• 19 Feb. 2016
  • 4 min

Microsoft România către studenți: Asigurați-vă că vorbiți perfect două limbi străine

Roxana Tănase
Autor
eJobs
eJobs eJobs este platforma de locuri de munca din Romania care ver... Arată mai mult

Candidatul ideal pentru Microsoft România are competențe tehnice și vorbește două limbi străine la perfecție.

Microsoft România, subsidiara locală a producătorului american de software Microsoft, va angaja, în 2016, peste 200 de oamenii în birourile din București și Timișoara. Microsoft are, în prezent, peste 700 salariați în România.

„În ultimii ani am angajat, în medie, 200 de oameni anual. Anticipăm să avem un trend similar și în anii următori, inclusiv în 2016”, declară Roxana Tănase, director de resurse umane la Microsoft România. Compania are trei sedii – două în București și unul în Timișoara. În București lucrează în jur de 600 de salariați, iar restul se află în Timișoara. Totodată, din totalul angajaților Microsoft România, aproximativ 600 sunt incluși în centrul Customer Service and Support, iar ceilalți fac parte din departamentul comercial.

Roxana Tănase

Roxana Tănase coordonează peste 700 de angajați.

 

Centrul Microsoft oferă servicii de suport specializate, pentru rezolvarea problemelor dificile pe care le pot întâmpina clienții companiei din regiunea Europa, Orientul Mijlociu și Africa (EMEA). „Angajații centrului sunt împărțiți atât în funcție de nivelul de competențe tehnice la care se află, cât și pe competențe de limbă. 40% dintre angajații centrului vorbesc engleză și germană nativ, 40% vorbesc engleză și franceză nativ, iar restul, cu anumite excepții, sunt oameni care vorbesc doar engleză”, afirmă  Roxana Tănase.

Departamentul comercial al companiei se ocupă cu promovarea soluțiilor și serviciilor Microsoft în România.

Majoritatea angajaților recrutați într-un an de producătorul american de software în România sunt oameni cu experiență. „Ca metode de recrutare, folosim foarte mult direct searching (căutare directă – trad.). Ne ajutăm, bineînțeles, și de pagina de cariere de pe site-ul nostru. În momentul de față avem disponibile circa 60 de joburi pe pagina noastră de carieră. Folosim, de asemenea, și unele platforme online de recrutare, cum ar fi eJobs. Ne place să fim prezenți peste tot unde sunt prezenți și candidații noștri”, precizează directorul de resurse umane al Microsoft România.

Un proces de recrutare standard durează, în medie, o lună și jumătate, perioadă în care candidații selectați trec mai multe interviuri – tehnic, de măsurare a nivelului de competențe lingvistice, resurse umane și management.

Miza pe tinerele talente

 

Compania angajează anual, zeci de absolvenți de facultate, care sunt apoi introduși într-un program accelerat de training – Microsoft Academy for College Hires (MACH). „Acest program, care durează doi ani, își propune să identifice oamenii pasionați de tehnologie, cu un potențial extraordinar de dezvoltare. Vrem să aducem liderii de mâine în organizație și investim în ei încă de la terminarea școlii. Sunt absolvenți de facultăți diferite, de la ASE (Academia de Studii Economice – n.red.), până la Automatică și Politehnică, care vorbesc limbile străine căutate de noi  – engleză și germană sau franceză”, subliniază Roxana Tănase.

MACH se desfășoară la fel în toate țările în care este prezent producătorul american de software. „În primele 4-5 săptămâni din MACH, tinerii trec printr-o pregătire intensivă, pentru creșterea competențelor tehnice și înțelegerea rolului pe care îl vor avea în cadrul echipei unde au fost alocați”, adaugă executivul Microsoft România.

 

Nu cred că este atât de greu pentru un student să învețe limbi străine.

 

Fiecare tânăr nou înscris în MACH primește asistență din partea unui absolvent al programului, precum și un mentor, al cărui rol este să-i explice sarcinile de lucru.

„Tinerii din MACH sunt selectați pe baza unor criterii de selecție foarte riguroase. Ne uităm, printre altele, la abilitatea lor de învățare, la deschiderea spre nou, la motivație, la atitudine și la adaptabilitate. De asemenea, ne interesează foarte mult și pasiunea pentru tehnologie”, explică Roxana Tănase.  Directorul de resurse umane al Microsoft România apreciază că este rentabil să investești într-un astfel de program, atâta vreme oamenii sunt foarte bine aleși. „Dacă ar fi să transmit un mesaj pentru studenții de acum, din perspectiva programului MACH, le-aș spune să se asigure că vorbesc la perfecție două limbi străine. Îi sfătuim să folosească programele internaționale de schimburi universitare. Experiența multiculturală ajută foarte mult la creșterea adaptabilității și la dezvoltarea competențelor de limbă”, menționează Roxana Tănase.

Cel mai recent program MACH, care a debutat în decembrie 2015, a inclus 21 de tineri absolvenți de facultate.

„Din punctul de vedere al nivelului de competențe tehnice, nu avem o problemă să găsim candidați tineri conform cu așteptările noastre, chiar dacă, de exemplu, noi lucrăm cu tehnologii pe care facultățile nu pun accent. În schimb, competențele lingvistice sunt cele care ne dau bătăi de cap în procesul de recrutare. Nu cred că este atât de greu pentru un student să învețe limbi străine. Dacă după ce intri la facultate începi să înveți o altă limbă, în plus față de engleză, la absolvire vei beneficia de un avantaj competitiv extraodinar față de alți candidați”, arată Roxana Tănase.

Salariile se revizuiesc anual

 

Microsoft România le garantează tuturor angajaților, prin contract, participarea la un proces anual de revizuire salarială. În funcție de impactul avut în companie, angajații pot primi sau nu creșteri salariale ori bonusuri anuale. „Angajații care au stabilit în contract că primesc un bonus anual dacă ating un anumit target, încasează acel bonus indiferent dacă anul pe care l-a avut compania a fost unul bun sau mai puțin bun”, precizează directorul de resurse umane al companiei.

Pe lângă salarii, angajații companiei primesc diverse beneficii, de la posibilitatea de a lucra de acasă, „chiar și o săptămână”, parcare gratuită pentru mașinile personale, asigurare medicală privată și până la mic dejun gratuit (doar pentru salariații centrului de suport) sau telefon gratuit.

Totodată, salariații Microsoft România beneficiază constant de programe de formare profesională. „Trainingul la Microsoft este la fel pentru toți angajații, indiferent că lucrează în România, Marea Britanie sau în Statele Unite. Investim, în fiecare an, în creșterea competențelor tehnice și de soft skills, precum și a celor de limbă”, mai spune Roxana Tănase.

A fost util articolul? 0

Leave a Reply