Ryanair își mărește echipa de însoțitori de zbor și organizează interviuri în România. Candidații selectați vor avea salarii de peste 1.000 de euro și multe alte beneficii.
Crewlink, partenerul oficial de recrutare și training pentru compania aerienă Ryanair, continuă campania de recrutare începută la finalul anului 2016, organizând în fiecare lună „Cabin Crew Recruitment Days in Romania” – o serie de interviuri în București, Cluj-Napoca și Timișoara. Scopul zilelor de recrutare este de a crește echipa Ryanair cu 2.500 de însoțitori de zbor, până la finalul anului. „Calibrul candidaților români este printre cele mai bune din Europa”, spune Peter O’Neill, Digital Marketing Specialist, Crewlink Irlanda.
Pentru luna martie, interviurile au loc în următoarele zile:
În cadrul zilelor de recrutare, candidații vor avea ocazia să discute cu echipa de recrutare Crewlink, să participe la interviuri 1 la 1 și să afle mai multe despre cursul de training necesar pentru angajare. În urma interviului, aplicanții vor primi un răspuns din partea Crewlink într-un interval de 7-10 zile lucrătoare. „Aplicanții trebuie să fie orientați către pasageri, flexibili, adaptabili la schimbări și capabili să respecte termene limită. Rolul de însoțitor de zbor este unul foarte satisfăcător, care implică o gamă largă de abilități, pe care le dobândești și le dezvolți, în domenii precum siguranță și serviciu clienți”, explică Peter O’Neill.
Condițiile principale de angajare sunt:
După interviu, candidații aleși vor trece printr-un program de training de 6 săptămâni – EASA (European Aviation Safety Agency). „Calificarea EASA este cea mai căutată de însoțitorii de zbor care își doresc să lucreze în Europa. Cursul te pregătește pentru rolul tău din timpul zborului, în calitate de membru al echipajului Ryanair. Perioada de training este autofinanțată de aplicanți. Toți aplicanții care finalizează cu succes cursul primesc un contract de 3 ani ca însoțitor de zbor Ryanair”, declară echipa de marketing Crewlink.
Contractul implică un pachet de beneficii motivant. Pe lângă salariul inițial, noii membri ai echipajului primesc o alocație suplimentară de 1.200 de euro pentru primele 6 luni. Salariul unui angajat Ryanair depinde de baza din care operează. Pentru angajații care operează din România, salariul variază între 900 și 1.400 de euro.
Printre alte beneficii de care au parte însoțitorii de zbor Ryanair se numără: reduceri de călătorie pentru vacanțele angajaților, ture de 5 zile de lucru urmate de 3 zile libere, expunere la o cultură internațională. „Foarte pasionant și satisfăcător în același timp este că nicio zi nu seamănă cu alta, când lucrezi ca membru al echipajului de zbor. Nu există conceptul de zi obișnuită, deși responsabilitățile unui însoțitor de zbor rămân aceleași: asistarea pasagerilor, garantarea unui mediu sigur, furnizarea gustărilor, susținerea celorlalți membri ai echipajului și lucrul în echipă. Însoțitorilor de zbor le este asigurată o viață plină de călătorii, aventuri, prietenii și experiențe noi”, adaugă Peter O’Neill.
De asemenea, angajații Ryanair au o mulțime de oportunități de promovare, după un an de muncă, precum: supervizor în serviciu clienți, instructor de traininguri, supervizor de bază sau alte roluri în birourile companiei, în funcție de performanța angajaților.
În acest moment, Ryanair are un total de 12.000 de angajați, dintre care 5.000 sunt însoțitori de zbor. Compania are 300 de însoțitori de zbor de naționalitate română și 60 lucrează din bazele din România. În prezent, Ryanair este cea mai mare linie aeriană din Europa, în ceea ce privește numărul de pasageri, și urmărește să ajungă până la 200 de milioane de pasageri până în 2024.