• 24 Apr. 2016
  • 4 min

George Lemnaru: Angajarea nu reprezintă un scop final, ci este doar primul pas către a realiza lucruri extraordinare

Fondatorul Green Horse Games este în căutarea CV-urilor bazate pe implicare, pasiune, curaj și dorința de a crește disciplinat.

Din pasiunea pentru online, dar și pentru economie, istorie și fotbal, George Lemnaru, 34 de ani, absolvent al Academiei de Studii Economice din București, a dezvoltat trei proiecte antreprenoriale până acum. S-a angajat încă din timpul facultății ca web editor pentru o companie unde a lucrat timp de doi ani. Și-a dat seama că experiența deprinsă merită valorificată într-un proiect în care își poate arăta și creativitatea. Astfel, în 2003, a lansat NaturaPlant.ro, iar în 2006 a pus bazele eRepublik.com. Ideile i-au venit în mod natural din pasiuni și, astfel, a creat un joc care simulează viața unui stat și a locuitorilor lui. Povestește că nu avea experiență, dar avea pasiune și a compensat totul cu muncă și chiar ore de scris linii de cod. Din 2012, a dat startul unor noi serii de jocuri de socializare: Green Horse Games, în care proiectul principal este Liga Ultras – un joc în care faci cunoștință cu oameni pasionați de fotbal și creezi legături. Se aseamănă cu jocurile de management al fotbalului, în care pui la punct strategii, vorbeşti cu ceilalţi, vezi care sunt rezultatele, cum îşi foloseşte fiecare resursele de energie. Aptitudinile deprinse sunt utile și în mediul corporate, dar George Lemnaru merge dincolo de job și mizează pe deconectarea, socializarea și împlinirea utilizatorilor după orele petrecute la serviciu.
Am vorbit cu George Lemnaru despre profilul oamenilor potriviți pentru echipa sa, despre aptitudinile necesare pentru a crea jocuri bazate pe strategie, tactică și creativitate.

george lemnaru

George Lemnaru, CEO Green Horse Games

CEO-ul Green Horse Games recrutează pentru poziții de PHP Game Developer, Front-End Developer, Community Manager și consideră referințele sunt cele mai eficiente surse pentru a atrage noi colegi: „În măsura în care suntem în căutare activă de oameni pentru un anumit post, ajung pe biroul meu în jur de trei-cinci CV-uri, cele mai potrivite. Multe CV-uri ajung, însă, pe bază de recomandări de la oameni alături de care lucrez sau care mi-au fost colegi în trecut.”
Profilul candidatului pentru un post într-o companie creatoare de jocuri online, aflată la început de drum, este ușor diferit de cel al unui candidat pentru o companie multinațională: „Experiența relevantă în cadrul unui start-up de succes reprezintă un mare atu. Evident, nu este neapărat nevoie să fii unul dintre fondatori, însă faptul că ai asistat și te-ai implicat în creșterea unei companii de succes îți conferă nu doar experiență, dar și o mentalitate bazată pe creștere.”, spune George Lemnaru.

Ce apreciază la candidații entry level

 

Tinerii care își urmează pasiunea în mod voluntar, dezvoltă aptitudini noi de coordonare, leadership, atenție la nevoile comunității, exact calitățile pe care George Lemnaru le apreciază la viitorii săi colegi: „Mai ales când vorbim de candidații aflați la începutul carierei, apreciez implicarea în proiecte pe bază de voluntariat. Da, din voluntariat nu câștigi financiar, însă experiența pe care o vei obține îți va permite să aplici cu șanse mari de succes pentru postul pe care ți-l dorești.”
Fie că are de recrutat un candidat pentru o poziție entry level, fie că este în căutarea unui candidat potrivit pentru o poziție de middle management, George Lemnaru apreciază dorința de creștere. „O companie poate crește constant doar în măsura în care și oamenii din echipă cresc alături de ea”, spune CEO-ul Green Horse Games.

Portretul candidatului preferat

 

 

Creativitatea este unul dintre atuurile candidaților pentru proiectele online. Oamenii creativi sunt, însă mult mai apreciați dacă arată și cunoașterea și respectarea regulilor și, mai ales, curajul de a spune „Nu” când un proiect nu li se potrivește: „În industria în care funcționăm (industria jocurilor de socializare) este important să aduci în munca ta dozele optime de curaj și disciplină. Curajul îți permite să creezi concepte noi și interesante, disciplina îți permite să creezi concepte de calitate. Aceste două calități pot reieși din CV-ul tău. Sunt mulți oameni care preferă să se plângă de jobul lor, dar să nu facă nimic în acea direcție. Tocmai de aceea, îi apreciez pe cei care au curajul să închidă un capitol de care nu sunt mulțumiți. Pe de altă parte, apreciez acei oameni care găsesc jobul potrivit și care sunt capabili să lucreze pe o perioadă mai lungă și să avanseze în acel loc.”

Interviul bazat pe valori

 

 

George Lemnaru are bine conturate criteriile de care ține cont la interviu și, în general, este atent la abordare: „Apreciez candidații informați despre companie și despre produsele dezvoltate de ea, interesați de viitoarele responsabilități și cerințe ale postului. Angajarea nu reprezintă un scop final, ci este doar primul pas către a realiza lucruri extraordinare. Când vine vorba de greșelile care i-ar atrage atenția, minciuna este pe primul loc: „Nu doresc să lucrez cu oameni în care nu pot avea încredere.”, spune fondatorul Green Horse Games.

CEO-ul are CV-ul la zi

 

 

Cum în jocurile de socializare, lucrurile se schimbă atât de repede și bio-ul profesional merită să țină pasul cu schimbarea. Atragerea investitorilor este una dintre motivații.
George Lemnaru acordă atenție actualizării profilului său: „Îmi aduc la zi informațiile publice legate de experiența mea profesională, și asta pentru știu că ele sunt citite și analizate de mulți dintre oamenii noi pe care îi întâlnesc. Acord atenție prezentării într-un mod cât mai obiectiv a responsabilităților mele și a contribuției pe care am avut-o la creșterea fiecărei companii.”

Motivația în echipă vine din interes reciproc

 

 

George Lemnaru este atent la crearea unui mediu de lucru plăcut pentru angajații săi, atât din punct de vedere al posibilităților de relaxare, cât și din punct de vedere financiar: „Consider că este datoria companiei (și a mea ca CEO al companiei) ca fiecare membru al echipei să aibă un mediu de lucru plăcut, posibilități de dezvoltare și bunăstare financiară. Cer fiecărui om să gândească și să acționeze în interesul companiei și mă asigur compania să facă același lucru în interesul respectivului angajat.
Pentru a dezvolta proiectul Green Horse Games, antreprenorul a ales ca spațiu pentru activitate TechHub Bucharest, un loc potrivit pentru lucrul în echipă, dedicat start-up-urilor. Aici ideile circulă mai ușor, oamenii oferă recomandări și cer ajutor când întâmpină probleme tehnice. Iar pauzele sunt dedicate socializării și jocurilor de tenis de masă.

George Lemnaru este unul dintre antreprenorii pentru care acest statut nu a fost un scop în sine. Totul a venit în mod natural din pasiune și dorința de a crea produse. Pentru a-și pune în practică ideile, a avut nevoie de curaj, muncă și ambiția de a crește – aspecte pe care le urmărește și la viitorii săi colegi. Atragerea investitorilor după o astfel de implicare este, astfel, și mai mare.

eJobs, cel mai mare site de recrutare online din România, a lansat campania „CV & Câştigi”. Campania vine în ajutorul candidaţilor cu cele mai bune 7 reguli pentru întocmirea unui CV relevant, atât pentru personalitatea şi pregătirea lor, cât si pentru aşteptările angajatorilor. Experienţa de peste 16 ani acumulată de eJobs în domeniul recrutării online se regăseşte în construcţia celor 7 reguli.

A fost util articolul? 0
CV

Leave a Reply