• 16 Aug. 2022
  • 8 min

Cum devii dentist și ce să faci la început de carieră

Cum devii dentist și ce să faci la început de carieră

În multe profesii poți să aduci zâmbetul pe chipul oamenilor, dar niciuna nu e la fel de eficientă și directă ca medicina dentară.

Dacă și tu te gândești să devii dentist, află de la Dr. Alexandra Mircea ce pași trebuie să urmezi. Ea este medic stomatolog și fondator al clinicii Dentalist din București.

 

 

Când și cum ți-ai dat seama că vrei să devii dentist?

De foarte mică. Părinții mei sunt ambii medici dentiști, așa că dintotdeauna am crescut într-un mediu dentar. Mama are cabinetul ușă în ușă cu apartamentul nostru, iar pentru mine fie că eram acasă, fie că eram la cabinet, era același lucru. La fel, discuțiile de acasă erau în mare parte despre dinți. Mi s-a părut normal să fac medicină dentară, dar n-am fost influențată absolut deloc în decizia mea.

 

Ce-ți place cel mai mult la jobul de dentist?

Cel mai mult îmi place reacția pacientului atunci când reușesc să-i redau zâmbetul pe care și-l dorea. Este de neprețuit. Sunt destul de mulți pacienți care au avut experiențe neplăcute în trecut și care, poate de o teamă neidentificată, nu s-au adresat unui dentist și au amânat cât de mult au putut o consultație. De aceea, sunt jenați să zâmbească, pentru că sunt complexați de zâmbetul lor. Atunci, momentul de final, de după tratament, este ceea ce mă face să lucrez și mai mult și să vreau să ajut cât mai mulți oameni să fie relaxați și încrezători în zâmbetul lor.

 

Care-i cel mai dificil lucru pe care trebuie să-l faci ca dentist?

Este interesant să înțelegi exact care sunt nevoile pacientului tău. Este provocator să-i explici dacă sunt niște probleme mai mari că trebuie să le depășim și să lucrăm împreună, să fie înțelegător și atent cu igiena dentară, să vină constant la programări etc. Este foarte important să înțelegi că și pacientul tău este un om care are trăirile lui. Poate să-i fie frică, să-i fie cald, să n-aibă chef azi să-i lucrezi. Este un om cu trăirile lui și trebuie să fii foarte empatic.

 

Ce studii trebuie să ai ca să devii dentist?

După cei 12 ani de școală, se dă admitere la Facultatea de Medicină Dentară. Am înțeles că în continuare admiterea este la anatomie și chimie, dar nu știu exact. După admitere urmează 6 ani de studii la medicină dentară, iar mai apoi, în funcție de dorințele tale, poți continua cu un rezidențiat sau un doctorat.

Rezidențiatul are 3-5 ani, în funcție de specialitatea pe care o alegi. Majoritatea au 3 ani, dar, spre exemplu, specialitatea de chirurgie oro-maxilo-facială are 5 ani. Mai sunt, bineînțeles, și masterate, competențe, doctorate etc. Dacă vrei să studiezi toată viața, chiar poți.

 

Ce specializări există în medicina dentară?

În prezent se încearcă din ce în ce mai mult și împărțirea medicinii dentare în ramuri. În mare, există:

  • partea care se ocupă de copii
  • partea care se ocupă de tratamente de canal
  • lucrările protetice (coroane, fațete, piese protetice pe care le facem cu ajutorul tehnicianului etc)
  • chirurgie
  • parodontologie (știința care se ocupă ca suportul în care stau dinții să fie sănătos)
  • ortodonție (îndreptarea dinților) etc.

Sunt mai multe specialități, iar la clinica Dentalist vrem ca fiecare medic să se ocupe de bucata lui, ca să poată să se ocupe foarte bine de ea.

 

Tu ce specializare ai ales?

Eu mi-am ales parodontologie. Mi s-a părut foarte interesant pentru că înglobează foarte multe lucruri. Între timp, însă, mi-am dat seama că-mi place mai mult estetica, pentru că mă motivează foarte mult zâmbetul de mulțumire pe care mi-l oferă pacientul la sfârșit.

Ulterior, m-a atras chiar și partea de aparate dentare transparente, care nu se văd, și funcționează ca niște gutiere. Purtând eu însumi aparatul și pentru că nu este încă foarte popular, am ales să vorbesc despre el, ca să arăt oamenilor că nu este neapărat nevoie de sârme pentru a obține zâmbetul pe care și-l doresc.

 

Poți să lucrezi în stomatologie și dacă nu studiezi medicina?

Există un colegiu de tehnică dentară care presupune doar 3 ani de studii. Tehnicienii sunt oamenii fără de care noi nu putem să facem multe lucruri și îi apreciem foarte mult. Este foarte importantă o colaborare foarte bună medic dentist – tehnician, pentru ca noi să obținem piesa protetică perfectă pentru pacient.

Există, de asemenea, și școlile de asistenți de pe băncile cărora ies asistenții noștri care ne ajută și mai există și cercetătorii, care nu lucrează cu pacientul, dar cu ajutorul muncii pe care o fac ei, noi reușim să inovăm medicina dentară.

 

La facultate te învață și cum să discuți cu pacienții?

Cred că ar trebui puțin mai multe materii care să aibă grijă de cum să discutăm cu pacienții. Ne învață și lucrul acesta, dar ești atât de tânăr și ai atât de multe informații de absorbit, încât ulterior din practică înveți mult mai bine.

 

După finalizarea facultății te-ai angajat la o clinică?

După finalizarea celor 6 ani de facultate, am dat examen și am intrat în rezidențiat de parodontoză. În paralel, am lucrat la o clinică stomatologică din București și, în primul an după terminarea facultății, am făcut și naveta în Câmpina unde lucrează părinții mei.

Am avut acest noroc ca amândoi părinții mei să fie dentiști și să mă poată ajuta să lucrez mai bine, mai repede și să mă supervizeze, ca toate lucrurile să funcționeze bine încă de la început.

Timp de un an de zile plecam lunea la Câmpina și mă întorceam marțea, pentru că aveam acolo pacienți luni-marți, iar de marți după-masă începeam să lucrez în București.

 

Cum devii dentist și ce să faci la început de carieră

 

Cum ai decis să-ți deschizi propria clinică?

Am vrut să creez un loc unde lucrurile sunt altfel și să ofer o altfel de experiență pacientului. Să fie foarte relaxat, să vină într-un mediu în care medicii nu sunt rigizi și sunt prietenoși, să simtă că vin la dentist ca la un prieten cu care discută și se văd constant.

În plus de asta, am vrut să fac un spațiu unde medicii să vină și să poată lucra așa cum învață ei la cursurile performante unde am mers și eu împreună cu ei. Mi se pare foarte important să nu fii îngrădit de locul în care lucrezi și să ți se ofere toate armele și toată încurajarea să practici stomatologia foarte corect.

Și acesta a fost și unul dintre atuurile pe care le-am avut pentru a împiedica medicii să mai plece în afară și să îi ademenesc la mine în clinică. Avem personal administrativ care s-a întors din alte țări și lucrează la noi în clinică. Au avut oferte să plece, dar nu au mai plecat și mă bucur foarte mult.

Cumva, avem un mediu în clinică de care sunt foarte mândră și atunci lumea își dorește să vină să lucreze cu noi, pentru că se simt foarte confortabili, iar lucrurile pe care le facem sunt de ultimă tehnologie și foarte corect executate.

 

Cum arată o zi de lucru pentru tine?

Ziua de lucru acum are mai multe ore decât avea înainte, pentru că am și clinica, proiectul meu de suflet care mă bucură foarte mult în fiecare zi, am și jobul de creator de conținut și cel de medic.

Încerc ca în fiecare zi să-mi organizez foarte bine programul ca să pot să dau cât mai mult în toate cele 3 joburi pe care le am. Și atunci, 6 zile din 5 sunt în clinică, pentru că lucrez și sâmbăta.

Întotdeauna am o parte medicală de care mă ocup, fie că sunt ședințe sau mici discuții cu medicii, fie că sunt întâlniri cu pacienții. Apoi există partea administrativă sau de sfătuire a medicilor sau a personalului din clinică, cei care se ocupă ca să funcționăm corect.

Și mai am zile dedicate pentru filmare, pentru crearea conținutului, dar dacă apare ceva care trebuie făcut în momentul respectiv, echipa video pe care o am în spate mă poate ajuta și cu o intervenție video neprevăzută.

Calendarul meu este organizat la oră, ca să știu că pot să răspund tuturor solicitărilor și să reușesc să fac tot ce-mi propun. Îmi mai iau și vacanțe, pe care le numesc plecări, pentru că de multe ori clinica funcționează chiar dacă sunt plecată și aleg să fiu în continuare disponibilă pentru echipă, în cazul în care apare ceva.

 

Cum ai ajuns să faci Dental Awareness?

Având o expunere mare pe platformele digitale și văzându-mă lumea deschisă la conversații, au început să-mi scrie mulți oameni și să mă întrebe lucruri pe care poate noi le considerăm de bun simț. De câte ori să se spele pe dinți pe zi, cum să se spele pe dinți, dacă să foloseasc pastă de dinți etc. Niște lucruri pe care noi le considerăm că ar trebui cunoscute, nu le știe toată lumea.

De menționat că în România, per locuință, se folosește un tub de pastă de dinți pe an, ceea ce este foarte puțin. Așa că trebuie să ajutăm oamenii să crească acest consum de pastă de dinți. 

Internet a început să aibă foarte multă lume și acum informația ajunge mult mai ușor către oricine. Fie că ești într-un sătuc, fie că ești în București, fie că ești oriunde în lumea asta.

Ce cred că m-a ajutat foarte mult să fiu și mai vizibilă este faptul că răspund foarte mult la întrebări. Este importantă legătura pe care mi-am creat-o cu comunitatea. Încerc cât de mult pot să răspund la întrebările pe care le primesc, care sunt foarte multe acum, dar asta mi-a închegat o comunitate care este foarte drăguță și care deja se ajută reciproc.

 

Se simt mai confortabil pacienții tăi pentru că te-au văzut înainte în social media?

Da, simt că suntem prieteni și ne știm dintotdeauna. Iar asta este foarte important, mai ales pentru cei cărora le este teamă de dentist. Mesajele pe care le primesc sună ceva de genul „Am evitat foarte mult timp să merg la un medic, dar văd că ești foarte drăguță și ne explici toate lucrurile care se pot explica despre stomatologie, așa că am căpătat încredere și aș vrea să vin la clinic să-mi rezolv probleme”. Iar asta este minunat, pentru că pot să ajut și, practic, acesta este scopul meu.

 

Dar copiii? Sunt mai curajoși?

Sunt mult mai curajoși și mai deschiși la tehnologie. Acum există tehnici mult mai puțin deranjante pentru ei, iar medicii sunt mult mai deschiși și le explică în detaliu toate procedurile. Au mult mai mult acces la informații decât înainte, de unde află exact ce urmează să se întâmple și, implicit, devin mai confortabili.

 

Ai întâlnit și mituri despre igiena dentară care te-au surprins?

Da, lumea se spală cu bicarbonat sau cu cărbune activ pe dinți într-o nebunie. Este important să discute întotdeauna cu un medic dentist. Mi se pare că sunt multe lucruri care pot fi făcute, dar echilibrat. Așa cum poți să mănânci dulciuri, dar să te speli pe dinți după aceea.

Dacă vrei neapărat, poți să te speli pe dinți cu pulbere de cărbune activ, dar dacă faci asta frecvent, ți se zgârie foarte tare suprafața smalțului și ajungi la carii în scurt timp. De asta încerc cât de mult pot să dau informații verificată, veridică, pentru ca ei să aibă grijă de dinții lor.

 

Ce traseu profesional le-ai recomanda tinerilor dentiști?

Pe mine m-a ajutat foarte mult să lucrez într-o clinică stomatologică, pentru că erau mai mulți medici cu care mă puteam sfătui oricând. Și atunci când ești mic și nu ai foarte multă experiență, oricât ai merge la congrese, cursuri, orice informări etc, nu este același lucru ca atunci când tu singur te lovești de lucrurile acestea.

Dacă ai o problemă, dacă nu știi neapărat cum să tratezi un caz sau e un caz mai dificil și nu te-ai mai lovit de situații de genul acesta, este important să poți să mergi să discuți cu un coleg sau cu un prieten care să poată să îți recomande drumul pe care să mergi.

 

La ce salarii se pot aștepta dentiștii la început de drum?

Depinde foarte mult ce înțelegere au cu clinica sau cu cabinetul la care lucrează. Există mai multe variante de colaborare. Poate fi vorba de un salariu fix, pentru ca tânărul medic dentist să se simtă confortabil la început.

Există varianta de procent din încasările pe care le face medicul pentru clinică și procentul respectiv poate să varieze în funcție de câte studii, experiență, înțelegerea pe care o are cu clinica etc.

 

Un ultim sfat pentru tinerii dentiști?

Faceți ceea ce vă place! Pentru mine, faptul că lucrez 12-14 ore pe zi nu e o problemă, pentru că o fac din pasiune și este minunat să poți să faci ceea ce-ți dorești și ceea ce-ți face plăcere, pentru că atunci nu simți că lucrezi. Urmați-vă visul!

 

Ce joburi de dentist sunt disponibile în acest moment?

Pe lângă jobul de dentist, pe eJobs.ro găsești și alte joburi conexe. Descoperă aici toate posturile disponibile din industria Medicină / Sănătate.

Pentru mai multă inspirație în acest domeniu, urmărește-o pe Dr. Alexandra Mircea pe Instagram, TikTok, Facebook și YouTube.

 

Ți-a plăcut articolul despre cum să devii dentist? Citește și:

Cum devii designer vestimentar și cum ajungi să îmbraci celebrități

Cum devii însoțitor de zbor și ce oportunități aduce cu sine jobul

Cum devii actor și câți bani se pot câștiga

A fost util articolul? 1
dentistmedici dentistmedicina dentarastomatolog

Leave a Reply