În ultimele luni, întreaga lume se confruntă cu o criză fără precedent. 2020 ne-a spulberat toate planurile, a schimbat modul în care lucrăm și în care ne petrecem timpul liber. Iar toate strategiile pe care le foloseam înainte de pandemie pentru a avansa în carieră, s-ar putea ca astăzi să nu funcționeze.
Așa că, dacă te întrebi care este calea spre o carieră de succes și cum să investești în dezvoltare profesionala chiar și în aceste vremuri incerte, atunci acest articol este pentru tine.
Majoritatea companiilor, indiferent de dimensiunea acestora, au nevoie în această perioadă de potențialul și creativitatea tuturor angajaților. Liderii din companii caută în continuare oameni talentați care să obțină rezultate imediate. Iar dacă ești unul dintre angajații care a venit cu idei pentru a ajuta compania să iasă cu bine din criză, atunci nu uita că este important să-ți faci vizibile eforturile. Poți împărtăși cu managerul și colegii noutățile importante din industria în care activezi, dar și cum te implici în evoluția business-ului. Cu siguranță, eforturile tale vor fi apreciate, iar imediat ce va apărea o oportunitate de promovare, candidatura ta va fi una dintre cele propuse.
Izolarea cu care se confruntă cei care lucrează remote în această perioadă nu ajută la dezvoltarea creativității. Iar dacă și tu te numeri printre cei care lucrează de acasă sau de la birou, dar interacționează cu foarte puțini oameni, atunci e momentul să iei responsabilitatea în propriile mâini. Caută diverse metode prin care să-ți îmbunătățești aptitudiniile sau să dezvolți unele noi. De asemenea, e o perioadă bună să citești mai mult, să reflectezi și să afli ce fac oamenii de succes pentru a veni cu cele mai bune idei. Poți începe cu câteva cărți autobiografice precum volumele lansate de Elon Musk și Jeff Bezos.
Încă de pe băncile școlii suntem învățați să fim competitivi, să ne uităm ce notă a luat colegul de bancă și să ne comparăm cu acesta. Și la job spiritul competitiv este apreciat de către angajatori și, desigur, acesta poate fi util în anumite situații. Însă, în aceste vremuri tot ce își dorește o companie este să meargă mai departe cu o echipă unită, în care nu apar situații conflictuale. Chiar dacă ești o persoană competitivă și îți place să fii remarcat pentru eforturile pe care le depui, e important să joci în echipă, să găsești soluții împreună cu ceilalți membrii și să privești dincolo de responsabilitățile pe care le ai menționate în fișa postului.
Ți s-ar putea părea riscant să porți o discuție cu managerul despre o mărire de salariu sau despre o promovare. Dar faptul că suntem într-o plină criză nu înseamnă că trebuie să-ți lași cariera în stand by. Desigur, e important să ai argumentele pregătite, să știi să explici de ce meriți o mărire, ce rezultate ai obținut în ultimele luni și care a fost aportul tău în evoluția afacerii. Mai multe despre cum să ceri o mărire, poți afla aici!
Este posibil ca în domeniul sau în compania în care lucrezi să nu fie un moment tocmai bun pentru a a cere o promovare sau o mărire, asta însă nu înseamnă că trebuie să-ți depreciezi experiența și proiectele din care ai făcut parte. Chiar dacă nu reușești să obții o promovare în cadrul companiei în care lucrezi, piața muncii este în continuare deschisă pentru tine. Important să știi exact ce-ți dorești, iar dacă obiectivul tău este să evoluezi în carieră sau să obții un salariu mai bun, atunci poți aplica la cele mai tari joburi pe eJobs.ro. Nu uita să-ți actualizezi CV-ul!
Chiar dacă nu îți cauți un nou loc de muncă în această perioadă, e important să știi care sunt trendurile de pe piața munci, mai ales că acestea se schimbă de la o zi la alta. Rezervă-ți timp pentru cercetare, află cum evoluează industriile de interes pentru tine, ce fel de candidați sunt căutați, dar și cum poți acumula abilitățile pentru aceste roluri. S-ar putea să ca unele oportunități să apară atunci când te aștepți cel mai puțin.
Angajații de succes înțeleg că pentru a-și depăși limitele trebuie să se înconjoare de oameni care-i determină să facă schimbări, oameni care le oferă sfaturi sau chiar diverse oportunități. Așa că, dacă ești în căutarea unui job, nu te teme să ceri ajutor. Cu cât mai multe persoane vor afla că ești deschis spre schimbare și spre noi experiențe, șansele de a-ți găsi jobul mult dorit vor crește.
Dincolo de toate cele menționate, e foarte important ca fiecare dintre noi să lucreze intens la mentalitate. Să înțelegem că nu sutem singurii care ne confruntăm cu diverse provocări în această perioadă și că, exact ca în matematică, orice problemă are mai multe soluții de rezolvare. Trebuie doar să le identifici!
Joburi Brașov: ce opțiuni ai chiar în acest moment