Workaholismul

Alexandra Gorea HART Human Resource Consulting www.hart.ro www.mapp.ro Familia şi munca sunt principalele domenii de interes ale oamenilor. Acestea sunt principalele surse de satisfacţie şi de […]

Alexandra Gorea
HART Human Resource Consulting
www.hart.ro
www.mapp.ro

Familia şi munca sunt principalele domenii de interes ale oamenilor. Acestea sunt principalele surse de satisfacţie şi de conturare a indentităţii personale. Deşi în general, familia prevalează ca importanţă, in societatea contemporană se remarca anumite modificări, prin devalorizarea familiei şi acordarea unei atenţii tot mai mari activităţii de muncă. Acest lucru a creat terenul propice apariţiei workaholism-ului sau dependenţei de muncă. Workaholism-ul se caracterizează prin “nevoia incontrolabilă de a munci fără încetare”; este o relaţie patologică între om şi munca lui, care provoacă modificări ale dispoziţiei interne, prin stări compulsive, pierderea controlului, sănătatea precară şi scăderea interesului pentru viaţa socială.

Preocupările oamenilor de ştiinţa faţa de workaholism s-au accentuat în anii ’90, când atenţia faţa de grijile şi fricile omului modern a luat avânt. Din punct de vedere lingvistic se formează din cuvantul de baza “work” (munca) şi sufixul “-aholic”, marca lingvistica a dependenţei. Începuturile fenomenului se localizează în “Ţara Soarelui – Rasare”, unde în 1969 a avut loc primul caz de “karoshi”, cum l-au denumit ei, adica “moarte prin supramuncă”. Moartea unui angajat al celei mai mari companii de presă din Japonia a fost urmată în anii ’80, când s-a înregistrat moartea subita a mai multor angajati aflati la începuturile carierei care nu semnalau indicii de boala. Acest nou fenomen a devenit în scurt timp popular, fiind considerat o adevarată “ameninţare” pentru forţa de munca. În 1987, Ministerul Japonez al Muncii a publicat primele date statistice referitoare la “karoshi”. Ministerul japonez al Muncii acordă anual între 20 şi 60 de despăgubiri familiilor victimelor karoshi. (Katsuo Nishiyama şi Jeffrey Johnson, 1997).

Datele statistice au condus la ideea că o persoană nu poate munci mai mult de 12 ore pe zi, timp de şase sau şapte zile pe saptămâna, an de an, fără a suferi de tulburari fizice, dar şi psihice.

Numărul de ore petrecute la muncă diferă de la ţara la ţara, iar dezvoltarea tehnologica permite flexibilizarea muncii, astfel că timpul petrecut la munca ar trebui să devina tot mai scurt. Cu toate acestea, la ora actuala există multe organizaţii în care workaholism-ul este la el acasa.

In Statele Unite ale Americii workaholism-ul este privit cu o conotaţie pozitivă, fiind denumit “o dependenţa respectabilă”sau chiar “o dependenţă drăguţă”, workaholic-ul fiinde răsplătit şi chiar admirat în rândul societăţii. Prin aceasta workaholism-ul se diferenţiaza de celelalte dependenţe, care se încearcă a fi stopate sau sunt chiar interzize prin lege, multe ţari având o legislaţie foarte stricta, spre exemplu în privinţa dependeţei de droguri sau alcool.

Spre deosebire de Statele Unite ale Americii, în Europa numărul orelor de munca este mai redus, printre altele datorită unor legislaţii mai riguroase. Spre exemplu, în state precum Olanda, Belgia, Germania numărul orelor de munca s-a redus între anii 1960 şi 1985 cu 20 de procente. De asemenea, numărul orelor de munca este în scădere şi în Canada, unde s-au mărit concediile şi au luat amploare joburile part time.

Numărul covârşitor al decesurilor datorate workaholism-ului sau fenomelului karoshi, precum şi unor alte serii de reacţii adverse ale supramuncii a atras atenţia cercetătorilor din domeniul psihologiei.

Studiile efectuate de Gerson (1998) conclud că workaholismul este mai prezent în rândul angajaţiilor cu studii superioare decât în rândul muncitorilor cu un nivel educaţional mai scazut. Acest lucru este explicat printr-o mai mare responsabilitate şi un nivel al stresului mai ridicat, pe care le implică un nivel superior în ierarhia organizaţiei.

Dezvoltarile tehnologice au determinat o cultura a vitezei, in care angajatul trebuie sa îndeplineasca mai multe lucruri în acelaşi timp si este supraîncărcat cu sarcini, pe care trebuie să le îndelineasca în cel mai scurt timp. Numărul orelor de munca creşte datorită termenelor limită foarte exigente. În acelaşi timp, limita între timpul afectat muncii şi cel afectat activitaţilor de loisir sau familiei se diminueaza, spaţiul casnic fiind invadat de sarcinile de serviciu.