Participă la Best Marketing 2017, evenimentul unde cei mai buni specialiști în marketing și comunicare pun în perspectivă tendințele din industria de profil.
Revista de afaceri Biz organizează conferinţa Best Marketing, evenimentul unde directorii de marketing şi specialiştii în domeniu dezbat cele mai puternice strategii ale anului.
În contextul transformărilor rapide prin care trece industria de marketing și comunicare, nu mai este suficient ca profesioniștii din domeniu doar să cunoască cele mai noi tendințe, trebuie să fie și cu un pas înaintea lor. Temele de discuţie vor aborda subiecte precum promovarea brandurilor autohtone și strategiile pe care acestea le adoptă, integrarea noilor tehnologii în planul de marketing și social selling.
Best Marketing este conferința unde cei mai buni specialiști în marketing și comunicare pun în perspectivă tendințele și identifică problemele cu care se confruntă industria. Printre invitaţii la eveniment se vor afla Paul Markovits (vicepreședinte de marketing, URBB), Roxana Magopet (Marketing & PR Manager, FAN Courier), Andrei Chirilă (Chief Marketing Officer, Fashion Days), Georgiana Dragomir (Managing Director, Grapefruit), Cosmin și Victor Stroe (Associate Director & Head of Strategy, Leo Burnett Bucharest).
Evenimentul este dedicat oamenilor de marketing şi comunicare din companii şi managerilor care doresc să fie la curent cu opiniile consumatorilor, specialiştilor din agenţii de publicitate, media și digital.
De-a lungul celor cinci ediții, Best Marketing a devenit o platformă de învățare și schimb de experiență pentru profesioniștii din industrie. Mai multe detalii despre program şi speakeri regăsiţi pe site-ul evenimentului.
Best Marketing are loc pe 24 mai, la ARCUB Bucureşti.