• 19 Sep. 2011
  • 4 min

10 sfaturi pentru alegea partenerului de afacere potrivit.

Autor
eJobs
eJobs eJobs este platforma de locuri de munca din Romania care ver... Arată mai mult

Doua minti sunt in general mai bune decat una singura. Trei minti laolalta suna chiar mai bine. Sau 4, sau 5… Cand vine vorba de startup-uri, […]

Doua minti sunt in general mai bune decat una singura. Trei minti laolalta suna chiar mai bine. Sau 4, sau 5… Cand vine vorba de startup-uri, asocierea cu un alt pasionat de afaceri/tehnologie poate parea imperativ necesar. Totusi, o decizie proasta in acest sens te poate costa chiar afacerea in sine.

Daca privim partea buna a lucrurilor, parteneriatele de afaceri inseamna impartirea povarei, suport reciproc, companie si impartirea problemelor. E un fel de combinatie intre un umar pe care sa plangi atunci cand lucrurile iau o intorsatura urata si cineva cu care sa te imbratisezi atunci cand toate merg bine. Pe alta parte, de asemenea inseamna mai putina autonomie, inseamna ca nu mai poti face doar ceea ce vrei, deciziile se iau mai incet si deseori apar certuri din orice.

1. Cunoaste-te pe tine

E un cliseu, dar e unul foarte folositor. Aforismul latin “nosce te ipsum” e primul pas in pornirea parteneriatelor de afaceri. Pentru a-ti alege corect co-fondatorii, trebuie in primul rand sa-ti cunosti propriile aptitudini, sa-ti cunosti punctele tari si punctele slabe si, cel mai important, cu ce fel de oameni poti lucra.

2. Sa te asociezi sau sa nu te asociezi?

Urmatorul lucru la care trebuie sa te gandesti este “de ce ai nevoie de un partener?”. Daca raspunsul e “ca sa am cui sa ii deleg din treburi” ar trebui sa te gandesti daca nu cumva e o idee mai buna sa angajezi pe cineva. Daca crezi ca ideea ta poate prinde aripi cu putin ajutor din partea unui partener – ajutor putand insemna bani, expertiza sau alte resurse – atunci ar trebui sa incepi sa-ti cauti un partener. Totusi, totul depinde de resurse. Daca dispui de banii necesari, angajarea unor contractori poate fi o idee mult mai buna decat renuntarea la o parte din actiuni. Dar tine minte ca nimeni nu se va comporta ca si cand afacerea ar fi a lui decat daca e cu adevarat proprietar. E alegerea ta!

{article-3908.png}

3. Un parteneriat in afaceri e ca si o casnicie… in atat de multe sensuri

Atunci cand iti alegi partenerul trebuie neaparat sa tii cont de zicala “opusurile se atrag”. Si asa si trebuie sa se intample. Nu te uita doar in oglinda. Ai nevoie de un partener care sa te completeze, nu doar de o persoana cu aceleasi puncte tari si slabe ca si tine. Totusi, trebuie sa aveti aceleasi valori de baza si sa fiti pe aceeasi lungime de unda. Si trebuie sa te asiguri ca aveti aceleasi obiective pentru afacerea in cauza si ca puteti sa va puneti de-acord asupra lor. Pe de alta parte, sansele ca tu si partenerul tau sa aveti exact aceeasi viziune sunt foarte mici. Parteneriatele functioneaza cel mai bine atunci cand unul dintre parteneri e cel vizionar si celalalt e responsabil sa faca lucrurile sa se intample. Si inca un lucru: asigura-te ca potentialul tau partener nu are nevoie sa fie “manageriat”.

4. Nu amesteca afacerile cu viata personala

Nu face afaceri cu prietenii sau cu familia. Si asta nu e doar o veche zicala. Amestecul afacerilor cu prietenii si cu cei dragi s-ar putea sa te pacaleasca in a fi influentat de relatiile personale atunci cand iei decizii de afaceri. Si iti va face si viata personala un calvar, pentru ca nu te vei mai putea deconecta de la munca zilnica.

5. Dragostea e oarba si de asta semnam contracte prenuptiale acorduri intre fondatori

Parteneriatele de afaceri sunt ca si casniciile. Toate incep pe un ton optimist dar e mai bine sa ai un acord prenuptial. Mai in gluma, mai in serios, chiar daca ai incredere completa in partenerul tau, ar trebui sa semnezi un acord intre fondatori inainte de orice altceva. Nu e doar o bucata de hartie inutila. Crearea si semnarea unui acord intre parteneri reprezinta o ocazie foarte buna pentru tine si partenerul tau de a evalua rolurile si contributiile fiecaruia, precum si potentialele rute de iesire.

6. Stabileste-ti obiectivele si restul vine de la sine

Dupa cum am subliniat mai sus, una dintre marile frustrari pe care le vei auzi in parteneriatele de afaceri suna cam asa: “eu fac toata munca”. Suna familiar, nu? Chiar daca esti cel care face toata munca sau cel care se distreaza facand afaceri, ar trebui sa iti amintesti mereu ca o premisa a oricarui inceput este sa te pui de-acord asupra a cine, ce face si cat de mult face. Asta te va ajuta foarte mult atunci cand vor aparea divergente precum stilurile de lucru diferite (unul se trezeste devreme, altul sta tot timpul pana tarziu) sau pur si simplu ritmuri diferite de lucru.

7. Comunicarea este cheia succesului

Acesta este deja un cliseu, dar de multe ori e neglijat. Sedintele sunt plictisitoare si emailul este o completa pierdere de timp si o amenintare asupra productivitatii. Totusi, trebuie sa fii conectat tot timpul si sa comunici despre cele mai mici schimbari in dezvoltarea afacerii, despre stirile bune si rele si orice feedback care s-ar putea dovedi util.

8. Deciziile se iau laolalta… sau?

Totul suna perfect. Ne certam pana cand ajungem la o concluzie. Si, si mai bine: fiecare dintre noi ia deciziile din aria lui de expertiza. Intr-adevar, s-ar putea intampla asa… In basme. In afacerile reale, cineva trebuie sa aiba ultimul cuvant. Si ar trebui sa fie stabilit foarte clar de la inceput.

9. In final, totul e (si) despre bani!

In final fiecare dintre parteneri primeste un procent din profitul afacerii, in functie de cat de mult a investit. E foarte important sa fie stabilit de la inceput. Si e de asemenea important sa se calculeze corect capitalul de uzura si valoarea de risc. Gandeste in termeni de “win-win” si asigura-te ca rasplata e pe masura efortului pentru fiecare partener.

10. Ai grija sa te si distrezi!

Chiar daca in final totul e pentru bani, farmecul pornirii unei noi afaceri e sa-ti fii propriul sef, sa-ti stabilesti singur regulile si sa te distrezi putin in timp ce faci lucrurile sa mearga. Din pacate, de multe ori fondatorii au tendinta sa uite asta.

www.eJobs.ro este partener media al conferintei How to Web ( http://how-to-web.net/landingpage_ro ), ce se desfasoara la Bucuresti in perioada 9-10 noiembrie 2011 si reuneste peste 750 de participanti cu zeci de specialisti, antreprenori si investitori web din Europa si de peste ocean. Daca esti interesat, poti profita de avantajul reducerii very early bird pana in data de 15 septembrie – http://how-to-web.net/#register
!

A fost util articolul? 2

Leave a Reply