Poveștile și limbajul original reprezintă două dintre elementele prin care un candidat îi poate da greutate și personalitate CV-ului său.
Un CV puternic și cu personalitate crește, cu siguranță, șansele oricărui candidat de a participa la un interviu de angajare pentru jobul mult dorit. Dacă te afli în căutatea unui loc de muncă și ai un CV actualizat, căruia vrei să-i adaugi putere și personalitate, ar fi indicat să respecți câțiva pași obligatorii, scrie revista americană Forbes.
Scrie-ți CV-ul precum ai purta o discuție cu o altă persoană. O asemenea abordarea va da foarte multă greutate și personalitate CV-ului tău.
Nimeni nu preferă jargonul, chiar dacă oamenii care folosesc cuvinte de lemn au impresia că sunt mai destepți dacă se exprimă astfel, fie oral, fie în scris. Așadar, evită să treci în CV-ul tău lucruri precum „sunt un profesionist orientat către rezultate, cu atenție la detalii”.
„Declaraţia personală” (numită și „profilul” sau „sumarul”) reprezintă un instrument extrem de eficient prin care un candidat poate creşte valoarea CV-ului său. Cele trei sau patru fraze de la începutul CV-ului tău sunt, poate, cele mai importante texte din tot documentul în cauză. Declaraţia personală îl va convinge sau nu pe recrutor să citească mai mult din CV-ul tău. Așadar, scrie un sumar uman, care îi arată recrutorului cine ești tu cu adevărat și cu ce te ocupi în profesia ta.
Tuturor oamenilor le plac poveștile, chiar și recrutorilor. Folosește-te de povești în CV-ul tău pentru a evidenția cum ți-ai folosit abilitățile și competențele în cariera ta. Încearcă să nu exagerezi cu lungimea poveștilor tale, pentru că angajații din departamentele de resurse umane sunt extrem de ocupați și nu au timp să citească romane întregi în CV-urile candidaților.
Nu abuza de numere, cifre și numerale în CV-ul tău, decât dacă lucrezi în vânzări. Este bine să-ți cuantifici realizările prin cifre, dar nu folosi prea multe, pentru că orice date în exces s-ar putea să-l „adoarmă” pe cititorul CV-ului și să-ți compromită șansele de a obține un interviu de angajare.
Pe măsură că îți prezinți fiecare dintre pozițiile anterioare, oferă-i cititorului suficient de multe detalii despre angajatorii și funcțiile din trecutul tău profesional, astfel încât recrutorul să te poată „vedea” în acțiune.
Nu îți fie teamă să folosești pronumele personal „eu” în CV-ul tău. Totuși, ai grijă să nu folosești de prea multe ori „eu”, pentru că există riscul ca recrutorul care citește CV-ul tău să te perceapă drept o persoană fără spirit de echipă.
Încearcă să-ți păstrezi CV-ul în limita a una sau două pagini. Nimeni nu trebuie să citească despre toate joburile pe care le-ai avut până acum. Un candidat cu experiență ar trebui să pună accentul pe ultimii 10-15 ani din cariera sa, chiar dacă lucrează de 25 de ani.
Spune-i cititorului despre cum ai obținut și de ce ai părăsit fiecare dintre joburile tale de până acum. Astfel, CV-ul tău va fi extrem de credibil în ochii specialistului în resurse umane care-l parcurge.
Asigură-te că CV-ul tău pune în evidență programele de training la care ai participat, talentele pe care le ai și realizările obținute. Însă, nu te concentra pe tot ceea ce ai făcut în cariera ta, ci doar pe aspectele care sunt relevante pentru jobul de care ești interesat.