• 25 Jan. 2011
  • 2 min

Ghidul carierei cu crestere rapida.

Autor
eJobs
eJobs Înființat în 1999, eJobs este primul portal de recrutare ... Arată mai mult

Un articol scris în exclusivitate pentru eJobs de Eduard Ezeanu, consultant în carieră şi communication coach. www.eduardezeanu.ro Aproape toată lumea pe care o întâlnesc îşi doreşte […]

Un articol scris în exclusivitate pentru eJobs de Eduard Ezeanu, consultant în carieră şi communication coach.

www.eduardezeanu.ro

Aproape toată lumea pe care o întâlnesc îşi doreşte o carieră cu creştere rapidă, în care să facă progrese fantastice. O astfel de carieră nu numai că este benefică, dar şi perfect posibilă.

Ştiu persoane care erau manageri de succes la 25 de ani, manageri de top în companii de top la 29 de ani şi antreprenori de succes la 33 de ani. Se poate, şi există o reţetă pentru a face asta. Iată din perspectiva mea, ingredientele unei cariere cu creştere rapidă.

Ţine Ochii pe Ţintă.

Majoritatea oamenilor pornesc cu vise mari în carieră, dar uită de ele rapid. Devin distraşi de confortul unui job călduţ şi sigur, de prăjiturile gratuite şi programele de teambuilding, iar progresul în carieră încetează să mai fie o prioritate mentală pentru ei.

Iar odată ce ceva nu mai este o prioritate mentală, în mare te opreşti de la a te mai strădui să-l obţii. Aceasta este povestea tristă a milioane de români şi carierelor pe care le au.

Dacă vrei o carieră cu creştere rapidă, este esenţial să îţi ţii ochii pe ţintă şi să nu uiţi niciodată de obiectivele tale. Bucură-te de avantajele jobului actual, dar nu le lăsă să te distragă mental, emoţional sau comportamental.

{article-3650.jpg}

Nu Sta Prea Mult Într-un Singur Loc

Făcând coaching, am descoperit că oamenii care progresează rapid în carieră şi ajung în poziţii la care majoritatea doar visează, toţi au o trăsătură în comun: sunt prădători.

Nu lasă nimic să-i ţină pe loc. Când au învăţat un job, caută imediat să avanseze. Dacă descoperă că nu pot avansa în companie, încep imediat să caute o altă companie. Acţionează rapid, se mişcă rapid şi sunt feroce în abordare.

Carieriştii cu creştere rapidă nu lasă norme absurde să-i ţină pe loc, spre deosebire de angajatul de rând care se va văita la toată lumea despre jobul său dar va rămâne în acesta ani de zile.

Asta nu înseamnă că aceşti carierişti nu au etică. Dacă o companie învesteşte în el doi ani, un carierist deştept ştie să-şi plătească datoria. Dar odată plătită, caută îndată următoarea oportunitate de creştere.

Pune Nevoile Tale pe Primul Loc.

Lucrul fundamental care opreşte cele mai multe persoane de la a avea o carieră cu creştere rapidă este faptul că le pasă prea mult de nevoile şi opiniile altora, şi le pun pe acestea pe primul loc. Astfel, îşi sacrifică propriile obiective pentru a ajuta echipa, ca să nu pară egoişti ş.a.m.d.
Dacă vrei să progresezi rapid în carieră, este esenţial să înveţi să pui nevoile tale pe primul loc, fără a ignora însă nevoile altora. Este ceea ce este numită de obicei asertivitate, şi e una dintre cele mai importante abilităţi.

Probabil cea mai importantă parte în a deveni asertiv este să conştientizezi că nu exişti pe lumea asta în primul rând pentru a-i servi pe alţii, ci pentru a te servi pe tine. Asta nu este rău, imoral, este lucrul matur pe care oamenii cu respect ridicat de sine îl fac, şi este şi calea spre o creştere rapidă în carieră.

Eduard Ezeanu oferă servicii profesioniste de consiliere in cariera şi coaching pe abilitati de comunicare. El ajută oamenii să păşească cu dreptul în comunicare şi să se propulseze în carieră.

Pentru mai multe detalii precum şi alte articole, vizitează www.eduardezeanu.ro

A fost util articolul? 0

Leave a Reply