eJobs, site-ul numărul unu în recrutarea online, a realizat o cercetare despre domeniile preferate de angajare ale românilor, în funcție de gen, vârstă, experiență.
Profilul candidaților și interesele lor reprezintă date importante atât pentru cei interesați să-și găsească un job, cât și pentru companii. Este util ca din postura de candidat să îți cunoști competitorii, iar din postura de recrutor să știi ce preferințe au candidații pentru a veni cu acele oferte care să corespundă așteptărilor lor. eJobs a analizat așteptările candidaților în ceea ce privește domeniile în care au dorit să se angajeze și prezintă cele mai importante tendințe din piața muncii.
Domeniile preferate de candidații aflați în căutarea unui loc de muncă sunt Inginerie, IT, Finanțe, Vânzări și Resurse Umane. Sectoarele menționate anterior înregistrează, totodată, un număr mare de aplicanți pentru joburile disponibile.
Transporturile, Construcțiile și Producția sunt domeniile în care bărbații reprezintă peste 78% din totalul candidaților, în timp ce domeniile preferate de femei pentru un loc de muncă sunt Administrativ (89%), Finanțe (87%) și Resurse Umane (84%). De asemenea, industriile în care există un echilibru între candidați, în funcție de gen, sunt Management & Consultanță, Chimie & Petrochimie și Imobiliare. Mai mult, pozițiile de Internship sunt preferate, în egală măsură, de bărbați și femei.
Domeniile Publicitate, Media și Internet & eCommerce au atras, preponderent, candidați mai tineri de 24 de ani. Astfel, jumătate dintre cei care au căutat locuri de muncă în Publicitate în 2016 au fost tineri cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani. În același timp, 42% dintre cei care au fost interesați să lucreze în Media și 39% dintre cei care au ales domeniul Internet & eCommerce sunt, de asemenea, tineri sub 24 de ani. În schimb, industrii precum Logistică, Administrativ și Administrație Publică au atras, în cea mai mare parte, candidați cu vârste cuprinse între 35 și 44 de ani. Peste 40% dintre candidații care au aplicat pentru poziții în domeniile menționate anterior au fost din categoria 35 – 44 de ani. Totodată, Producţia, Managementul & Consultanța, precum și Agricultura au fost preferate de candidații între 45 și 54 de ani.
Domeniile Construcții, Asigurări și Producție sunt preferatele candidaților cu cel puțin 20 de ani de experiență pe piața muncii. În schimb, sectoarele Chimie & Petrochimie, Publicitate și IT sunt la mare căutare printre candidații cu mai puțin de un an de experiență. Totodată, industriile Logistică, Import – Export și Management & Consultanță sunt căutate de candidații cu 5 – 9 ani de experiență în muncă.
Domeniile în care caută să se angajeze candidații din București sunt, preponderent, Import – Export, Media, Publicitate, ONG, Asigurări și Imobiliare. De asemenea, cele mai importante sectoare de activitate, preferate de candidații din Centrul țării pentru angajare, sunt: Administrație Publică, Turism, Administrativ și Telecomunicații. Totodată, candidații din Vestul țării aleg să se angajeze, cu precădere, în Imobiliare, Agricultură, Construcții, Producție și Controlul Calității. Mai mult, industriile preferate de candidații din Nord-Est pentru angajare sunt: Asigurări, Publicitate, Telecomunicații, Transporturi și Internet & eCommerce.
Trei sferturi dintre cei care își caută un loc de muncă în Transporturi nu au studii universitare. Așa cum era de așteptat, peste 90% dintre cei care aleg Ingineria sunt absolvenți de facultate.