Reuşita unui interviu de angajare stă şi în tactul candidaţilor de a păstra anumite lucruri doar pentru ei.
Ai depus CV-ul pentru postul pe care îl doreşti la o anumită companie şi aştepţi să te sune cineva. Eşti sunat, în cele din urmă, şi eşti invitat, peste câteva zile, la un interviu. În sfârșit, a sosit ziua mult aşteptată şi te afli în faţa reprezentantului companiei. Ai la dispoziție câteva minute ca să te prezinţi şi ca să-i faci o impresie bună. Totuşi, mulţi candidaţi nu profită de momentul respectiv pentru a se poziţiona favorabil şi, mai mult decât atât, spun lucruri care îi descalifică din start în ochii angajatorului.
Chiar dacă ştii foarte bine cum să te comporţi la interviul de angajare, sunt câteva lucruri pe care nu trebuie să le faci dacă îți dorești într-adevăr acel job. Iată, aşadar, câteva lucruri pe care nu trebuie să le spui niciodată la interviul de angajare:
O companie care ți-a citit CV-ul pe care l-ai depus și te-a chemat la interviu presupune din start că te-ai documentat în privinţa activităţii sale. Totuşi, dacă ai depus CV-uri pe bandă rulantă fără să ai suficient timp ca să te documentezi în legătură cu fiecare companie, alocă-ţi cel puțin 30 de minute înainte de a merge la interviu pentru a afla mai multe despre potenţialul angajator. Dacă, totuşi, nu îţi este foarte clar ce vei avea de făcut, poţi întreba ce alte responsabilităţi mai presupune jobul tău.
Dacă te plângi în legătură cu fostul tău job, în primul rând va avea de suferit imaginea ta, deoarece te prezinţi ca o victimă care nu se descurcă. În plus, potenţialul angajator s-ar putea să creadă că eşti o persoană conflictuală care riscă să nu se integreze în echipă.
Este posibil ca, în timpul interviului de angajare, reprezentantul companiei să-ţi adreseze o întrebare la care să nu ştii să răspunzi, în ciuda pregătirii tale pentru o astfel de situaţie. Nu te grăbi să spui că nu ştii. Ai cel puţin două soluţii care te scot din impas, în funcţie de tipul de informaţie solicitată. Prima soluţie este să spui „o să caut răspunsul şi o să vă răspund până la finalul zilei”. A doua soluție, potrivită în cazul unei întrebări complexe legate de job, ar trebui să indice procesul tău de gândire şi modul în care iei deciziile: „Mai întâi va trebui să aflu datele de contact, apoi va trebui să calculez valoarea X și să port o discuție cu…”.
Spunându-i unui potenţial angajator cum reuşeai să-ţi fentezi şeful de la fostul job pentru a nu veni la muncă sau pentru a ajunge mai târziu la birou, intervievatorul se va gândi imediat că vei încerca să faci la fel şi cu el.
Desigur că te interesează după cât timp vei putea beneficia de zilele de concediu acumulate. Însă primul interviu de angajare chiar nu este momentul potrivit să întrebi când îţi vei lua concediu, dacă îţi doreşti să ocupi acel post. Vei fi privit ca o persoană care evită să muncească şi care se gândește numai la relaxare. După ce vei fi angajat cu acte în regulă, poţi afla aceste lucruri de la departamentul de Resurse Umane.