Alina Sudriu, fondatoarea atelierului de prăjituri Grace Couture Cakes, povestește cum și-a transformat pasiunea pentru frumos într-o afacere de succes.
Când eJobs România a stat de vorbă prima dată cu Alina Sudriu (34 de ani), în vara anului trecut, tânăra antreprenoare se afla în plină expansiune cu brandul său de prăjituri „haute patisserie”. În prezent, la nici jumătate de an distanță, Grace Couture Cakes a avut numeroase motive de sărbătoare, începând cu deschiderea primului Cake Shop și, implicit, mărirea echipei. Cu vânzările generate de noul magazin adăugate la comenzile atelierului (pentru petreceri corporate, nunți, aniversări sau alte evenimente), Grace Couture Cakes a închis anul 2016 cu o cifră de afaceri în jur de 800.000 de euro și așteaptă o creștere de peste 60% pentru anul 2017. Ca urmare a creșterilor financiare, de producție și de personal, Alina Sudriu își dorește de la acest nou an să fie o perioadă de stabilizare și de creștere organică.
Alina Sudriu a lansat atelierul în 2012, cu un singur angajat, „din pasiunea pentru frumos, pentru artă, pentru gusturi rafinate, pentru lucrurile bine făcute și pentru antreprenoriat”, după cum povestește chiar ea. A găsit o nișă în care a simțit că putea aduce un plus de valoare și a urmărit tot timpul să facă lucrurile „mai bine” decât ce era deja pe piață, urmărind permanent tendințele internaționale de haute patiesserie și asigurându-se că fiecare comandă are o personalitate unică (fie că este vorba de un candy bar de la o nuntă sau de o campanie corporate). După 4 ani, echipa Grace Couture Cakes a crescut la 35 de oameni, iar portofoliul de produse a evoluat în pas cu noutățile din domeniu. „Grace Couture Cakes a introdus, în premieră în România colecții proprii de torturi și prăjituri, precum Signature Collection, Essential Cakes, Eclair Affair și Tartes Bar, care se reînnoiesc constant, cu noi rețete, arome, sau un nou decor”, explică antreprenoarea.
În septembrie 2016, Alina Sudriu a lansat și primul Cake Shop, în Băneasa Shopping City, bucurându-se nu doar de un plus în vânzări, ci și de descoperirea unui nou public țintă. „Deschiderea magazinului ne-a arătat că foarte mulți dintre cei ce apreciau brandul de la distanță, urmărindu-l în social media, și îl doreau mai aproape, sunt și tineri cu vârsta între 15-25 ani”, spune Alina.
Alina Sudriu: Fiecare pas în dezvoltarea business-ului a venit cu noi provocări și noi lecții. Am învățat că nu există ”nu pot” și ”nu știu”, am învățat importanța identificării partenerilor potriviți și a consolidării echipei, dar și că este esențial să aduci mereu ceva nou, să inovezi și să privești cu realism piața și oportunitățile pe care ți le oferă.
Antreprenoriatul vine cu o doză de adrenalină, care pe mine mă încarcă.
Alina Sudriu: Fiecare zi este diferită, pentru că apar provocări la fiecare pas. Foarte multe dintre activitățile mele zilnice se concentrează pe zona de management și marketing: gestionez echipa de consultanți de vânzare, supervizând cerințele speciale ale clienților și producția, urmăresc cash flow-ul în timp real, am întâlniri cu furniziori și alți parteneri. În plus, caut mereu inspirație pentru colecțiile de prăjituri și torturi, dar și pentru ședințe foto și prezentarea în magazin.
Alina Sudriu: Cake shop-ul adaugă o nouă dimensiune: torturile și prăjiturile preferate sunt acum la îndemâna oricui, în fiecare zi a săptămânii, fără a fi nevoie de o comandă prealabilă. Practic, ne aduce mai aproape de clienții noștri, iar acum feedback-ul lor este direct și mult mai rapid. Lansarea cake shop-ului din Băneasa Shopping City la începutul lunii septembrie a venit la cererea clienților noștri, și a fost astfel un pas firesc în dezvoltarea Grace Couture Cakes, dar unul pe care ne-am dorit încâ de la început să îl facem la momentul potrivit, cu o selecție de produse perfectă pentru ”acasă” și în cea mai bună locație pentru clienții noștri.
Investiția pentru acest punct a fost de aproximativ 60.000 euro, incluzând designul și realizarea standului, echipamentele frigorifice pentru locație precum și extinderea laboratorului de producție, necesară pentru a susține un flux zilnic de produse. Până în prezent estimările de vânzări sunt conform așteptărilor.
Vom analiza anul următor oportunitatea de a deschide un nou Cake Shop.
Alina Sudriu: În prezent, formăm o echipă de 35 de oameni – management, cofetari, ajutori de cofetar, decoratori și ajutor decorator, consultanți vânzări, șoferi.
Avem o echipă de creație, care lucrează în permanență la ”what’s next”, în portofoliul Grace Couture Cakes, indiferent că este vorba de lansarea unor game noi de prăjturi sau lansarea tendințelor în materie de design de torturi de nuntă.
Sunt mândră să constat, atunci când vizitez cele mai bune cofetării din Europa, că produsele noastre sunt realmente cel puțin la același nivel.
Din 2011, avem alături de noi și o echipă externă de marketing și PR, care gândește și implementează strategia de comunicare Grace Couture Cakes, asigurându-se că sunt în linie cu direcția de business și obiectivele noastre pe termen lung.
Alina Sudriu: Businessul Grace Couture Cakes crește, astfel încât și echipa crește constant. În procesul de recrutare contează cursurile absolvite, calificarea, experiența acumulată, dorința de afirmare și dezvoltare constantă. Caut angajați care își doresc performanţă în domeniul nostru și își doresc să crească într-un mediu dinamic.
Alina Sudriu: Încerc acum, la 4 ani de la lansarea Grace Couture Cakes, să plec mai devreme de la birou pentru a petrece după-amiezile și serile în familie. Mă deconectează cu adevărat toate activitățile alături de Ana-Grace – plimbările în parc, jocurile inventate, întrebările și răspunsurile pline de înțelesuri. Ador călătoriile alături de ea și soțul meu chiar dacă și cele personale devin în final sursă de inspirație pentru Grace Couture Cakes.
Alina Sudriu: Sunt fericită și recunoscătoare în fiecare dimineață, când intru pe ușa atelierului și îmi dau seama că tot ce am visat pentru Grace Couture Cakes s-a împlinit. Sunt fericită când primesc feedback-ul celor care aleg prăjiturile noastre pentru evenimente și al invitaților lor, precum și al celor care descoperă cake shop-ul. Un business fericit este în primul rând un business solid. Nu trebuie să lipsească pasiunea, determinarea, satisfacția lucrului bine făcut, echipa perfectă și fericirea clienților.
Simțim că livrăm bucurie la fiecare eveniment, e cumva partea cea mai frumoasă din ”job description” la Grace Couture Cakes.