Scris de Sas Seramis Trainer Extreme Training, The way to excellence www.traininguri.ro Conflictele apar atunci cand tu vrei ceva ce vrea si partenerul ori colegul de […]
Scris de Sas Seramis
Trainer Extreme Training, The way to excellence
www.traininguri.ro
Conflictele apar atunci cand tu vrei ceva ce vrea si partenerul ori colegul de munca, iar acest ceva este limitat. Numim ceva-ul resurse si spunem ca un conflict este generat de resurse limitate dorite de doua ori mai multe parti (oameni, organizatii, natiuni). Resursele nu sunt altceva decat surse de alimentare cu ajutorul carora ne putem hrani, deoarece am intrat intr-o stare de dezechilibru energetic. Asadar, ne dorim resurse deoarece suntem intr-o stare de dezechilibru sau de deficit energetic, iar pentru obtinerea acestor resurse (hrana, bani, loc de munca mai bine platit, avansare in cariera, recunoastere sociala, admiratie si iubire, fericire, dreptate etc) suntem uneori capabili de actiuni distructive.
Concret acum, dragul meu cititor… daca in lume zacamintele de titei vor fi epuizate, dar unele companii de profil prevazatoare si-au facut stocuri, atunci probabil se va isca un conflict pentru resursele de titei aflate in stocuri. Cateva companii vor cauta sa obtina mai mult titei decat altele. Cum vor face asta? Ei, aici, iti poti folosi imaginatia.
Cand conflictele exista, dar nu sunt abordate in vederea solutionarii, atunci se naste un “bulgare de zapada”, care cade la vale, marindu-se cu fiecare secunda de coborare. Este un fenomen atat de evident, incat nu insist asupra lui. Cu toate astea, multi oameni traiesc alaturi de bulgari imensi de zapada, care le-au blocat caile de acces catre alte zone. E o metafora. Conflictele nerezolvate nu dispar nicaieri. Ele doar se aseaza “cuminti” (in aparenta), dupa ce inertia miscarii s-a consumat, in zone obscure ale constiintei. Odata ajunse aici, ele nu stau deloc cuminti. Parcurg un antrenament intensiv de asalt in forta asupra Eului tau. Asaltul tensiunii conflictuale are darul sa te surprinda in fel si chip… in cele mai inedite si neasteptate situatii cum ar fi sa trantesti sacosa cu cumparatori in capul unui pasager de troleu mai cutezator cuvantator in subtilul jargon de cartier.
Un conflict trebuie abordat precum o carie… din faza incipienta. Cu cat lasi sa treaca timpul cu atat caria se accentueaza. Deci, trateaza conflictul de la primele semne, adica din momentul in care au fost aruncati primii bulgari de zapada. Cuvinte taioase, priviri de laser, posturi incordate si aplecate inainte, ranjete si evident cand exista o miza la mijloc – ce anume vrea fiecare.
Cum solutionam conflictele? Vom avea in vedere cateva reguli care pot transforma un conflict in cooperare:
1. Separam oamenii de problema
Daca ne imaginam situatia conflictuala ca pe o tabla de sah unde se desfasoara o partida, putem analiza cu o minte clara problema, intrucat infruntarea este pe tabla de sah si nu intre oamenii care muta piesele. Problema este datorata pozitiilor favorabile ori defavorabile a unor piese din ambele tabere. Problema nu este intre jucatorii de sah ci intre piesele de pe tabla.
2. Urmarim sa fim onesti
A cauta sa il inselam pe celalalt in rezolvarea unei dispute astfel incat sa iesim in avantaj atrage de multe ori escaladarea conflictului si nu solutionarea lui. Mai mult, cealalta parte va raspunde cu aceeasi moneda. Astfel ca vom asista la o disputa intre doua vulpi,(siretenie) care vor deveni la un moment dat doi lupi,(agresivitate) ce-si imagineaza unul despre altul ca celalalt este doar o oaie ratacita. Angajandu-ne cu onestitate in rezolvarea conflictului cream fundamentul de incredere si respect in gasirea unei solutii favorabile pentru amandoi.
3. Tacerea este de aur, iar vorba de argint
Cand una dintre parti este intens implicata emotional si se manifesta in consecinta este de dorit sa pastrezi tacerea, observand cu atentie ceea ce exprima. Daca cerintele sunt exagerate ori amenintatoare, prelungirea tacerii va creea insecuritate emotionala in cealalta persoana. O astfel de tehnica seamana cu aikido prin care se raspunde atacurilor folosindu-se forta de atac a adversarului.
4. Descoperim solutii creative – alternative la rezolvarea problemei
Retine ca interesele noastre sunt diferite, iar pozitiile asemenatoare. Solutiile se descopera pornind de la interese si doar cu conditia aplicarii in prealabil a primelor 4 reguli.
Depinde de fiecare dintre noi atitudinea adecvata in abordarea unui conflict. Daca vrei sa ne jucam de-a pacaliciul si pacalitul… Eu recomand oricui o atitudine deschisa si onesta cand intra intr-un conflict.Dar inainte de abordarea unei situatii tensionate te invit sa te intrebi “imi doresc eu ca si cealalta persoana sa fie in castig in urma discutiilor?” Daca nu, atunci urmeaza un joc psihologic care s-ar numi “de-a vanatoarea”, “la panda” ori “care pe care”.
Imi vei spune ca in viata situatiile sunt mult mai complicate. Asa o fi, dar vreau sa-ti spun ca regulile sunt aceleasi indiferent ca avem o portocala de impartit ori o zona maritima cu zacaminte de petrol si gaze naturale. Indiferent de nivelul ori planul in care se iveste conflictul tot oamenii sunt personajele cheie, care se joaca de-a papusarii si papusile lor trase de sfori invizibile. De fiecare dintre noi depinde solutionarea sau agravarea unui conflict, dispute ori neintelegere. Daca esti genul de om care merge la cursuri, atunci afla ca nu vei dobandi abilitati de gestionare in conflicte pana cand, in interiorul tau, cadrul mental si atitudinal nu se muta pe frecventa balantei – onestitatii, echitatii si grijei pentru celalalt. Un curs de succes te va sprijini in realizarea acestei schimbari de frecventa.
In final, tin sa iti mentionez potentialul extraordinar de evolutie pentru ambele parti continut in conflicte. Acest potential se va implini in conditiile … de mai sus. Cand nu doresti evolutie ori cauti doar satisfactia egocentrica, vei apela cu siguranta la tactici vanatoresti, care fac deliciul amatorilor de filme gen thriller, stirilor de senzatie si dezbaterilor politice.
Scris de Sas Seramis
Trainer Extreme Training, The way to excellence
www.traininguri.ro
Vrei sa devii un bun negociator? Inscrie-te in programul Negociatorul ce va avea loc in perioada 14-19 Octombrie. Locurile sunt limitate » tehnici negociere, » public speaking, » tehnici vanzari, » limbajul nonverbal, » curs manipulare, » strategie si persuasiune. Detalii si inscrieri www.traininguri.ro
Extreme Training îţi oferă Excelenţă în Dezvoltare Personală, Vânzări, Negociere, Comunicare în Afaceri, Manipulare, Motivare Non-Financiară, Dezvoltare Manageriala, Comunicare Organizaţională, Leadership, Management de Proiect, Time Management, Coaching şi Team Building.