente de carduri sunt tot mai prietenoase, au oferte și discount-uri zilnice. Așa că dacă nu primești încă tichete de masă de la angajatorul tău, e momentul să-i povestești despre avantajele pe care le are atât el, cât și angajații. Odată ce primești tichetele de masă, verifică contul tău pentru a afla cum să îmbunătățești folosirea cardului și fii cu ochii pe noutățile de anul acesta!

 

Ți-a plăcut articolul despre tichet de masa? Citește și alte articole:

Ce beneficii primesc salariații Edenred, unul dintre cei mai buni angajatori din România

Beneficii pentru norocoși: pizza la birou și mașină de lux în weekend

A fost util articolul? 16
tichet restaurant
  • AvatarMaftean ion zice

    Foarte rentabil

  • AvatarMaftean ion zice

    Rentabil

  • AvatarFloarea Mariana zice

    Buna seara.
    Referitor la afirmatia:
    “Legea 165/2018 spune că salariații beneficiază lunar de un număr de tichete de masă cel mult egal cu numărul de zile în care sunt prezenți la lucru în unitatea angajatorului, iar acest număr nu poate depăși numărul de zile lucrătoare”
    Va rog respectuos sa ne precizati unde se mentioneaza in aceasta lege: “în care sunt prezenți la lucru în unitatea angajatorului”?
    Incepand cu anul 2019 a intrat in vigoare noua lege a biletelor de valoare si anume Legea nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare.
    In ceea ce priveste modul de acordare a tichetelor de masa, mai exact a numarului de tichete de masa la care are dreptul un angajat, s-a remarcat o diferenta intre textul vechi al Legii nr. 142/1998 si noile prevederi cuprinse in Legea nr. 165/2018.
    Versiunea 2018:
    In vechea lege a tichetelor de masa Legea nr. 142/1998 la art. 6 alin. (1), se mentiona faptul ca se pot acorda tichete de masa doar pentru numarul de zile in care angajatul este prezent la lucru in unitate:
    “Salariatul poate utiliza, lunar, un numar de tichete de masa cel mult egal cu numarul de zile in care este prezent la lucru in unitate.”
    Versiunea 2019:
    In noua lege a tichetelor de masa Legea nr. 165/2018 la art. 12 alin. (4) nu se mai mentioneaza acest aspect cu privire la prezenta in unitate, ci doar cu privire la numarul de zile efectiv lucrate:
    “Salariatul poate utiliza, lunar, un numar de tichete de masa cel mult egal cu numarul de zile lucrate.”

    Astept raspunsul dumneavoastra.
    Multumesc!
    Cu stima,
    Mariana Floarea

    • Bună, Mariana,

      Ai dreptate, Legea nr. 165/2018 vine cu modificări referitoare la acordarea tichetelor de masă. Articolul este scris pe 15 februarie 2019, când această prevedere încă nu exista. Îți mulțumim, am făcut modificările și în articol. Dacă te mai putem ajuta și cu alte informații, suntem aici. O zi frumoasă!

      • AvatarFloarea Mariana zice

        Buna ziua,

        “Care sunt condițiile de acordare a tichetelor de restaurant pentru angajații remote?

        Cu siguranță te întrebi dacă primești tichete de masă când lucrezi de acasă, exact ca un angajat full time. În noua lege a tichetelor de masă, nr. 165/2018, art. 12 alin. (4) se menționează: „Salariatul poate utiliza, lunar, un număr de tichete de masă cel mult egal cu numărul de zile lucrate, iar acest număr nu poate depăși numărul de zile lucrătoare”. Prin urmare, nu contează prezența fizică la sediul companiei, ci poți să-ți faci treaba de oriunde pentru a primi tichete de masă.”

        Revin cu o completare:
        Cf Hot. nr. 1045/2018 din 28 decembrie 2018 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, M.O. nr. 24 din 9 ianuarie 2019:
        “(4) În cazul salariaţilor angajaţi în baza unui contract individual de muncă cu timp parţial, precum şi în cazul cumulului de funcţii, biletele de valoare, cu excepţia tichetelor cadou şi tichetelor culturale, pot fi acordate numai de către angajatorii unde salariaţii în cauză îşi au funcţia de bază, potrivit legii. În cazul în care nu se poate stabili funcţia de bază, beneficiarul biletelor de valoare alege, în scris, angajatorul care îi va acorda biletele de valoare, având obligaţia de a transmite, în termen de maximum 10 zile lucrătoare, şi către ceilalţi angajatori opţiunea realizată.”
        Cred ca ar fi necesara completarea:
        “… nu contează prezența fizică la sediul companiei, ci poți să-ți faci treaba de oriunde pentru a primi tichete de masă, cu conditia sa ai functie de baza, conform legii”
        O zi frumoasa!

  • Avatarcách chơi baccarat zice

    Me during quarantine learn a new skill in baking

  • AvatarVitalie zice

    Pot achita electrocasnice cu tichetul Edenred la Carefour?

  • AvatarEdi Robert zice

    Bună ziua! Am o nelămurire in legătură cu acordarea bonurilor de masă. Este vreun punct sau o mențiune care să precizeze că angajatorul ne trage din salar valoarea bonurilor de masă?
    EXEMPLU: Dintr-un salar net de 2000 de lei și valoarea bonurilor este de 300 de lei să ne tragă din acei 2000 de lei 300 de lei și să ne dea in schimb bonurile

    • Bună, Robert,

      Nu ar trebui să se întâmple asta. Angajatul plătește pentru sumele acordate in tichete de masa doar impozitul pe venit, de 10%. Pentru angajatori, acordarea de carduri sau tichete de masă înseamnă 100% deductibilitate la calculul impozitului pe profit si scutire de la plata contribuțiilor sociale. Verifică și clauzele din contractul de muncă, iar dacă se întâmplă să primești mai puțin decât netul cuvenit, discută cu un avocat specializat în dreptul muncii sau scrie o sesizare la ITM.

  • AvatarAnonim zice

    De ce nu merge plata online la platforme tip tazz,am un card edenred de mese calde cu 40lei max pe zi,trebuie Sa ma deplasez eu la restaurante bataie de joc la 80 de ani

    • Bună ziua,

      Vă recomandăm să contactacți echipa Edenred, care este în măsură să vă ofere mai multe detalii.

  • AvatarAdelina zice

    Buna seara, va rog sa ma ajutati cu urmatoarea informatie: am tichete cadou care au fost valabile pana in luna noiembrie 2020. Pot sa mai fac ceva? Daca vorbesc cu angajatorul, acesta ar putea sa ma ajute in vreun fel? Multumesc.

    • Bună, Adelina,

      Te sfătuim să iei legătura cu emitentul tichetelor.

    • AvatarLorena zice

      Buna, sunt in aceeasi situatie. Ai rezolvat ceva cu tichetele expirate ? Multumesc

  • AvatarAlexandru N. zice

    Buna ziua,
    Eu primesc bonurile de masa pe card. La momentul emiterii cardului pe nici un document transmis catre mine de catre emitentul tichetelor nu au fost mentionate conditiile de valabilitate, faptul ca acestea sunt valabile doar pana la sfarsitul anului in care au fost primite. Cu toate ca am instalata aplicatia mobila nu am fost avertizat de faptul ca la sfarsitul lunii decembrie 2020 voi fi anulate bonurile primite pe card inainte de luna noiembrie 2020. Astfel ca m-am trezit cu o suma anulata si ce este mai trist este ca pe data de 07.01.2021 apare in aplicatie anuntul ca la data de 31.12.2020 imi vor expirata anumite sume.
    Din punctul meu de vedere consider ca emitentul tichetelor nu si-a facut treaba referitor la informarea si avertizarea mea in ceea ce priveste expirarea sumelor. De asemenea consider ca acesta a actionat discriminatoriu prin instiintarea altor clienti de expirarea sumelor lor de bani, in timp ce eu nu am fost instiintat.
    In cazul in care suma anulata nu-mi va fi restituita, aici fiind clar vina emitentului care nu si-a facut datoria de a informa clientul, doresc sa-mi recuperez impozitul platit pentru aceste bonuri (sunt considerate avantaj in natura si impozitate corespunzator). Cum sa procedez mai departe?

    • Bună, Alexandru,

      Te sfătuim să iei legătura cu emitentul cardului de bonuri de masă să vezi ce s-a întâmplat exact și apoi să discuți cu angajatorul referitor la impozit.

Leave a Reply