Poate că ești la începutul carierei sau poate că deja ești la câțiva ani distanță pe un traseu profesional pe care ai intrat mai mult sau mai puțin accidental. Cert este că dacă ai început să te întrebi oare ce job ți se potrivește, oriunde ai fi din punctul de vedere al carierei, acum e momentul să afli și să alegi profesia care ți se potrivește cu adevărat.
Acum șase ani, când am luat decizia de a mă angaja pentru prima oară, nu știam deloc ce aș putea face. Nu simțeam că liceul sau facultatea m-ar fi pregătit în mod excepțional pentru ceva anume, așa că puteam la fel de bine să aleg un anunț de job entry level întâmplător și să aplic la el. N-am vrut să mă grăbesc prea tare însă și am căutat să descopăr jobul potrivit, iar pașii pe care i-am urmat au funcționat, atât pentru mine, cât și pentru mai multe cunoștințe ale mele.
Primul pas este probabil cel mai simplu dintre toate și chiar dacă pare copilăros, să știi că e un exercițiu de imaginație extrem de util, în special atunci când nu știi ce ți-ai dori să faci mai departe. După ce am înșirat toate posibilele joburi la care visam când eram copil: avocat, antropolog, astronaut și scriitor, le-am eliminat pe cele pentru care nu eram deloc pregătită și am rămas cu jobul care mi se părea mie că l-aș putea obține: cel de scriitor. Acum nu trebuie neapărat să găsești ceva plauzibil în lista asta, însă ea te poate ajuta să-ți amintește ce-ți place să faci și să redescoperi domenii și industrii la care poate nu te-ai mai gândit de mult.
SenzaÈ›ia că de fapt nu È™tii nimic la început de carieră e comună pentru foarte multe persoane, indiferent dacă au pregătire sau nu. E normal să fii reticent în privinÈ›a abilităților tale atunci când eÈ™ti novice, dar asta nu înseamnă că nu te pricepi la anumite lucruri. Cel mai bine îți treci toate abilitățile È™i calitățile într-o agendă sau pe telefon. Nu È™tii de unde va sări combinaÈ›ia aceea de talente la care poate nu te-ai fi gândit altfel È™i care te va ajuta să te ghideze către jobul potrivit. Â
Sigur vei obține cele mai amuzante răspunsuri și sugestii în acest fel, dar uneori din glume răsar și adevăruri, ca să nu mai spun de posibilele recomandări de joburi și companii. Poate că ți se vor potrivi, poate că nu, dar cert e că atunci când îți faci intențiile și dorințele publice ai mai multe șanse să găsești jobul potrivit.
Acum șase ani când am început să îmi caut de lucru nu am apelat la un consilier profesional pentru că mi se părea că e un serviciu scump pentru cineva care nu are loc de muncă, dar partea grozavă acum e că eJobs.ro, cea mai mare platformă online de recrutare, îți oferă un tip de asistență profesională gratuită. Uite cum funcționează:
Totul 100% gratuit! Apoi tot ce mai rămâne de făcut e să aștepți posibilele apeluri telefonice de la angajatori. Sper că aceste direcții îți vor fi de folos atunci când începi să cauți jobul potrivit. Succes!
Citește și:
Cu un pas mai aproape de primul job prin social media
Aș vrea să găsesc un job potrivit pentru mine și să încep cât mai curând!
Bună, Andreea,
În ce oraș și în ce domenou dorești să lucrezi?
Poți suna la 021 9124 și echipa eJobs te va îndruma spre anunțurile de joburi care ți se potrivesc.