Scrie pentru ochi si urechi

Este ceva in neregula cu cuvantul “transmisiune.” Prea des m-a facut sa cred ca tot ceea ce facem ar trebui sa aiba un scop larg. Dar […]

Este ceva in neregula cu cuvantul “transmisiune.”

Prea des m-a facut sa cred ca tot ceea ce facem ar trebui sa aiba un scop larg. Dar spunem povesti mai bune atunci cand transmitem povesti mari prin detalii mici; in felul acesta ne angajam intr-o transmisiune “ingusta” si nu una “larga”.

Corespondentul NBC Bob Dotson a spus asta in noua sa carte, “Make it Memorable”. Dotson a scris:

“Deschide-ti ochii si urechile, toate simturile. Cauta lucruri pe care audienta nu le poate auzi sau vedea de una singura. Eu numesc asta ‘Scriind in coltul paginii.’ Nu pierdeti timpul scriind despre ce e evident. Spune celor care te privesc ce au ratat cand stateau langa tine. De exemplu daca o tornada loveste o padure de pini. O vei simti inaite sa apara. Mai tarziu, editand, iti vei aminti ca in acel moment incercai sa iti dai seama cat de mare a fost furtuna. Vei scrie, “Puteai simti furtuna inainte de a o vedea. O padure de arburi rupti, lata de jumatate de mila si lunga de 20 de mile.”

Deci, cum poti obtine ce a sugerat Dotson? Am sa iti ofer cateva sugestii pentru a scrie povesti TV mai memorabile.

O introducere care sa capteze privirile

Deschiderea este cruciala. Cand eram baiat, imi amintesc de un semn care atarna intr-o frizerie veche de tara unde ma ducea tata, pe mine si fratii mei pentru a ne tunde.

Semnul arata o femeie sfioasa. Sub fata ei scria, “Nu vei primi niciodata o a doua sansa pentru a face o prima impresie. Merita sa fii dichisit.”

Ceva din aceasta se aplica si stirilor TV deasemenea. Prima scena este prima impresie a telespectatorului. Nu ar trebui sa fie coplesitoare si nici punctul culminant al povestii.

Ar trebui sa constituie o panza larga care sa prinda cat mai multi telespectatori. Daca este o poveste despre poluarea raurilor, ar trebui sa inceapa cu imaginea unui urs care pescuieste intr-un rau, si nu cu imaginea unei fabrici de chimicale din care erupe fum. Pe mine ma intereseaza ursul. S-ar putea sa mi se faca rau auzind de fabrica de chimicale.

Exprima emotie

Sotia mea este psihoterapeut. Imi spune ca oamenii tin mai bine minte ceea ce simt decat ceea ce stiu. Daca vrei ca oamenii sa isi aminteasca lucrarea ta, fa-i sa simta ceva. Povestile fara sentiment sunt rapoarte sau fapte clare, nu povesti.

Marginile imaginii, nu centrul

Prietenul meu fotoreporter, Pat Slattery (WSMV-Nashville) obisnuia sa tipe la mine spunandu-mi “nu vorbi despre caine, vezi unul”.

Ceea ce spunea era, “nu mentiona cainele atunci cand il arati. Vorbeste despre prietenul cel mai bun al omului, despre compania loiala, dar nu spune ‘caine’. Pot sa vad ca este un caine.”

Gandeste-te cum te-ar putea conduce un expert printr-un muzeu de arta. Nu ti-ar spune despre un tablou faimos ca are o rama de aur. Poti vedea asta si singur.

Ar putea sa iti spuna ca pictorul era nervos cand picta tabloul, acesta fiind motivul pentru care a folosit trasaturi scurte, taiate. Acum intelegi ceva ce nu ai fi putut intelege, chiar daca amandoi va uitati la aceeasi imagine.

Ochii nu ar trebui sa concureze urechile

Nu demult, urmaream un reportaj despre prabusirea avionului Concorde. Un reporter de televiziune imi spunea cat de sigur fusese Concorde toti acesti ani. Dar imaginile documentarului aratau avionul in flacari pe pista de aterizari. Ochii erau in contradictie cu urechile, si ochii castigau.

Asa se intampla intotdeauna.

Fiului meu ii place sa se uite la TV cand isi ia micul dejun. Cand face asta, nu aude nimic din ce ii spun, chiar daca stau la un pas distanta. Cand ochii si urechile concureaza, ochii castiga.

Deci care este invatatura? Trebuie sa incerci ca imaginea si sunetul sa se completeze. Daca imaginile sunt remarcabile, nu spune nimic. Taci. Lasa imaginea remarcabila sa isi indeplineasca rolul. Cuvintele nu pot concura imaginile si sunetele coplesitoare.

Un final care sa capteze auzul

Este marele final. Incheierea unei mari vanzari. Este marele final al focurilor de artificii.

Ceea ce spui si ce arati in finalul povestii este deseori ceea ce telespectatorii isi amintesc cel mai bine. Rezista tentatiei de a ordona o poveste dezordonata. Partea buna nu castiga intotdeauna; cateodata povestile nu se termina cu bine.

Cele mai bune povesti sunt cele care forteaza spectatorul sa se analizeze. Sunt de cele mai multe ori cele mai autentice. Eu merg de obicei pe ce Don Cadorette, un prieten vechi, fotojurnalist numea “imaginea negativa.”

La sfarsitul povestii, subiectul se indeparta de camera. Daca era nevoie sa foloseasca zoom, ar fi micsorat imaginea si nu ar fi marit-o. vroia ca telespectatorul sa se detaseze psihic de poveste, asa cum ai face tu daca ai pleca la sfarsitul unei conversatii. Este mai putin socant decat un prim plan, sau dacat cu cineva mergand inspre tine.

Cel mai bun final pentru o poveste este ca un final bun al unui telefon important. Incheie cu o idee scurta, care rezuma intreaga poveste.