• 6 Mar. 2024
  • 2 min

Descoperă cele mai transparente domenii în privința salariilor!

Descoperă cele mai transparente domenii în privința salariilor!

Dacă ești în căutarea unui nou job și-ți dorești să afli cât mai multe informații despre compensația financiară aferentă lui, ai ajuns în locul potrivit! În acest moment, pe eJobs.ro, din cele 25.000 de joburi disponibile, aproape 9.000 au salariul trecut în anunțul de angajare.

Iar asta înseamnă că ai acces la informații clare și precise despre câștigurile pe care le poți obține în diverse domenii. Detaliile despre salariu nu numai că te ajută să-ți setezi corect așteptările, dar și facilitează procesul de recrutare și selectare pentru angajatori. 

Deși Comisia Europeană a aprobat anul trecut directiva care va obliga companiile să comunice informații cu privire la salarii, aceasta încă se află în termenul de grație pentru implementare și, prin urmare, în continuare, mai mult de jumătate din numărul total de anunțuri nu au salariul public.

 

Topul domeniile care mizează pe transparență în privința salariilor se prezintă în felul următor

Deși nu se află în vârful clasamentului celor mai mari salarii din România, angajatorii din turism și HoReCa sunt cei care au cele mai multe anunțuri de angajare cu salariul afișat. Astfel, din cele aproape 9.000 de joburi cu salariul publicat disponibile în acest moment pe eJobs.ro, puțin peste 2.000 aparțin companiilor din acest sector. 

„Vorbim despre un domeniu care angajează destul de mult, în care rata de fluctuație este mare și nevoia de înlocuire a angajaților plecați este imediată, motiv pentru care angajatorii vor candidați care, atunci când aplică, sunt conștienți de tot ce presupun joburile respective, inclusiv salariul oferit”, explică Roxana Drăghici. Potrivit datelor Salario, comparatorul salarial marca eJobs, salariul mediu net, la nivel național, pentru cei care lucrează în turism și HoReCa este de 3.500 de lei pe lună. Această medie reflectă salariile angajaților din toate județele țării și cu toate nivelurile de experiență.

Retailul este un alt domeniu care mizează pe transparență salarială, cu aproape 2.000 de joburi care au salariul postat în anunțul de angajare. Angajatorii din acest sector sunt deschiși să ofere informații clare și precise despre compensația financiară oferită pentru diversele poziții disponibile. Media salarială pentru acest sector este de 3.800 de lei pe lună. Retailul este, de asemenea, și cel mai mare angajator la nivel național, cu 6.200 de joburi disponibile în acest moment (atât joburi care au salariul afișat, cât și joburi care nu oferă informații salariale în anunțul de angajare). 

Tot pe partea de transparență salarială se remarcă și angajatorii din producție și servicii, ambii cu câte 700 de joburi pentru care au salariile afișate. Și-n privința mediei salariale se remarcă similarități aici, dacă pentru servicii ea se situează la 4.100 lei, în cazul producției este la 4.200. 

Indiferent în ce domeniu vrei să te angajezi, în acest moment știi deja mai multe despre salariile practicate și ai o idee mai clar conturată despre câștigurile pe care le poți obține. Pe eJobs.ro, cea mai mare platformă de recrutare din România, sunt disponibile în acest moment 25.000 de locuri de muncă, iar tu poți fi următoarea persoană care-și găsește jobul potrivit!

 

Ți-a plăcut articolul Descoperă cele mai transparente domenii în privința salariilor? Citește și:

Cum îți găsești compania în care chiar îți place să lucrezi

Ce este mobbingul și cum îl identifici în echipă

Top 5 greșeli la interviu care stau între tine și un job în IT

A fost util articolul? 3
domenii salariitransparența salariilor

Leave a Reply