• 1 Feb. 2017
  • 3 min

Andrei Frunză, CEO eJobs: Fiecare candidat devine o companie

ejobs review_andrei_frunza
Autor
eJobs
eJobs eJobs este platforma de locuri de munca din Romania care ver... Arată mai mult

Lupta pentru talente, dusă între angajatori pe piața muncii, se va accentua în 2017, apreciază Andrei Frunză, CEO eJobs.

Piața muncii va avea un an 2017 mai bun ca 2016, care „a fost spectaculos”, consideră Andrei Frunză, CEO eJobs, cea mai mare platformă de recrutare online din România. „Pentru 2017, dincolo de evoluția salarială pozitivă de pe piața muncii, ne așteptăm să crească numărul pozițiilor deschise din economie. De asemenea, canalele digitale vor rămâne principalul instrument de recrutare pentru companii. Însă <<războiul>> pentru talente se va intensifica și, cu siguranță, vom vedea în piață eforturi suplimentare din partea companiilor în a-și atrage candidați”, a declarat Andrei Frunză într-o conferință de presă dedicată lansării raportului eJobs Review & Trends, care face radiografia pieței muncii din 2016 și anunță cele mai importante tendințe pentru 2017.

Andrei Frunza

Andrei Frunză, CEO eJobs

 

Executivul eJobs a arătat că angajatorii au nevoie să se adapteze la un nou context. „Este o nouă paradigmă în piață, pentru care recrutorii sunt mai mult sau puțin adaptați. Vedem că apare această nouă entitate economică – Eu SRL. Adică fiecare candidat devine o companie, către care trebuie să comunici și cu care trebuie să ai un proces de vânzare. Observăm că activitatea de recrutate asimililează tot mai mult zonele de vânzări și de marketing. Companiile trebuie să se vândă către acești candidați, tot mai puțini, dar, cu siguranță, tot mai căutați în piață de către angajatori. Toate eforturile companiilor de atragere a candidaților trebuie să fie corelate într-un plan, sub umbrela brandului de angajator”, a afirmat Andrei Frunză.

Un brand de angajator solid le oferă companiilor șansa de a recruta mai repede și mai bine candidații de care au nevoie. „Ca angajator trebuie să fii prezent în piață. De aceea ai nevoie de un brand de angajator, care să vorbească despre ce beneficii oferi, ce sediu ai sau care sunt planurile de dezvoltare ale organizației. Nu poți să te plângi că lumea nu vine la interviu, dacă tu nu ești prezent în piață. Pe de altă parte, în cazul în care percepția candidaților asupra companiei tale este bună, atunci și prezența lor la interviu va fi pe măsură”, a precizat Bogdan Badea, Head of Sales la eJobs. Totodată, Laura Chiculiță, Chief Marketing Officer la eJobs a adăugat că angajatorii care nu s-au adaptat încă cerințelor pieței muncii, în sensul promovării imaginii lor în rândul candidaților, o vor face în scurt timp. „Companiile vor trebui să-și construiască un profil de angajator astfel încât să poată recruta eficient”, a subliniat Laura Chiculiță.

Companiile care doresc să aibă rezultate mai bune în atragerea oamenilor ar fi indicat ca, pe lângă construirea unui brand puternic de angajator, să-și facă publică, în anunțurile de angajare, oferta salarială. „În general, clienții străini ai eJobs nu au nicio reticență în a-și dezvălui salariile în anunțurile pe care le publică pe platformă. Am constatat că, dacă există transparență în ceea ce privește oferta salarială a angajatorilor, rata de aplicare la anunțurile respective crește cu 50-70%”, a menționat Andrei Frunză.

În ce domenii se va duce bătălia pentru candidați

 

Companiile din domeniile Business Process Outsourcing (BPO), retail, IT și producție s-au numărat printre cei mai activi angajatori din 2016. Pe de altă parte, în ceea ce privește specializările, cele mai multe poziții deschise în 2016, pe eJobs, au fost în sectoare precum vânzări, inginerie, resurse umane, digital marketing și financiar. Angajatorii au scos la concurs pe eJobs circa 420.000 de poziții în 2016, cu aproximativ 70% mai multe decât în 2015. Numărul total de aplicări pentru ofertele de muncă de pe eJobs a depășit opt milioane în 2016.

„Domeniul IT va rămâne, nu doar în 2017, ci și în anii următori, vedeta pieței de recrutare. Pe lângă IT estimăm că, în 2017, logistica și vânzările vor fi alte două sectoare care vor evolua pozitiv din punct de vedere al joburilor disponibile pe eJobs”, a mai spus Andrei Frunză.

Cele mai recente date publicate de Comisia Națională de Prognoză arată că România va avea un număr mediu de 4,95 de milioane salariați în 2017, în creștere cu peste 200.000 de angajați comparativ cu 2016.

A fost util articolul? 0

Leave a Reply