Cum să treci peste obstacolele din carieră cu un obiectiv profesional

Cerasela Bănică militează pentru drepturile romilor pentru că are puterea de a înțelege diversitatea și pentru că însuși parcursul său profesional a fost unul cu obstacole. Studiile în afara țării, percepția că este supracalificată și poate fi o competiție pentru ceilalți, precum și faptul că este femeie au fost de multe ori bariere în calea angajării sale.

Dar a avut un obiectiv profesional bine definit, acela de a învăța și de a-și folosi cunoștințele pentru a ajuta oamenii. Nu a ținut cont de vocea comunității rome din care face parte și a intrat la un liceu din Constanța, apoi la Facultatea de Drept fiind susținută de părinți și de profesoara de limba și literatura română, mentorul care i-a dat încrederea că poate să reușească orice dacă își dorește. Și da, putea să fie procuror, dar s-a simțit mult mai fericită să lupte pentru drepturile oamenilor decât să-i aducă pe cei care nu respectau legea în fața instanței. Și nu i-a fost ușor. Cerasela Bănică povestește despre parcursul său profesional, despre sacrificiile pe care le-a făcut familia sa pentru a o ajuta să meargă la liceu și la facultate și despre determinarea de a-și croi un drum mai bun în viață. Am vrut să aflăm cum un profesionist de etnie romă influențează pozitiv societatea și aduce valoare în domeniul său de activitate, lupta pentru drepturile romilor. Pentru că fiecare dintre noi are nevoie sau caută modele la un moment dat.

Cerasela Bănică este expertă în drepturile omului și coordonator de programe la Agenția de Dezvoltare Comunitară Împreună.

Să facem cunoștință. Cine e Cerasela Bănică?

O femeie care este mândră că este de etnie romă, cu aspirații și visuri, care dorește să aibă un drum bun în viață. Un om ca toți oamenii.

Am citit despre tine că ai renunțat la planul de a deveni procuror pentru a lucra pe drepturile romilor. Ce te-a determinat să ai acest obiectiv profesional?

Când eram studentă în cadrul Facultății de Drept, am fost acceptată la un program de internship în cadrul celei mai mari organizații europene privind drepturile romilor, European Roma Rights Centre din Budapesta. Acolo am realizat cât de important este să îți cunoști drepturile și să lupți pentru ele. Am învățat că aplicarea legii este o modalitate de a lupta nu numai pentru tine, ci și pentru alții, poți astfel să dai voce oamenilor care nu sunt auziți. Am văzut partea umană a legii prin prisma drepturilor omului și am avut de ales: să lupt pentru oameni ori să aduc criminalii în fața instanței. Prima variantă mi s-a părut mult mai atrăgătoare chiar dacă nu era mai bănoasă. Așa că am decis să rămân în Budapesta și să urmez un program de masterat în drepturile omului.

Ce calități trebuie să ai în acest domeniu?

În primul rând trebuie să fii un bun profesionist, să ai un adevărat angajament pentru cauza ta și determinare care te ajută să treci peste multe obstacole pe care le întâlnești, cum ar fi lipsa de reacție și intervenție din partea statului, mentalitatea majorității și a comunității tale, precum și prejudecățile din toate părțile. Însă, reușitele te fac întotdeauna să continui pentru că ele înseamnă că viața unor oameni s-a schimbat în mai bine ori că au dobândit curajul și oportunitatea să își schimbe viața.

Ce greutăți ai întâmpinat pe drumul ales și cum le-ai găsit rezolvare?

Cariera mi-am început-o la nivel european, iar când am revenit în țară, nu mulți au dorit să lucreze cu mine de teamă că voi fi o competiție pentru ei deoarece aveam o pregătire academică și profesională realizată în afara țării. Inițial am fost dezamagită, însă mai târziu am realizat că cei care îmi vor oferi o oportunitate de angajare, vor avea încredere în cunoștințele și abilitățile pe care le-am dobândit până atunci, adică în profesionalismul meu. Și așa a fost, pentru că după prima oportunitate, au urmat multe altele care s-au datorat faptului că mulți aflaseră despre mine și despre reușitele mele. Un alt obstacol a fost pur și simplu că sunt femeie și, mai mult decât atât, că sunt o femeie puternică. Multe dintre funcțiile de conducere din domeniu încă sunt ocupate de bărbați. Mulți dintre colegi, m-au văzut ca un bun profesionist, dar nu îndeajuns pentru a avansa și a avea o poziție de decizie/conducere. Am reușit să obțin aceste poziții acolo unde managementul organizației în care lucram aprecia profesionalismul persoanei.

Cum te-a susținut familia în misiunea pe care ți-ai ales-o?

Din momentul în care am ales să merg la liceu, părinții mi-au acordat toată încrederea lor nu numai pe plan academic/profesional, dar și personal. Tata a fost puțin dezamăgit că nu am ales magistratura, dar știa că acel vis este al lui și nu al meu și, mai mult decât atât, așa cum am spus, avea încredere deplină în fata lui, nimic mai mult.

Părinții tăi ți-au oferit tot sprijinul să mergi la facultate. Cum ați făcut față vocii comunității?

Părinții mei au fost motorul din spatele meu. Pentru ei educația era singura șansă pe care o aveam la o viața mai bună. Ei nu puteau să ne ofere un sprijin material deosebit pentru că nu erau înstăriți, dar mi-au oferit mie și surorii mele mai mici toată dragostea, sprijinul material, acel puțin pe care îl aveau și încrederea lor. Tata spunea mereu cu mândrie în sat, atât la români, cât și la romi că el, „țiganul Bănică”, are două fete la facultate și nu sunt mulți ca el. Eram mândria și toată viața lui. Pentru mine el este eroul meu cel mai mare datorită visului lui să aibă copiii la facultate. „Orfanul”, așa cum își zicea de multe ori ne-a oferit șansa să visăm, să cunoaștem o lume care este atât de mare și frumoasă, să creștem frumos chiar dacă nu aveam multe lucruri pe care alți copii le primeau de-a gata. 

Din păcate, l-am pierdut acum trei ani și odată cu el am pierdut cel mai  mare fan al meu. Pentru părinții mei facultatea nu era o opțiune, ci un trebuie. Toată viața am știut că trebuie să merg la facultate, pentru că alt drum pentru o viață mai bună nu aveam. Au făcut sacrificii imense pentru ca eu și sora mea să putem merge la liceu, au renunțat la multe lucruri necesare pentru ei, cum ar fi haine, consultații la medic (mama chiar a amânat o operație deși era foarte bolnavă). Au renunțat și la mândrie. De ce spun asta? Tata era un bărbat foarte mândru, nu a cerut niciodată nimic de la nimeni, dar pentru noi, ca să mergem la liceu, și-a călcat peste mândrie și a cerut bani cu împrumut ca să ne plătim abonamentele de transport.

În ceea ce privește comunitatea romă, inițial eram prima fată de etnie romă care dorea să meargă la un liceu din Constanța. Oamenii au fost neîncrezători și l-au sfătuit pe tatăl meu să renunțe, că eu dacă ajung la liceu o să mă căsătoresc, o să devin „gadjie” (rommâncă) și o să îmi reneg comunitatea și părinții. Însă bineînteles că nu s-a întâmplat așa, iar mai târziu, când au aflat că voi da la facultate, majoritatea mă susțineau și doreau să reușesc pentru că devenisem și mândria lor. După reușita mea, a urmat sora mea mai mică, iar amândoua am devenit un model pentru copiii romi din comunitățile noastre, în special pentru fetele rome, iar azi sunt tineri care au ajuns procurori, avocați sau asistenți medicali.

Povestește-ne despre profesorii care ți-au fost modele. Ce ai învățat de la ei și cum te-au susținut?

Am avut câteva modele deosebite, pedagogi pe care azi, din păcate, mai rar îi întâlnești. Datorită pasiunii lor și modului în care transmiteau această pasiune, m-au făcut să îmi doresc să devin ca ei. Interesant este, că în perioada comunistă, când eram în școala gimnazială nu am întâlnit un cadru didactic care să mă judece din perspectiva etniei mele. Nu toți erau și buni pedagogi, dar aceia care aveau acest dar m-au făcut să îmi doresc să devin profesor de istorie, de geografie sau arhitect. Însă persoana care și-a pus amprenta cel mai mult asupra mea și a ajutat la reușita mea a fost doamna Cernovski, profesoara de limba și literatura română. Datorită ei am reușit la ambele examene de admitere, atât la liceu cât și la facultate. Pe lângă faptul că era un foarte bun profesor, era și o persoana deosebită care reușea să scoată la suprafață adevărata pasiune a elevilor și să le dea încrederea că pot să reușească orice dacă doresc.

De la cine îți mai doreai susținere?

Am avut susținerea părinților, altceva nu a mai contat pentru mine.

Cât de greu este să ștergi din memoria individuală și colectivă prejudecățile și stereotipurile înrădăcinate de generații?

Este foarte greu. Timp de 800 de ani, societatea românească nu a văzut romii ca membri egali, din contră ne-au exclus prin cele mai crunte metode: robia timp de 500 de ani, holocaustul și, recent, crimele de tip Hădăreni. Nici până astăzi statul român sau biserica nu și-a cerut scuze pentru aceste acte, care sunt primul pas spre reconciliere. Mai mult, timp de 200 de ani, statul român nu a venit cu măsuri concrete de conștientizare a întregii societăți și a faptului că diversitatea este necesară pentru o societate prosperă. În fond, toți suntem egali atât în drepturi cât și în obligații.

Care sunt aceste măsuri?

În primul rând, aplicarea în toate domeniile vieții a legislației privind non-dicriminarea și condamnarea imediată a oricărui act de discriminare de orice fel. Totul pentru a corecta atitudinile și comportamentele discriminatorii. Școala să își educe educatorii și copiii despre importanța și necesitatea diversitătii și egalității nu numai pentru întreaga societate, dar și pentru a înțelege lumea în care trăiesc. Foarte importantă este și asigurarea de oportunități reale la serviciile statului pentru toți cetățenii.

La nivel individual, schimbarea prejudecăților ține de propia decizie dacă omul vrea să trăiască încătușat în propiile temeri, pentru că a discrimina ori a nu reacționa la discriminare este în mare parte o expresie de teamă. Este teama că poți pierde un statut privilegiat, că ceilalți care dețin toate aceste privilegii te vor vedea ca un paria, de a lăsa în universul tău oamenii pe care nu dorești să îi cunoști etc. De multe ori aud că discriminarea este din cauza lipsei de informații sau educație. Nu cred în asta. De ce? Oamenii care discriminează nu își dau seama că rănesc oameni?

Ce ai făcut ca să schimbi aceste percepții?

Ca expert în drepturile omului încerc să schimb percepțiile oameniilor pentru ca minoritatea romă sau alte grupuri dezavantajate să aibă acces egal la oportunități. De-a lungul carierei, am implementat programe privind accesul persoanelor de etnie romă la educație, sănătate sau oportunități economice ori am sprijinit victimele discriminării rasiale să își prezinte cazurile în fața instanțelor de judecată din România sau Curții Europene a Drepturilor Omului. De asemenea, am încercat prin acțiuni de cercetare și advocacy să fac mai conștient guvernul despre nivelul de discrimnare a persoanelor de etnie romă, dar și a altor grupuri precum femeile sau copiii, victime ale traficului de persoane sau altor tipuri de violente. Totul cu scopul de a schimba politicile publice și serviciile oferite acestor persoane.

Ce oportunități ai valorificat ca să devii o voce pentru comunitatea ta?

Nu am ales o oportunitate, ci am ales sa devin o voce pentru că asta cred că trebuie să fac.

Unde e nevoie să lucrăm pentru ca toți locuitorii țării, indiferent de etnie, sex, condiție socială să aibă drepturi egale și șansa de a evolua profesional?

Trebuie să reclădim întregul sistem educațional unde copiii noștri să învețe cum să trăiască împreună într-o lume în care egalitatea și echitatea să fie elemente centrale. Poți să fii un copil de nota 10, dar să nu îți întelegi semenii. Mă întreb cum vor reuși acești copii să clădească o societate egală și prosperă pentru toți. Pentru asta educatorii trebuie să fie primii care trebuie să înțeleagă aceste lucruri și să le transmită elevilor lor. De asemenea, părinții să înțeleagă că în momentul în care aleg ca ai lor copii să nu învețe în clase în care sunt și copii de etnie romă sau cu dizabilități, mai săraci ori de altă religie, iau șansa juniorilor să fie mai deschiși, mai înțelegători, mai buni. Îi vor învăța să le fie teamă. Nu voi înțelege niciodată adulții care învață copiii să le fie teamă să cunoască și să înțeleagă alți copii, să urască, să discrmineze și să rănească. Pentru mine acești oameni au picat examenul de umanitate.  

Dacă sperăm ca educația să salveze generația viitoare, ce facem cu adulții de azi? Simplu, să-i ajutăm să contribuie la dezvoltarea noastră, a tuturor, cu oportunități reale de angajare și salarii corespunzătoare. Statul să ofere beneficii concrete pentru angajare și nu beneficii sociale care au valoare asemănătoare cu salariile minime. Cei care nu au educația minimă nu ar trebui excluși din locurile de muncă în care se cer abilități practice, ci să fie pregătiți să dobândească aceste abilități la locul de muncă, și nu prin programe externe costisitoare.

Un alt instrument este crearea de medii profesionale diverse și multiculturale. Pentru asta, statul nu trebuie să accepte acte discriminatorii la angajare și să condamne aceste acte în timp real. Astfel angajatorii vor înțelege că discriminarea este interzisă si că ei trebuie să respecte legea.

Nu cred în stimulente pentru angajarea personelor de etnie. Angajatorii nu vor accepta persoane de etnie romă pentru că își doresc, ci pentru că beneficiază de anumite scutiri de taxe ori alte beneficii financiare. Când acestea vor înceta, angajatorii vor renunța la angajații de etnie romă pentru că mentalitea lor nu a fost schimbată.

Ce ar trebui să facă companiile în acest sens? Cum pot sparge acest zid al reticenței?

Să vadă în fiecare om doar pasiunea pentru munca respectivă, calitățile și experienta profesională dincolo de etnie, naționalitate, gen, orientare sexuală sau credință religioasă. Diversitatea personalului în cadrul unei companii este o oportunitate de a prospera. De ce? Pentru că societatea este diversă și cu nevoi diferite și având un astfel de personal va avea capacitatea de a înțelege mult mai bine nevoile clienților și să le răspundă concret și eficient. Mai mult, când ai un mediu de muncă divers și multicultural oamenii devin mai relaxați și eficienți pentru că sunt acceptați așa cum sunt și se vor dovedi buni profesioniști pentru că își cresc capacitatea de înțelegere. Am avut oportunitatea să lucrez în astfel de medii profesionale care m-au ajutat nu numai să mă dezvolt profesional, dar în primul rând să mă dezvolt ca om.

Cum îți propui să ajuți mediul public și privat astfel încât să integreze oameni diverși care au un țel în viață?

Îmi propun să continui să identific tinerii care au dorința să reușească în viață și să le ofer sprijinul să deschidă ușa pe drumul pe care și-l doresc. Așadar voi continua să creez programe pentru ca tinerii și copiii să poată avea acces la o educație de calitate. Sunt conștientă că reușitele vor fi mici, deoarece societatea civilă nu are impact la nivel de țară, ci doar individual. Cine poate avea un astfel de impact este statul care trebuie să investească în educația tuturor dacă ne dorim să avem o societate dezvoltată și prosperă.

Mulți încearcă să îți nege munca având așteptări ca tu, un singur om, ori organizație să rezolvi toate problemele. Îmi dă pentru un moment un gust amar, dar, apoi îmi aduc aminte cu plăcere de acei tineri pe care i-am sprijinit întru-un anumit moment și care azi sunt doctori, asistenți medicali sau studenți. Reușita lor este datorită eforturilor lor, dorinței, pasiunii, încapățănării, sprijinului părinților lor sau altor persoane minunate. Eu am fost doar o mică cărămidă din reușita lor.

Cum vezi drumul bun în viață?

Un drum fără regrete și mulțumită cu mine însămi. Până astăzi, nu am astfel de regrete pentru că deși deciziile luate m-au dus în diferite direcții decât cele inițial stabilite și am întâlnit multe obstacole, am învățat atât de multe despre mine și oamenii din jur. Sună ca un drum ușor, dar nu este, însă ce m-a ajutat este încăpățănarea de a reuși și nu a permite nimănui să îmi stabilească ruta în viață, încrederea în mine însămi că pot reuși orice atât cât îmi doresc acel lucru și că cel mai mare dușman al meu sunt eu. Așa că  trebuie să mă iubesc cel mai mult și să îmi îndeplinesc visurile. De asemenea, sper până la final să nu rănesc pe nimeni voit pentru că știu foarte bine cum e să fii rănit de către oamenii care nu vor să te înțeleagă. De multe ori spun că sunt norocoasă că m-am născut de etnie romă pentru că m-a ajutat să îmbrățisez diversitatea și oamenii indiferent de naționalitate, orientare sexuală sau religie, adică să văd doar omul și nimic mai mult.

*Interviul a fost realizat în colaborare cu agenția Împreună care te invită să te alături primei comunități a profesioniștilor de etnie romă – LikeRom. 

Comunitatea LikeRom prezintă poveștile de succes a 10 profesioniști încrezători care și-au dorit să fie imaginea comunității și să inspire alți profesioniști să li se alăture. Ei sunt: pictorul Eugen Raportorul, experta în drepturile omului Cerasela Bănică, inspectorul în asistență socială Oana Marina Vulcan, profesoara de lb. engleză Roxana Marin, consultantul de fonduri nerambursabile Lucian Corobuță, medicul oncolog Corina Stanciu, consilierul parlamentar Andra Mihaela Costache, activistul Marian Ursan, antrenorul de box Samir Simion și, nu în ultimul rând, Gilbert Costache, model și actor. Mai multe detalii găsești aici: www.likerom.ro, www.facebook.com/AgentiaImpreuna/.

Ți-a plăcut articolul? Citește și alte articole pe aceeași temă:

Află mai multe despre cum să-ți dezvolți planul de carieră!

Cum să-ți descrii obiectivul în CV