Despre comunicare si interviuri

Mihaela Badan Consultant Senior – Global Management HR www.globalhr.ro De curand, am ascultat pe cineva vorbind intr-un training despre probleme de comunicare si despre modul in […]

Mihaela Badan
Consultant Senior – Global Management HR
www.globalhr.ro

De curand, am ascultat pe cineva vorbind intr-un training despre probleme de comunicare si despre modul in care perceptia asupra propriei persoane ne influenteaza relatiile cu ceilalti. In principiu, am fost de acord cu teza specialistului, mai putin cu rezolvarile aduse de el. Mai precis, mi-am pus doua intrebari. Cum poti sa tratezi problemele de comunicare ale unor oameni diferiti cu o solutie unica? Iar cand vine vorba de interviuri, cum poti sa vorbesti la modul general despre fiecare interviu in parte? Raspunsul la ambele intrebari a fost clar: nu poti oferi solutii de-a gata pentru ca ele nu exista. Astfel, fiecare trebuie sa adapteze solutiile relevante pentru propria persoana.

Plecand de la premisa de mai sus si prin prisma experientei mele profesionale, in cele ce urmeaza voi vorbi despre procesul de comunicare in cadrul interviului, cu speranta ca si altii s-au intalnit cu situatii similare si ca sfaturile mele le vor fi intrucatva de folos. Nu am si nu voi avea pretentia ca abordarea mea este cea mai buna, fiecare este liber sa-si gaseasca propriul drum.

Iata deci una dintre problemele cu care m-am confruntat:

Proaspat iesita de pe bancile scolii, mi se intampla destul de des sa transmit ce nu-mi doream celor din jurul meu, doar pentru ca cineva in ziua respectiva ma scosese din sarite. Si, odata ajunsa la interviu, in postura de candidat, sa spun tot ce trebuia sa spun si sa ma prezint impecabil, aflandu-ma intr-o “excelenta” stare de tensiune si pe care o imprimam in jurul meu. La inceput nici nu-mi dadeam seama decat dupa ce plecam acasa ca interviul nu a mers perfect.

Daca va regasiti in aceasta intamplare, cu siguranta va veti simti mai bine stiind ca facem cu totii greseli. Dar cum interviurile picate sunt sanse pierdute, ceea ce m-a facut pe mine sa ma simt mai bine a fost sa invat despre comunicare si interviuri.

Un interviu ar trebui sa fie un schimb de informatii, pe mai multe planuri, dintre doua persoane egale, fiecare avand propriul rol si urmarindu-si interesul.
In niciun caz nu ar trebui privit ca un examen in care se intalnesc un profesor a tot stiutor si un elev care vrea nota de trecere, sau o alta forma de subordonare.

Comunicarea tine mai mult de intuitie, deschidere si fler, decat de reguli presatabilite, aptitudini exersate indelung si posturi studiate. A, si de empatie. De a percepe starea celor din jur si de a o influenta.
.
Suna interesant si complicat in acelasi timp. Si chiar este. Marea dificultate: ceea ce percepem de la ceilalti poate fi de multe ori distorsionat, in functie de starile noastre de moment, de atitudinile, tiparele mentale sau apararile noastre psihice. Asa ca mai adaugam un mic si important punct: echilibru emotional.

Fiind atenta la toate elementele enumerate mai sus, nu am devenit un geniu in comunicare, dar cu siguranta mi-am imbunatatit relatiile cu ceilalti si mi-am marit semnificativ sansele de a obtine un rezultat pozitiv intr-un interviu.

Pe scurt ceea ce vreau sa spun este ca a comunica bine vine din interior mai mult, si mai putin din tehnici invatate, mai ales daca sunt puse de-a valma si nu se potrivesc persoanei respective.

Revenind la interviuri, sa spunem ca a venit ziua Z. Sa spunem ca te-ai pregatit, ca ai experienta necesara, ca este exact jobul visat de tine. Poate ai emotii, poate nu. Dar de partea cealalta a mesei sa fii sigur ca te asteapta o persoana care e obisnuita cu acest gen de interactiune. Macar pentru unul dintre voi, este ceva normal. Poti sa te relaxezi stiind ca in spatele mastii sau a intrebarilor dure, sta un om ca si tine. La inceput ar trebui sa aiba o atitudine care se inscrie intre prietenoasa si neutra. Te intreaba daca ai gasit repede locatia, schimbati cateva cuvinte despre vreme si iti povesteste despre pozitia si compania pentru care dai interviul.

Apoi incepe sa-ti puna intrebari legate de experienta ta profesionala, de tine si de pasiunile tale. Sau poate te lasa pe tine sa-ti spui povestea, pentru ca esti persoana care te cunoaste cel mai bine. Si ce crezi ca-l intereseaza in afara de ceea ce stii sa faci si cum stii sa faci? Atitudinea ta, desigur. Modul in care reusesti sa te faci inteles, cunoscut, modul in care te raportezi la tine.

Atentia pe care o acorzi deobicei gesticii si mimicii ar trebui sa se indrepte asupra starilor emotionale si controlului, pentru ca gestica si mimica reflecta oricum starea interioara, indiferent de controlul pe care il impunem dinafara. Asa ca regula pe care am invatat-o este cat se poate de simpla. Trebuie sa fiu atenta la starea mea interioara, pentru ca cel pe care il am in fata ma poate simti. Daca sunt ostila sau nesigura,chiar daca nu-si da seama de asta in mod constient, exista o mare probabilitate ca interlocutorul sa-mi raspunda in acelasi registru. Si asta este valabil pentru majoritatea situatiilor nu doar pentru interviuri.