Are 31 de ani și de patru ani este tânărul antreprenor și managerul singurei agenții de comunicare în turism din România, Travel Communication Romania. Afacerea i-a dat ideea unui nou proiect pe care vrea să-l dezvolte în 2016 alături de investiția sa în tinerii antreprenori cărora acum le dă startul în business.
În 2007, tânărul Răzvan Pascu avea un job stabil în cadrul ING România, dar și o pasiune mare pentru călătorii. Prinsese gustul vacanțelor odată cu prima sa călătorie Work and Travel în Scoția, desfășurată în timpul studenției. Astfel, cu banii câștigați acolo, a avut șansa să viziteze o mare parte dintre capitalele vest-europene.
Răzvan își împărțea timpul între viața de corporatist și călătorii, dar simțea nevoia să transmită și dragostea pentru călătorii și să dea sfaturi utile de vacanță care lui i-au lipsit. Astfel, în 2008, a dat contur blogului www.razvanPascu.ro pe care l-a crescut încet și sigur, fiind prezent zilnic cu sfaturi de călătorie pentru cititorii săi. Premiile au venit și ele ca o recunoaștere a meritelor sale, blogul său a fost desemnat în 2011: „The most read travel blog in Romania” (Cel mai citit blog de turism din România – trad.) și „Travel Blog of the Year” (Blogul de turism al anului – trad.) în cadrul Galei Travel Advisor. Treptat-treptat, au început să apară și primele solicitări de la managerii din zona turismului care aveau nevoie de consiliere și promovare în social media.
Răzvan a dezvoltat în paralel cu jobul de la ING evenimente și campanii pentru diferite agenții de turism. La un moment dat, chiar a vrut să renunțe la jobul din corporație, dar șefii i-au acordat un program flexibil și clienți premium de care să se ocupe. Astfel, a îmbinat pasiunea pentru călătorii cu relațiile create în mediul corporate și totul s-a materializat în 2012 în primul său proiect antreprenorial. Agenția Travel Communication Romania este singura din România în sfera promovării turismului și evenimentelor corporate. Revista Forbes l-a inclus în anul 2013 în top 30 de tineri sub 30 de ani a căror activitate merită urmărită în România.
Și activitatea sa antreprenorială a prins contur. Răzvan povestește că a investit inițial 15.000 de euro, iar din 2012 și până acum suma alocată extinderii a fost de 50.000 de euro. Banii i-a avut din economii personale realizate din campaniile desfășurate. Spune că a investit mai puțin în business și mai mult în vacanțe: aproximativ 250.000 de euro care au pus și bazele proiectelor tale. Acum, afacerea sa este în plină dezvoltare, în 2015 a avut o cifră de afaceri de 400.000 de euro, iar pentru 2016 estimează o cifră de afaceri de 600.000 de euro. În 2016, tot ca un răspuns la nevoile clienților, vrea să dea startul unei noi companii pentru evenimente de afaceri în toate domeniile de activitate.
Cererea de recrutare crește, iar Răzvan are nevoie de oameni buni din sfera comunicării. Iată ce criterii urmărește în CV-uri și la interviu, majoritatea deprinse din experiența sa pe drumul antreprenoriatului.
Răzvan Pascu primește CV-uri încă de pe vremea când se ocupa în mod special de blogging și de jobul în domeniul asigurărilor. Candidații știu că dacă se diferențiază, Răzvan îi va recruta pentru proiectele sale sau îi va recomanda angajatorilor din sfera sa de contacte: „De-a lungul timpului, am primit tot felul de CV-uri, de la cele în format standard la unele mai creative, în format video sau cu structuri atipice. Majoritatea tinerilor preferă să trimită CV-urile direct pe pagina de Facebook, iar mulți dintre ei mă abordează direct la evenimente, sărind peste etapa cu CV-ul”, declară antreprenorul.
Dincolo de CV, Răzvan vrea să cunoască omul care aplică și implicarea lui chiar și în proiecte de voluntariat: „De obicei, mă uit după implicarea candidaților în alte activități, pe lângă joburile curente, care pot fi activități de voluntariat, dezvoltarea abilităților artistice, pasiunea pentru lectură sau călătorii, participarea la evenimente de profil.”
Povestește că îl impresionează CV-urile video, precum și tinerii care mizează mai mult pe networking (socializare – trad.) și mai puțin pe ceea ce scrie în profilul lor.
Răzvan este implicat și în recrutarea oamenilor pentru agenția Travel Communication Romania pe care o conduce alături de soția sa, Andra. „Spre deosebire de alte domenii, în comunicare contează mai mult personalitatea, experiența și recomandările unui candidat decât ceea ce scrie în CV. Sigur că aceste lucruri se pot vedea în modul în care este expusă informația în CV, dar cel mai bine se văd pe pagina de Facebook. Tocmai de aceea, obișnuim să recrutăm candidații pentru primul interviu pe baza CV-ului, dar și pe baza prezenței pe rețelele sociale. Azi, pagina de Facebook poate fi cel mai bun CV”, spune Răzvan Pascu.
Răzvan, însuși, este un model când vine vorba de CV și, mai ales, de CV-ul social. Povestește că a preferat să fie activ pe blog, în social media și, mai ales, la evenimentele de comunicare. Însă, au fost și momente când și-a dorit mai mult în carieră. Și-a urmat pasiunea pentru business și gândirea strategică și a aplicat la un program european de MBA: „CV-ul a contat în perioada în care eram student, a contat și în momentul în care am aplicat la bursa pentru MBA de la WU Vienna University. Întotdeauna am preferat să mă bazez mai mult pe abilitățile mele sociale și pe crearea unui brand personal. Acum, am un CV foarte succint, de o pagină, pe care l-am folosit în diverse proiecte pentru clienți sau parteneri din strainătate”, adaugă tânărul antreprenor.
Pe lângă abilitățile de socializare și comunicare, Răzvan caută la viitorii săi colegi și acele calități soft (ușoare – trad.): „Ar trebui să fie pasionați de domeniu, autentici, optimiști și dornici să învețe. Pentru ca o echipă să fie închegată contează foarte mult „chimia” dintre angajați și, respectiv, dintre angajați și angajator, motiv pentru care eu mă implic direct în procesul de recrutare și sunt cel care acordă întotdeauna interviul final.”
Când vine vorba de greșeli de care ține cont la interviu, Răzvan spune că nu îi plac acei candidați care mint sau exagerează cu privire la activitatea lor din trecut: „Am avut cazuri în care a fost o discrepanță mare între informațiile menționate în CV și felul în care s-au prezentat candidații la interviu, iar acest lucru i-a „descalificat” din start”, precizează antreprenorul.
Odată ce au descoperit acei oameni care se potrivesc echipei și viziunii lor, Răzvan și soția sa, Andra, se preocupă îndeaproape de motivarea colegilor: „O dată la șase luni, fiecare dintre ei primește o notă din partea colegilor pentru activitatea sa, iar pe baza acestor note se stabilește cine va pleca într-o vacanță în străinătate. Ultima dată, competiția a fost strânsă așa că am avut două angajate care au plecat la Londra pentru câteva zile, la târgul de turism de acolo”, adaugă Răzvan Pascu.
În 2016, tânărul antreprenor plănuiește să mărească echipa Travel Communication. Recrutările se fac strategic, în funcție de nevoile companiilor, iar nevoia de storytelling (povești – trad.) este tot mai mare: „Vrem să angajăm pe cineva cu experiență de peste cinci ani în domeniul relațiilor publice sau jurnalism, care să cunoască foarte bine presa românească. De asemenea, suntem în căutarea unui jurnalist, blogger (sau doar pasionat de călătorii) cu experiență în turism care să ofere conținut de calitate. În plus, suntem interesați și de un om bun de vânzari, care să promoveze și să vândă evenimente corporate către companii din toate domeniile de activitate pentru o noua firmă pe care o vom lansa”, spune Răzvan Pascu.
L-am întrebat pe Răzvan despre noua sa firmă. Vrea să își extindă afacerile în zona organizării de evenimente: „Vom lansa o noua companie care se va ocupa de organizarea evenimentelor corporate pentru afaceri din toate domeniile de activitate, de la mese festive pentru directori generali, până la petreceri de companie, lansări de produse, evenimente speciale, evenimente de presă, petreceri tematice, team-building-uri, cycle meeting-uri sau alte evenimente de companie. Am organizat până acum evenimente cu zeci de participanți, dar și sute de participanți.”
În cei patru ani de antreprenoriat, Răzvan a învățat să respecte reguli și să facă acțiuni de calitate: „Am învățat că o firmă mică e nevoie să fie condusă după reguli clare și este important să nu aplici jumătăți de măsură. Le spun mereu colegilor: „Calitate, nu cantitate”.
Planurile sale nu sunt numai în sfera dezvoltării personale, ci și a tinerilor care au idei bune de afaceri, dar le lipsește un mentor pentru a da startul: „În continuare, sunt interesat să încep să investesc împreună cu câțiva parteneri, oameni de afaceri, în start-up-uri care au nevoie de finanțare și conexiuni pentru a se dezvolta și în tineri specialiști, inclusiv din IT, care au o idee de afacere și au nevoie de ajutor pentru a o crește”, spune Răzvan Pascu. Printre proiectele pe care le-a desfășurat până acum pentru a sprijini start-up-urile se numără: Generația A – campania Samsung în cadrul căreia, în calitate de endorser (cel care recomandă – trad.), a ales zece mici afaceri pentru promovare. Împreună cu membrii asociației Travel Focus pe care o conduce, Răzvan a susținut cursuri de antreprenoriat în cadrul unui proiect POSDRU. 40 de start-up-uri au primit câte 25.000 euro pentru ideile de afaceri.
Anul acesta, împreună cu un partener, pune la bătaie o sumă totală de peste 100.000 de euro pentru mai multe start-up-uri care au nevoie de finanțare. Tinerii întreprinzători au idei geniale de afaceri și vor un start mai rapid, contacte, experiență și finanțare pentru a-și dezvolta afacerea. „Așa îi ajutăm pe tineri, într-un mod foarte concret. Chiar acum suntem în negocieri avansate cu un tânăr IT-ist de geniu, să devenim parteneri în afacerea sa care își dorește să revoluționeze industria recrutării de persoane printr-un soft”, adaugă Răzvan.
Răzvan Pascu și-a luat ca modele în business antreprenori cu ani diferiți de experiență care activează în domeniul turismului, în curierat, servicii medicale, horeca: „Un antreprenor pe care îl admir foarte mult este Dragoș Anastasiu pentru brandurile pe care le-a dezvoltat. Citesc și urmăresc cu plăcere și activitățile altor antreprenori: Felix Pătrășcanu, Warga Enayati, Daniel Truică, Michael Schmidt, Paula Dobrescu, Mihaela Tyrel de Poix.”
Mai mult decât atât, Răzvan mizează pe schimbul de experiență și organizează călătorii cu manageri și antreprenori: „Îmi place să cunosc oameni, iar călătoriile împreună cu manageri și antreprenori îmi aduc în atenție oameni noi, care au reușit în diverse domenii. Merg cu grupuri de oameni foarte faini, iar călătoriile nu sunt tocmai ieftine, cea mai recentă fiind în luna martie a acestui an în China și India. Cel mai important este că toți ne întoarcem foarte multumiți acasă”, mărturisește Răzvan.