Beneficiile pe care le primește fiecare angajat al Edenred România valorează peste 1.000 de euro anual.
Edenred România, emitent de tichete şi carduri preplătite pentru companii, pune mare preț pe felul în care se simt angajații săi la locul de muncă. Dovezile? Pachetele de beneficii flexibile pe care le primesc toți cei aproximativ 150 de salariați ai companiei, o fluctuație anuală de personal extrem de redusă – sub 5%, precum și numărul foarte mare de angajați care spun că se simt implicați la job. Totodată, compania a fost aleasă de către Aon România, subsidiara locală a grupului Aon, cu activități în asigurări și reasigurări și consultanță în domeniul resurselor umane, printre cei mai buni angajatori de pe piață locală în 2016. Evaluare pe care Aon România a făcut-o emitentului de tichete şi carduri preplătite pentru companii a arătat că 81% dintre angajații Edenred România apreciază că sunt implicați la locul de muncă. Reprezentanții Edenred România, deși recunosc că mai au de lucru în anumite zone, precum recunoaștere, salarii și oportunități de carieră, apreciază că au realizat foarte multe dintre lucrurile pe care și le-au propus în privința modului în care percep oamenii din organizație brandul de angajator. „Angajații noștri își doresc foarte multe lucruri. În primul rând, vor măriri salariale. În al doilea rând, își doresc condiții de muncă foarte bune și o comunicare internă foarte bună. Pentru ei este foarte important să știe unde se află compania și unde vrem să ajungem. De asemenea, ei își mai doresc să împartă profitul cu compania. Totodată, există și solicitări punctuale, în funcție de zona de activitate. De exemplu, oamenii de vânzări își doresc să poată folosi mașina de serviciu și în interes personal, iar oamenii din producție vor un program flexibil, astfel încât să poată lucra în ture. Nu în ultimul rând, toți angajații noștri vor să aibă acces la cât mai multe programe de dezvoltare, astfel încât să poată evolua în carieră”, spune Dana Sîntejudean, deputy managing director la Edenred România.
Dorințele angajaților companiei s-au transpus, la începutul lui 2015, într-un nou sistem de beneficii. „De aceea și avem atât de multe pachete de beneficii, pentru că, în urma implementării noului sistem de beneficii, în 2015, s-a constatat că angajații noștri au nevoi foarte diferite”, declară Dana Sîntejudean. Beneficiile pe care le primesc angajații Edenred România pot fi împărțite în două categorii principale: fixe și flexibile. „În primul rând, angajații noștri primesc niște beneficii fixe: tichete de masă pe suport electronic, carduri cadou și tichete de vacanță. În al doilea rând, avem nouă pachete de beneficii flexibile, care conțin de la servicii medicale, până la abonamente la diverse librării sau săli de sport. Iar fiecare angajat își poate alege exact ceea ce își dorește, în funcție de nevoile sale”, precizează Dana Sîntejudean.
Beneficiile pe care le primește fiecare angajat al companiei valorează peste 1.000 de euro anual.
„Beneficiile pe care le primesc angajații noștri au o valoare anuală atât de ridicată deoarece noi suntem o companie care vinde beneficii, așa că mi se pare normal ca semnalul pe care îl transmitem către piață să se regăsească, în primul rând, în cadrul organizației noastre”, menționează executivul Edenred România.
Într-un top al celor mai apreciate beneficii de către angajații Edenred România se află, suprinzător, tichetele de masă. „Tichetele de masă sunt extrem de apreciate de către angajații noștri, pentru că satisfac o nevoie primară, aceea de a se hrăni”, explică Dana Sîntejudean.
Compania, care are trei birouri în țară, în București, Cluj Napoca și Sfântu Gheorghe (județul Covasna), a angajat peste zece oameni în 2016, atât pe poziții noi, cât și pentru înlocuiri. „Anul trecut, strategia noastră a fost de digitalizare a tuturor soluțiilor pe care le oferim clienților. Și, ca să devii digital, ai nevoie de oameni tineri, care sunt deschiși la inovație, și care pot să gândească <<out of the box>> (neconvențional – trad). Prin urmare, competențele pe care le-am căutat la angajații recrutați anul trecut au fost în această zonă”, arată Dana Sîntejudean.
Peste 50% dintre angajații companiei lucrează în Capitală. Totodată, vânzările reprezintă cel mai numeros departament din cadrul Edenred România și are circa 50 de oameni.
Aproximativ două milioane de români primesc, lunar, tichete de masă, potrivit executivului Edenred România. „Cred că atât angajații care au salarii mici, cât și angajații cu salarii mari apreciază, în aceeași măsură, tichetele de masă. Tichetele de masă sunt o necesitate pentru toți angajații care mănâncă. Cu toții suntem mai productivi dacă mâncăm la prânz”, subliniaza Dana Sîntejudean.
O companie care le oferă angajaților tichete de masă are, pe lângă costurile aferente, mai multe avantaje. „Ca angajat, nu o să pleci niciodată de la o companie care are grijă de tine și care îți oferă tichete de masă la o companie care nu îți oferă lucrurile acestea. De asemenea, o companie care acordă tichete de masă angajaților prezintă stabilitate. Mai mult, o astfel de companie câștigă și niște facilități fiscale”, afirma Dana Sîntejudean.
2016 a adus două noutăți referitoare la tichetele de masă și la tichetele cadou. Astfel, de la 1 ianuarie 2016, tichetele și cardurile cadou oferite de către companii salariaților sau copiilor angajaților, cu ocazia unor evenimente speciale din an, cum ar fi Crăciunul, 8 martie, Paștele sau 1 iunie, sunt scutite de impozite, dacă se încadrează în suma de 150 de lei per beneficiar. Până în 2015, tichetele cadou erau impozitate cu 16%, iar cardurile cadou erau neimpozabile. De asemenea, la 1 decembrie 2016, a intrat în vigoare modificarea adusă legii nr. 142/1998, conform căreia tichetele de masă pot fi majorate acum până la 15 lei/ziua lucrătoare. Angajatorii nu sunt obligaţi să acorde tichete cu valoarea de 15 lei, ci trebuie să se încadreze între 9,5 lei (valoarea tichetelor acordate salariaților recompensați cu astfel de beneficii, până la 1 decembrie 2016) și 15 lei. „Apreciez că valoarea maximă de 15 lei, pentru un tichet de masă, este una corectă, pentru că poți să mănânci la o cantină sau restaurant în pauza de prânz cu 15 lei”, consideră Dana Sîntejudean.
Modificările legislative de anul trecut, care au vizat tichetele de masă, s-au numărat printre evenimentele cu impact semnificativ, în 2016, pe piața muncii. „2016 a fost un an pozitiv pentru piața muncii. A fost bine deoarece foarte multe companii au început să acorde o mai mare importanță pachetelor de beneficii extrasalariale. Și acest lucru se vede, pentru că oamenii sunt mai motivați și mai productivi. Pentru 2017 sper să nu avem taxe și impozite suplimentare, care să blocheze economia. O evoluție bună a economiei în 2017 se va face simțită și în pachetele de beneficii ale salariaților”, mai spune Dana Sîntejudean.
Edenred România a avut o cifră de afaceri de 71,3 milioane de lei în 2015, în creștere cu 7,3% față de 2015. Totodată, compania a înregistrat un profit net de 22,7 milioane de lei, cu 6,5% mai mult decât în 2014.
Pentru mai multe detalii despre evoluția pieței muncii în 2016 și perspective pentru 2017, descarcă raportul eJobs Review & Trends.
Tichet de restaurant. Tot ce trebuie să știi despre folosirea lui
da mi/a placut foarte mult, as dorii sa muncesc si eu acolo sint de meserie bucatar sef bucataria internationala, sofer cat, b, disponibil si la alte activitati profesionale , ale firmei dvs, limba engleza si italiana, vorbita. multumesc mult, toate cele bune,lorenzo, tel, 0722266657, constanta.
va doresc toate cele bune, afaceri reusite, in anul 2019, si viitor, si poate o colaborare in viitor, multumesc, lorenzo, tel, 0722266657 constanta. va stau la dispozitie oricind, cu drag,