A avut curajul de a renunţa la jobul în administraţia publică pentru a transforma valorile româneşti într-un brand de suflet: Flori de ie. Odată cu el, a creat locuri de muncă.
Cristina Chiriac (43 de ani) s-a născut la Câmpulung Muscel, județul Argeș, o zonă recunoscută ca un adevărat centru de cultură populară, cu obiceiuri frumoase specifice fiecărui anotimp și ii din pânză cu fire de bumbac negru și mătase albă. Chiar a făcut parte dintr-un ansamblu folcloric și i-au rămas dragi locurile natale. Însă dorința de a-și construi o carieră a condus-o spre București, unde a studiat Finanțe-Bănci și Științe Politice și Administrative. În perioada 2004-2012, Cristina Chiriac a ocupat diferite funcții în administrația publică din România, inițial Consilier la Cancelaria Primului Ministru al României, Șef serviciu în cadrul Departamentului pentru Dialog Social al Guvernului, iar ulterior, pe rând, expert, director și vicepreședinte în cadrul Autorității de Valorificare a Activelor Statului la Guvernul României.
S-a implicat și a pus suflet în activitatea de antreprenoriat, fiind promotor al proiectelor „Antreprenoriat – o soluție actuală”, dar și al proiectelor de caritate, cum ar fi „Ajută-i să respire!” – campanie pentru copiii bolnavi de tuberculoză.
Fiind unul dintre deschizătorii de drumuri în antreprenoriat, în 2010 a primit titlul onorific de „Ambasador al Antreprenoriatului Feminin”, făcând parte din „Rețeaua Europeană a Femeilor Ambasadoare a Antreprenoriatului”. Și nu s-a oprit aici. În 2013, a simțit că poate să facă mai mult pentru antreprenori, așa că a înființat Asociația Națională a Antreprenorilor a cărei președinte este.
Fiind tot timpul la întâlniri business, Cristina a ales într-o zi să modereze altfel o conferință pe teme economice. Și-a dorit să schimbe percepția că ținuta business înseamnă doar fustă/pantalon și o cămașă. A făcut rost de o ie pe care a purtat-o cu mândrie la acea conferință. În momentul acela a simțit că îi dă o energie cu totul aparte, că este curajoasă, așa cum femeile ar trebui să fie la birou. Până la brandul Flori de ie nu a fost decât un pas. A lansat magazinul online florideie.ro la sfârșitul anului 2014, iar la începutul anului 2015 a inaugurat primul magazin-concept, situat în Băneasa Shopping City. Fiind un proiect la început, pentru primele 8 luni de activitate aferente anului 2015, avut o cifră de afaceri de 500.000 lei, bani investiți în zeci de costume populare, articole unicat cu o vechime de zeci sau chiar peste 100 de ani.
Cum e viața ei de antreprenor? Începe cu o cafea bună, cu planuri și cu dorința de a face ceva concret pentru comunitate. Fiecare ie este o poveste care prinde viață printr-o inițiativă nobilă. Cristina Chiriac susține antreprenoriatul în mediul rural și creează noi locuri de muncă pentru femeile de la sat, trecute de 40 de ani, care sunt încurajate să își pună în valoare talentul și creativitatea. Iar creațiile lor sunt dragoste la prima vedere pentru străini la târguri de prestigiu din Londra, New York, Abu Dhabi.
Cristina Chiriac: Din punctul meu de vedere, nu există înainte sau după antreprenoriat. Mi-am început cariera în domeniul privat în momentul în care în România existau puţini întreprinzători şi apoi am continuat vreme de mai mulţi ani în administrația publică. În tot acest timp, am căutat să mă perfecționez. Poate că, până la urmă, aceasta este cheia succesului: educaţia primită şi acumulată.
Începând cu anul 2012, am lăsat tot ceea ce făcusem deoparte şi am început un nou drum. Un drum pe care îl iubesc pentru că mă provoacă în fiecare zi. Antreprenoriatul este ca un virus, îl ai sau nu şi depinde doar de tine cum vrei să trăieşti. Iar eu cu siguranţă îl am. ☺
Cristina Chiriac: Flori de ie își propune să promoveze produsele handmade. Noi ducem tradiţia mai departe. Flori de ie este afacerea care dă speranţă femeilor trecute de 40 de ani şi care nu îşi mai găsesc de muncă. Susţinem poate categoria cea mai defavorizată – femeia care trăieşte în mediul rural şi, pentru care, principala sursă de venit o reprezintă doar munca pământului. Cu siguranţă, nu poţi crea nimic fără pasiune, însă, la fel de sigur pot spune că nu este suficient să existe doar pasiune. Sunt multe alte elemente care așteaptă să fie îndeplinite. În ceea ce priveşte cadrul legal sunt multe de spus şi încă mult mai multe de făcut. Ştiam de la început că nu va fi uşor, însă nu cred că există antreprenor care să nu îşi dorească să demonstreze că poate escalada orice provocare.
Cristina Chiriac: Fiecare dimineaţă începe, invariabil, cu o cafea bună pentru a putea aşeza toate gândurile şi planurile pe hârtie. Sunt dependentă de telefon şi de laptop, copiii mei chiar fac glume pe seama aceasta. Sunt zile şi zile sau, mai bine zis, sunt zile în care noaptea nu mai există. Nu pot vorbi de muncă normată atunci când am un deadline, dar, cu siguranţă, antreprenoriatul este singura pistă pe care visele pot ateriza în siguranţă. Sunt liberă să îmi las creativitatea să lucreze. Un economist este obligat, însă, să gândească în limita unui tipar.
Cristina Chiriac: Totul. De formaţie sunt economist, însă sunt şi absolvent de ştiinţe juridice aşa că a fost uşor. Cel mai bun consultant al afacerii mele am fost eu!
Cristina Chiriac: Am auzit de foarte multe ori expresia: ,,Am o idee de afaceri, dar nu ţi-o spun ca să nu mi-o furi!” Amprenta personală este unică şi, apoi, dacă se întâmplă să nu ai succes este mai uşor să recunoşti acest lucru decât să te amăgeşti. Nu îmi este frică de concurenţă. Dimpotrivă, cred că este foarte bine să existe pentru că astfel clientul poate face singur diferența. Până la urmă, o afacere este de succes în momentul în care înţelegi necesităţile pieţei şi livrezi produsul cerut de piaţă. La nivel naţional, produsele Flori de ie sunt foarte apreciate. La nivel mondial, acolo unde am reuşit să pătrundem pe piaţă, pur şi simplu: ne iubesc!
Cristina Chiriac: Prin metodele deja consacrate. Mediul online are un impact foarte mare, iar în străinătate, în mod special, prin Instagram.
Cristina Chiriac: Până în anii ’90, fosta URSS reprezenta o piaţă importantă pentru România, zeci de companii îşi vindeau produsele pe acea piaţă! După anii ’90 încet, încet au fost doborâte, pe rând, diverse segmente ale industriei româneşti. Eu cred că pieţele pierdute trebuie recucerite pentru că economia românescă are nevoie de expansiune. Astfel, îmi doresc să reatragem atenţia pieţei ruseşti asupra produselor noastre şi a calității produselor.
Cristina Chiriac: Da, într–adevăr, pentru Moscova am creat câteva piese speciale, urmărind culorile, modelele şi preferinţele pieţei de fashion din Rusia.
Cristina Chiriac: Am reuşit într-un an de zile să călătorim cu Flori de ie la Londra de 3 ori, la New York de 2 ori, la Viena de 2 ori şi în Abu Dhabi. A urmat Moscova săptămâna trecută și apoi Shanghai. Spun cu mândrie pentru că oamenii se opreau, ne admirau produsele, fiind puternic încântaţi de faptul că erau cusute în întregime manual. Când aflau că venim din România, surpriza şi entuziasmul erau cu atât mai mari. Unicitatea şi poveștiile iilor noastre i-au cucerit.
Cristina Chiriac: Cea mai mare satisfacţie este aceea de a-ţi vedea produse apreciate şi purtate cu mândrie. De foarte multe ori, mi s-a întâmplat să merg pe stradă şi să tresar. Sunt tare emoționată și bucuroasă în momentul în care zăresc o femeie îmbrăcată cu produsele Flori de ie. Apoi, admiraţia celor din jur şi satisfacţia recunoaşterii României şi a brandului la nivel internaţional mi-au umplut inima de mândrie, desigur.
Lupta mea pentru promovarea României şi a antreprenoriatului românesc este în continuă creştere, dat fiind atât mesajele primite, criticile constructive sau premiile care mi-au fost oferite. Eforturile mele de a promova o imagine frumoasă a României, dar și susţinerea antreprenoriatului românesc au fost recunoscute atât în ţară, cât şi în străinătate, iar anul 2016 a debutat cu un premiu important oferit de către Revista Avantaje: titlul de: Femeia anului 2015, la categoria antreprenoriat feminin.
Cristina Chiriac: Ia românească are o energie cu totul aparte. Culorile, simbolurile, ţesătura şi motivele folosite au fiecare propria poveste şi însemnătate. Fiind piesa reprezentativă a ţării noastre, ea este potrivită atât în cadrul unor ţinute elegante, casual sau de business, dacă este accesorizată potrivit. Eu, când îmbrac o ie, mă simt curajoasă, mândră şi plină de energie, așa cum e bine să fii la birou.
Cristina Chriac: Valorile noastre. Valorile româneşti demult pierdute. Arta, meşteşugurile, tradiţiile româneşti care ies la lumină şi îşi fac loc cu mare drag în peisajul zilelor noastre. Vreau să arătăm şi celor de peste hotare cine şi ce este cu adevărat România, să putem să fim priviţi cu admiraţie.
Cristina Chiriac: Să nu facă rabat atunci când este vorba de calitate! Poate cea mai importantă lecţie pe care mi-am asumat-o!
Cristina Chiriac: Prin Şcoala de business, avem un program de mentorat prin care ajutăm, pe bază de voluntariat, tinerii care îşi doresc să devină antreprenori. ANAA a avut mai multe iniţiative, multe dintre ele fiind dezbătute pe larg în cadrul conferinţelor organizate.
Cristina Chiriac: Nu există un „mai presus” şi nici măcar un grad de comparaţie nu aş putea să spun că există. Eu sunt sunt un simplu cetăţean cu resurse limitate. Fac în limita posibilităţilor financiare şi tot ceea ce fac este doar din dragoste de neam şi patrie fără a aştepta ceva în schimb. Statul, pe de altă parte, are propria politică de promovare şi de susţinere. Sigur, există loc de mai mult şi, cu siguranţă, aşteptările sunt foarte mari.
Am strâns alături de mine o comunitate mare de oameni din toate colţurile lumii, oameni care se identifică cu valorile noastre, iar acestă comunitate se măreşte de la an la an. Promovarea României face parte din mine, din sufletul meu.„România cântă cu Flori de ie” sau „România Autentică” sunt doar două evenimente pe care le-am organizat şi care au avut impact pozitiv la nivel mondial, arătând, practic, faţa nealterată a României, cu obiceiuri şi tradiţii.
Cristina Chiriac: Am început acţiunile de voluntariat prin anul 2010 şi, de atunci, tot strâng oameni inimoşi care sunt dispuşi să îi ajute pe cei aflați cu ADEVĂRAT în nevoie. Aici mă refer, în special, la categoriile defavorizate din societatea românescă. În opinia mea, antreprenorii fac în fiecare zi ceva concret. Simplul fapt că au ales să devină antreprenori este un act de curaj, într-o societate cu un nivel de taxare pe forţa de muncă foarte ridicat şi cu o birocraţie exagerată.
Cristina Chiriac: Fiecare nouă zi reprezintă o nouă provocare. În ziua de astăzi, lucrurile nu sunt chiar roz pentru un antreprenor, mai ales unul aflat la început de drum. Mi-am propus să vorbesc despre ţară şi valorile noastre ori de câte ori am ocazia, să creionez o altă impresie despre România tuturor, atât românilor, cât şi străinilor. Trăim într-un ritm extrem de alert şi uităm să vedem valorile din jurul nostru. Ascundem mândria pe care o purtăm pentru România. Investesc pasiune, muncă și timp, şi iar muncă, iar business-ul începe să prindă aripi.
Cristina Chiriac: Să respir, să iubesc!
A fost foarte interesant articolul stimatei doamne antreprenoare Cristina Chiriac Eu sunt de acord cu acea foma practica de a ajuta oamenii si o apreciez foarte mult Va scriu in speranta ca aveti o solutie si pentru mine Mie imi place sa creez broderii si am lucrat doar broderie manuala iar de profesie sunt translator pentru limba engleza In prezent nu am fost ajutata sa am de lucru ceva stabil Daca dispuneti pentru o posibilitate va rog sa ma contactati Va multumesc iamandi Mihaela