• 9 Oct. 2024
  • 9 min

Cerere demisie. Ce ar trebui să știi din punct de vedere legal

cerere demisie

Tocmai ai bătut palma pentru un job nou care îți oferă perspective de creștere în carieră, dar deja te gândești: când e cel mai potrivit moment pentru a depune o cerere demisie la actualul job? Iată un ghid care să te ajute să rămâi în relații amiabile cu angajatorul.

Este firesc să evoluezi în carieră, să ai curajul să cauți un job mai bun atunci când simți că nu mai înveți sau când ceva nu te mai mulțumește la actualul job. Să cauți ceea ce ți se potrivește și este mai aproape de planurile tale în carieră. De îndată ce ai găsit un job nou și ai semnat noua ofertă de angajare, află că aceasta are valoare de entitate juridică și ține loc de înțelegere între tine, candidatul, și companie. Următorul pas este să mergi la actualul angajator și să îți dai demisia. Va aprecia dacă faci asta mai întâi față în față și nu prin e-mail sau de față cu echipa.

Cerere demisie față în față cu managerul

Planifică puțin momentul în care anunți șeful că vei pleca. Poate îl găsești chiar într-o dispoziție bună. Evită ziua de luni sau primele ore ale dimineții când are probabil multe lucruri de rezolvat. Inevitabil, în timpul discuției, te va întreba: Unde pleci? Cel mai corect în acest caz este să oferi un răspuns sincer, dar scurt. Să păstrezi pentru tine detaliile despre cât vei câștiga sau ce post vei ocupa. Poate mergi la un competitor. În acest caz, un răspuns potrivit este: Nu pot să vorbesc despre asta acum, dar voi ocupa o poziție de marketing specialist și mă voi ocupa de campanii creative în social media. În cazul în care nu ai încă o ofertă, poți spune: Am câteva opțiuni, îmi voi lua o pauză de câteva săptămâni și apoi voi decide. În timpul discuției îi poți spune, într-un mod profesionist, și care sunt motivele care te determină să pleci. Astfel feedback-ul tău va fi apreciat, iar tu îți vei lăsa o ușă deschisă și pentru recomandări sau pentru viitoare colaborări. 

 

Cerere de demisie. Ce spune Codul Muncii

Codul Muncii menționează că ai dreptul să-ți dai demisia fără a fi necesar să motivezi decizia ta: Demisia este actul unilateral, de voință a salariatului care, printr-o notificare scrisă, comunică angajatorului încetarea contractului individual de muncă, după împlinirea unui termen de preaviz. Angajatorul este obligat să înregistreze demisia salariatului.

Așa că situațiile de tipul „angajatorul nu mi-a acceptat cererea de demisie” nu sunt legale. Refuzul angajatorului de a înregistra demisia dă dreptul salariatului de a face dovada acesteia prin orice mijloace de probă, conform Codului Muncii. Tot ceea ce trebuie să faci este să-l anunți că pleci și în mod oficial. 

 

cerere demisie

Cum să scrii o cerere demisie

Introducerea poate să fie cât se poate de formală. Spre deosebire de scrisoarea de intenție care poate începe creativ și are scopul de a crea o primă impresie bună despre tine, cererea de demisie are scopul de a informa, scurt și la obiect. Menționează numele și poziția din care demisionezi, precum și data estimativă când vei pleca. Nu este necesar să menționezi motivele pentru care pleci, le-ai discutat deja cu șeful tău așa că păstrează introducerea cât mai simplă.


Cuprinsul este pentru mulțumiri. Arată-i angajatorului că ai apreciat colaborarea cu el și chiar descrie câteva situații în care ai învățat ceva nou sau ai avut parte de momente plăcute. Această abordare pozitivă te va ajuta pe viitor când vei avea nevoie de referințe pentru job.


Finalul arată dorința ta de a face tranziția cât mai plăcută. Este bine să nu intri în detalii și să promiți marea cu sarea pe final de colaborare. Menționează doar că te vei asigura că predai task-urile tale și că te vei ocupa de trainingul persoanei care îți va lua locul. Arată și dorința ta de a rămâne în legătură cu angajatorul pentru proiecte viitoare.

 

Demisie fara preaviz

Îți poți da demisia fără preaviz doar dacă angajatorul nu își îndeplinește obligațiile asumate prin contractul individual de muncă.

În cazul în care angajatorul își îndeplinește obligațiile asumate prin contractul de muncă, doar el poate decide dacă preavizul se suspendă: Dacă angajatorul spune: „Da, poți pleca chiar de mâine, înseamnă că intră în vigoare articolul 55, litera b din Codul Muncii și plecarea ta este cu acordul părților, spune Leonard Rizoiu, managing partner LeoHR. 

Dacă angajatorul îți cere să respecți preavizul de 20 de zile și să vii la job până la o anumită dată, atunci e nevoie să respecți această dată. În caz contrar, angajatorul poate deschide dosar de abatere disciplinară. 

De regulă, stabilești de comun acord cu managerul tău o dată de plecare și după aceea anunți noul angajator de când poți începe jobul. 

 

 

Cerere demisie fara preaviz

În cerere demisie fără preaviz nu menționezi perioada de preaviz. Pe lângă datele tale personale, funcția și compania, trebuie să precizezi data la care încetează contractul de muncă.

Model demisie fara preaviz

Nr. înregistrare: ……………../………………..

CERERE DE DEMISIE

Subsemnatul/a……………………………………….,domiciliat/ă în …………………., strada………………………………………, posesor/oare a CI seria…………… nr………………….., identificat/ă prin CNP ………………, având funcția de ………………., în compania/ firma………., vă rog prin prezenta cerere să îmi aprobați solicitarea de încetare a contractului de muncă cu numărul……………. prin demisie începând cu data de………………,.

Prezenta cerere este realizată având în vedere specificațiile legale, în conformitate cu art. 81 din Codul Muncii.

*Cererea de demisie își produce efectele începând cu data de……………………….., conform contract nr……………………..

sau

*Din cauza neîndeplinirilor cerințelor legale din partea angajatorului, perioada de preaviz nu va fi efectuată. 

 

Data

Semnătura

 

Demisie cu preaviz

Dacă în contractul de muncă ai specificată o perioadă de preaviz în cazul demisiei, atunci este legal să respecți această perioadă.

Preavizul poate fi de 20 de zile pentru funcții de execuție și de 45 de zile pentru personal cu funcții de conducere, conform Codului Muncii. În această perioadă ești plătit normal, conform normelor de plată specificate în contract, iar dacă ai zile de concediu, acestea fie sunt scăzute din perioada de preaviz, fie sunt plătite de angajator.

 

Nr. înregistrare: ……………../………………..

 

CERERE DE DEMISIE

 

Subsemnatul/a……………………………………….,domiciliat/ă în …………………., strada………………………………………, posesor/oare a CI seria…………… nr………………….., identificat/ă prin CNP ………………, având funcția de ………………., în compania/ firma……., vă rog prin prezenta cerere să îmi aprobați solicitarea de încetare a contractului de muncă cu numărul……………. prin demisie începând cu data de………………,.

Prezenta cerere este realizată având în vedere specificațiile legale, în conformitate cu art. 81 din Codul Muncii.

Cererea de demisie respectă termenul de preaviz stabilit în cadrul contractului de muncă și anume de …………zile.

 

Data

Semnătura

 

Demisie cu acordul părților

Există și situații în care angajatorul îți poate cere să îți dai demisia și chiar este dispus să-ți ofere anumite beneficii (salarii compensatorii, un pachet de beneficii, recomandare). Asigură-te că angajatorul semnează pentru aceste beneficii și apoi semnează o cerere de demisie cu acordul părților, conform art. 55, litera B.

 

Cerere Demisie cu acordul părților

Domnule Director,

Subsemnatul __________________________ domiciliat in _______________, str. _________________ nr.___, identificat cu C.I. seria ___nr. __________, eliberat de ___________ la data de ___/___/______, CNP ____________________________,  având funcţia de _________________________  la compania  ________________________ , în temeiul art. 55, litera b din Legea nr. 53 / 2003 privind Codul Muncii, vă rog să îmi aprobaţi încetarea activităţii din motive personale prin acordul părţilor, începând cu data de ___/___/_______.

Vă mulțumesc,

Data                                                           Semnătura

_________                    ____________________

De evitat după ce depui o cerere demisie:

  1. Părerile despre jobul de la care pleci sau despre manageri.
  2. Comentarii, sugestii sau plângeri despre jobul tău. Dacă vrei să vorbești despre aceste aspecte sau să faci recomandări managerilor, stabilește o întâlnire separată. 
  3. Orice critică la adresa colegilor. 

După ce ai trimis cererea de demisie la HR, începe perioada de preaviz. Acesta poate fi de 20 de zile lucrătoare (pentru funcțiile de execuție) sau de 45 de zile lucrătoare (pentru funcțiile de conducere). Așadar, cu cât nivelul tău de responsabilitate și de senioritate este mai mare și perioada de preaviz va fi mai mare. Ca angajat, ești obligat, prin contractul de muncă, să respecți perioada de preaviz. Poți trece mai repede peste această perioadă doar cu acordul angajatorului.

Preaviz demisie în perioada de probă

Dacă ești în perioada de probă și jobul nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor tale îți poți da demisia, iar de mâine poți pleca, fără obligația legală a respectării preavizului: Pe durata sau la sfârșitul perioadei de probă, contractul individual de muncă poate înceta exclusiv printr-o notificare scrisă, fără preaviz, la inițiativa oricăreia dintre părți, fără a fi necesară motivarea acesteia, conform articolului 31 din Codul Muncii.

 

Ce ai de făcut în preaviz

Dacă îți dai demisia după terminarea perioadei de probă, intervine perioada de preaviz. Contractul tău de muncă rămâne activ pe parcursul celor 20 sau 45 de zile de preaviz, așadar este important să-ți îndeplinești sarcinile de serviciu. Practic, până în ultima zi ești angajat și plătit pentru ceea ce faci. Aceasta înseamnă și predarea task-urilor tale către noii membri ai echipei. Să predai situația colegilor și să le explici cum stau lucrurile este o practică apreciată. Gândește-te că și tu la rândul tău, vei merge într-un loc nou și vei avea nevoie de cineva care să te formeze.

 

Drepturile angajatului în perioada de preaviz 

Conform alineatului 5 din art. 81 din Codul Muncii: (5) Pe durata preavizului contractul individual de muncă continuă să își producă toate efectele. Asigură-te că aceste drepturi, menționate în art. 39 din Codul Muncii, îți sunt respectate:

(1) Salariatul are, în principal, următoarele drepturi:
a) dreptul la salarizare pentru munca depusă;
b) dreptul la repaus zilnic și săptămânal;
c) dreptul la concediu de odihnă anual;
d) dreptul la egalitate de șanse și de tratament;
e) dreptul la demnitate în muncă;
f) dreptul la securitate și sănătate în muncă;
g) dreptul la acces la formarea profesională;
h) dreptul la informare și consultare;
i) dreptul de a lua parte la determinarea și ameliorarea condițiilor de muncă și a mediului de muncă.

 

Concediu de odihnă în perioada de preaviz

În preaviz, cu puțină înțelegere, poți pleca și în concediu. Contractul de muncă îți permite. Poți chiar să-ți petreci întreaga perioadă de preaviz departe de birou. Însă e important ca ambele părți, atât angajatorul, cât și angajatul, trebuie să fie de acord cu efectuarea zilelor de concediu de odihnă în perioada de preaviz. Cert e că angajatorul nu te poate obliga să-ți iei zilele de concediu în preaviz, dar nici tu nu-l poți obliga să-ți aprobe cererea de concediu. 

Este posibil ca angajatorul să aibă nevoie să-ți îndeplinești atribuțiile, să formezi persoana care vine în locul tău. În aceste condiții, zilele de concediu de odihnă neefectuate vor fi compensate financiar, la încetarea contractului de muncă.

 

Concediu medical în perioada de preaviz

Dacă în perioada de preaviz, intri în concediu medical, atunci contractul de muncă se suspendă. Prin urmare, este nevoie ca după terminarea concediului medical, să revii la job pentru a-ți termina preavizul. 

 

Cum îți anunți colegii că ai depus cerere demisie

Vestea că pleci din companie va circula în mod informal. Este inevitabil ca în pauza de prânz sau de cafea să nu anunți. Compania va decide însă cum se va face anunțul oficial, dacă îl faci tu, managerul direct, echipa de HR sau echipa de comunicare. 

 

Iată un model de e-mail de la revedere pentru colegi, inspirat de la un fost coleg:

Dragi colegi,

Voi mai fi alături de voi doar până la finalul lunii, timp în care voi face trainingul necesar. Vă încurajez să mă abordați în această perioadă pentru absolut orice task și situația aflate în atribuțiile mele.

Sunt mândru de voi și știu că business-ul e pe mâini bune!

Am avut parte, alături de voi, de aproape X ani, absolut minunați, pentru care vă super mulțumesc!

Vă felicit pentru tot ce ați realizat în acești ani!

Cănd vreți să vă binedispuneți, vă sugerez să revedeți aici înregistrarea cu mine de la ultimul MeetUp.

Începând cu 10 iunie voi începe o nouă aventură, ca X (funcția), la compania Y. Voi avea biroul la X (adresa), așa că vă rog să dați un semn când sunteți prin zonă 😉

Să ne auzim și revedem cu bine!

 

Cere recomandări

Cel mai potrivit este să lași câteva zile să treacă de la momentul în care ai anunțat că pleci de la job și apoi să ceri recomandări. Ar fi nepotrivit să faci asta după ce ai dat vestea cea mare. Managerul îți poate promite o recomandare, dar sigur se va lua cu alte treburi. Așa că cel mai bine este să stabilești o discuție special pentru a o obține. O altă variantă este să revii cu un e-mail de reamintire în care precizezi că ai nevoie de ea până la data X, când vei pleca. 

Foarte important este să-i precizezi angajatorului pentru ce job îți va fi de ajutor și ce detalii ar trebui să sublinieze, astfel încât scrisoarea de recomandare chiar să conteze. Cu cât îi dai mai multe informații, cu atât acest document va fi mai relevant pentru a te califica pentru următorul job.

 

cerere demisie

Rezervă timp și pentru a face ordine în documente după ce ai înaintat cererea de demisie.

 

Planifică să faci ordine în informații

Puțină organizare nu strică înainte de plecare. În sertar, aruncă o privire printre lucrurile pe care le ai și vrei să le iei acasă. Asigură-te că adaugi documentele personale pe drive și apoi le ștergi de pe laptopul de serviciu. Un alt task, de data asta mult mai plăcut, este să adaugi în agenda telefonului numerele personale ale colegilor. Niciodată nu știi când vei avea nevoie de ei.

 

Participă la interviul de exit

După ce ți-a încheiat cu bine misiunea la job și toată lumea e fericită (și colegii, dar și tu), merită să treci și pe la HR pentru un ultim interviu. De data aceasta ca să le dai idei pentru a îmbunătăți condițiile de lucru ale colegilor. Contează doar să ai o discuție profesionistă. Interviul de plecare nu este un moment în care să te plângi sau să-ți arăți furia, ci mai degrabă acea ușă pe care o lași deschisă cine știe pentru când.

 

Ce se întâmplă dacă angajatorul actual te convinge să renunți la cerere demisie?

Este posibil ca angajatorul să te întoarcă din acest drum al plecării, să vrea să rămâi la actualul loc de muncă. Dacă vede că și ție îți surâde ideea de a renunța la cerere demisie, o să vină cu o contraofertă. Aceasta poate însemna un salariu mai mare, beneficii mai multe. Teoretic, în acel moment ești într-o poziție avantajoasă. Contează să știi valoarea ta pe piață pentru a negocia. În același timp, gândește analitic:

„Nu este o practică sănătoasă. În mod real, te poți întreba: dar dacă meritam, de ce nu mi-ai dat înainte?”, spune Leonard Rizoiu de la LeoHR.

În situația în care  ai de ales între două oferte, e bine să cântărești bine, dincolo de bani sau de zona de confort. Care dintre companii va aduce valoare în cariera ta? Este vorba doar de bani sau te-a nemulțumit și echipa în care lucrai, nivelul de muncă, stilul de lucru?

Leonard Rizoiu spune că dacă motivele sunt de natură financiară, atunci merită să accepți oferta angajatorului actual. Cercetările din UK, de exemplu, arată însă că peste 60% dintre angajații care au acceptat o contraofertă au plecat din companie în șase luni, semn că au avut și alte motive pe lângă cele financiare, pe care nu au avut curajul să le spună. Dacă este vorba de neînțelegeri cu team liderul sau cu membrii echipei, atunci schimbarea jobului e soluția.

O cerere demisie vine la pachet cu stări contradictorii: bucurie, supărare, revoltă. Sau poate veni cu neliniștea că pleci dintr-un loc confortabil într-un loc nou, poate nu la fel de prietenos. De multe ori ești stângaci în astfel de momente și poți sări peste anumite etape importante în relația cu angajatorul tău actual. Sau poți spune lucruri nepotrivite la momentul nepotrivit. De aceea, este bine să ții cont de câțiva pași care te ajută să ai o abordare umană și personală față de managerul tău. Să spui lucrurilor pe nume, dar în același timp să menții o atitudine profesionistă. 

Pentru că hai să fim serioși, nu te muți peste mări și țări, nici nu închizi ușile cu cheia după ce ai plecat din companie. Niciodată nu știi ce turnură va lua cariera ta și cât de mică este lumea. Și poate cel căruia îi înmânezi o cerere demisie azi, este angajatorul tău de mâine. 

 

Ți-a plăcut articolul despre cerere demisie? Citește și despre:

Cea mai bună lună pentru a-ți găsi un job

Ce să faci înainte de o reconversie profesionala

Ce așteaptă companiile de la oamenii care aplică la internship-uri?

 

A fost util articolul? 87
cerere demisie
  • AvatarArosculesei Dan zice

    Nu inteleg de ce se numeste “Cerere de demisie” atat timp cat este un act de vointa unilateral ?!
    Practic nu cer nimic, doar informez managementul asupra incetarii CIM.
    Cel mult este o Notificare !
    Va doresc tot binele din lume, chiar daca mie imi ramane mai putin.

    • Bună, Dan,

      Mulțumim pentru mesaj! Ai dreptate, este un act unilateral, însă oamenii așa caută „cerere demisie”.

Leave a Reply