Preferința pentru un anumit job a devenit un obiectiv pentru mulți dintre candidați. Cea mai importantă investiție este, însă, alegerea companiei și a șefului, încrezători în angajați și gata să le ofere locul care li se potrivește.
Ce se întâmplă când primești un job care nu îți surâde într-o companie care îți place? Este posibil ca un job să nu corespundă nevoilor tale de dezvoltare profesională, să fii super calificat pentru acea poziție sau să fie sub așteptările tale financiare. Compania, mediul de lucru, încurajarea performanțelor și recunoașterea acestora, precum și pachetul de beneficii pot să compenseze mica dezamăgire inițială.
Siguranța jobului este unul dintre cele mai importante criterii de care merită să ții cont atunci când îți dorești să schimbi locul de muncă. Oricât de mult ți-ar plăcea un job și te-ar motiva, nu are rost să alegi un rol într-o companie unde nu există posibilități de promovare (poți lămuri acest aspect la interviu) sau există întârzieri cu plata salariilor. Doar numele frumos al jobului nu este suficient pentru a-ți dezvolta cariera.
Viziunea angajatorului și potențialul de a crește în companie sunt esențiale. Întreabă încă de la interviu despre posibilitățile de promovare, criteriile de care se ține cont pentru a obține un rol mai bun în companie, precum și detalii despre angajatul care tocmai a plecat. Care au fost motivele care l-au determinat să facă acest pas? Dacă răspunsul are legătura cu imposibilitatea de a-i oferi un loc mai bun în structura companiei, îți poți face o idee despre cum va arăta și jobul tău.
Alegerea companiei, și nu în mod special a jobului, este una dintre strategiile care te va ajuta să ajungi acolo unde îți dorești, într-un timp scurt. Prestigiul de a lucra pentru o companie inovatoare sau pentru un brand, cunoscut ca un angajator serios, îți poate aduce și satisfacții profesionale. Chiar dacă, inițial, jobul nu este chiar ceea ce îți dorești, vei avea numeroase oportunități pentru dezvoltarea networking-ului și cunoștințelor prin programele dedicate în cadrul companiei. În plus, investești pe termen lung în cariera ta și experiența la un angajator cunoscut va conta în CV și în negocierea unei oferte pe placul tău.
Desigur, vine și ziua în care accepți un job care poate, pentru moment, nu reprezintă un progres în cariera ta. Mai importantă este, însă, implicarea pe care o arăți încă din prima zi. Cu energie și inițiativă, promovările vin mult mai ușor. Dacă ai o atitudine negativă și îți manifești nemulțumirea față de rolul tău încă de la început, poți pierde șansa de a lucra pentru o companie unde promovările vin după evaluări, notează Experience.com.
În plus, ca să ai motivația de a te implica, este important să-ți placă șeful, încă de la interviu. Un articol publicat pe site-ul cariereonline.ro intitulat „De ce ne pleacă oamenii?” arată că, de fapt, ei părăsesc companii obtuze, care creează și promovează șefi înguști la minte și slabi de caracter, fără viziune și fără înțelepciune. Există, însă, și angajați care stau pentru șefi, în ciuda faptului că organizațiile nu sunt chiar ceea ce își doresc.
La prima vedere, ar putea fi o misiune imposibilă pentru că, de regulă, șeful te alege pe tine. Cel mai adesea, interacționezi cu el pentru prima dată în timpul interviului, moment nu întotdeauna relevant pentru a-l cunoaște cu adevărat. Cel mai important este să știi cine este șeful tău, să te interesezi, să ceri referințe. Este un lucru la fel de esențial ca pachetul de beneficii pe care îl dorești la angajare. Cu o astfel de abordare vei alege altfel locurile de muncă și vei fi mai fericit când vei simți că rezonezi cu șeful.
Ia în calcul următoarele situații pe care le poți întâlni în companii: un șef bun într-o companie mediocră te va proteja și te sprijini. Un șef nu tocmai agreabil nu îți va recunoaște meritele și te va demoraliza. Un șef bun într-o companie bună îți va recunoaște și pune în valoare potențialul.
Cum poți găsi un șef bun? Printr-o analiză a ta ca profesionist și ca om. Stabilește ce îți dorești în plan profesional în următorii ani, analizează punctele forte și punctele unde ai putea să faci îmbuntățiri și determină cum te-ar putea ajuta un viitor șef să-ți atingi obiectivele. Șefii cu abilități de lideri și mentori sunt și cei mai plăcuți.
În al doilea rând, pentru a avea un șef bun, este nevoie să ai relații profesionale de calitate. Prin cultivarea relațiilor cu profesioniștii, poți obține referințe importante.
O altă oportunitate de a-l cunoaște este prin stabilirea unor întâlniri la cafea sau pauza de masă, dincolo de mediu corporatist, ocazie de a descoperi șeful ca om.
Așa cum a spus antreprenorul american Jim Rohn: „Ești media celor cinci persoane alături de care petreci timp. Fă-ți o favoare; caută locuri de muncă în companii care investesc în angajați și unde ai referințe despre viitorul șef”, precizează site-ul de consiliere în carieră Michaelsseaver.com.
Ia în considerare că petreci mai mult timp cu ai tăi colegi decât cu prietenii. Așadar, este important să ai o chimie bună cu liderul și cu membrii echipei.
Cultura diferă și ea de la o companie la alta și alegerea celei potrivite depinde de preferințele tale și de stilul tău de lucru. Cel mai bun mod pentru a vedea cultura companiei și colegii alături de care vei lucra este să ceri o vizită în biroul tău. Oamenii zâmbesc, colaborează, te primesc cu entuziasm? Ce oportunități există pentru petrecerea pauzelor într-un mod cât mai relaxant și constructiv?, scrie Forbes.com.