De multe ori, indiferent că avem 18 sau 35 de ani, ne e greu să ne dăm seama în ce direcție să ne orientăm atunci când vine vorba de carieră. În lipsa unor cursuri de orientare profesională, cel mai des apelăm la prieteni și apropiați cu ceva mai multă experiență pe piața muncii.
Vestea bună e că acum ai acces și la cursuri care să te ghideze spre cariera mult visată și, mai mult decât atât, sunt gratuite. Singurul lucru pe care trebuie să îl dai e implicarea și dorința de a învăța.
Contează să-ți urmezi pasiunea și să construiești un parcurs profesional care să fie coerent. Să înveți continuu și să muncești la ceea ce-ți place.
Centrul pentru Tineret al Municipiului Bucuresti (CTMB) oferă gratuit, prin proiectul „București, Orașul Tinerilor Activi pe Piaţa Muncii” , cursuri de formare profesională tinerilor bucureşteni, cu vârsta cuprinsă între 18-35 de ani şi care nu au un loc de muncă. Proiectul, gândit sub sloganul „Spune DA unui curs”, vine cu o platformă prietenoasă cursuri-gratuite-ctmb.ro, unde poți găsi peste 90 de cursuri în domenii și specializări diverse precum: competențe digitale, auto, resurse umane, managementul proiectelor, publicitate și marketing, make-up, beauty, comerț și vânzări, alimentație publică, HORECA, agricultură, sport, nutriție, antreprenoriat, audit, limbi străine, asistență medicală și multe altele. Durata cursurilor variază, în funcție de specializarea aleasă, și poate fi cuprinsă între minimum 4 ore și maximum 720 de ore (pentru bucătar, electrician, mecanic auto, instalator). Perioada de desfășurare o poți stabili împreună cu furnizorii de cursuri, în funcție de disponibilitatea acestora, de numărul de persoane înscrise.
Fiecare pas pe care-l faci în formarea ta profesională înseamnă și un pas important în dezvoltarea şi evoluţia ta profesională. Iar cursurile sunt metodele de a dobândi competențe, atât de necesare pentru a ajunge la interviul pentru un job.
Recrutorii sunt tot mai atenți la abilitățile soft, iar dorința de învățare continuă, de creștere este chiar în top abilități pentru 2021, pe care le vor urmări tot mai atent în CV și la interviu. Se pune tot mai mult accent pe învăţarea continuă, văzută ca o formă de dezvoltare şi perfecţionare permanentă, cu atât mai necesară cu cât în carieră poți întâmpina fenomene mai puțin previzibile precum şomaj sau situații în care specializarea sau domeniul ales inițial nu mai sunt de actualitate și e nevoie să faci o reconversie profesională.
Învățarea continuă te ajută să-ți crești șansele de a găsi un loc de muncă. Și este important să investești continuu în tine prin cursuri de formare profesională, să te specializezi cât mai mult şi, acolo unde este posibil, pe mai multe arii din domeniul său de activitate. Primul pas este să intri în rolul unui om de strategie.
Nicio alegere nu ar trebui să fie la întâmplare. Același lucru este valabil și în cazul cursurilor de formare, mai ales că vei investi timp și energie în ele.
Însă pentru a le alege pe cele care te vor ajuta pe viitor, ar trebui să știi ce carieră ți se potrivește. Cariera ta ar trebui să fie acea îmbinare între ceea ce-ți place să faci, ceea ce ești priceput să faci și activitatea aceea pentru care ai putea fi plătit, pentru care există cerere în piață. Să-ți găsești acele superputeri care să te ajute să treci și peste schimbări dese.
Primul pas ar fi să gândești cu seriozitate la întrebarea care te făcea să zâmbești în copilărie „Ce vrei să te faci când vei fi mare?” Răspunsul pe care l-ai dat atunci poate să conteze acum. Trebuie doar să reflectezi dacă meseria pe care ți-o doreai mai e de actualitate. Iar dacă nu, te poți cunoaște mai bine și poți identifica cea mai bună mișcare în carieră pentru tine, găsind răspunsul la aceste întrebări:
Gândește-te la hobby-urile tale, la ceea ce te relaxează sau la ceea ce-ți dă energie. Poate fi sportul, fotografia, călătoriile, scrisul, shoppingul, programarea. Gândește-te la subiectele despre care-ți place să citești și unde simți că ai avea un cvânt de spus sau la ceea ce-ți plăcea să faci în copilărie și nu ai materializat. Alege un drum pe care l-ai putea hrăni, care simți că-ți va da bucurie.
Încearcă să fii cât mai realist și să-ți dai seama la ce te pricepi să faci cel mai bine. Ia în considerare abilitățile tale pe care le-ai dobândit în școală, care pot fi transferate în diferite situații. Și nu este vorba doar de competențe hard, ci de punctele tale forte, de talentele personale. Dacă, te exemplu, te știi creativ și întotdeauna cu o soluție ingenioasă la îndemână, orientează-te să faci carieră într-un mediu mai flexibil, cum ar fi într-un start-up în care agilitatea și inventivitatea sunt abilități mult căutate.
Este foarte bine să îți urmezi pasiunea, dar aceasta poate fi și materializată? Îți permite să-ți plătești facturile? Banii contează pentru investițiile viitoare și pentru motivația ta de a merge mai departe. Explorează domeniile de activitate, companiile și joburile lor disponibile, pe care ai putea să le faci din pasiune și să fii și plătit pe măsura așteptărilor tale. Iar dacă vrei să-ți începi propria afacere, gândește-te cine vor fi clienții care vor cumpăra serviciile tale? Ce problemă le rezolvi?
Unele dintre cele mai eficiente modalități prin care îți poți da seama dacă o carieră este potrivită pentru tine este să te oferi voluntar să lucrezi într-un anumit rol sau să vorbești cu oamenii care au acea carieră. Pune-le întrebări pentru a descoperi dacă o anumită carieră corespunde așteptărilor tale în viața profesională.
Pe măsură ce găsești răspuns la întrebările despre carieră încearcă să nu vezi situația prea în alb sau prea în negru. Există locuri de muncă care-ți pot deschide numeroase oportunități, trebuie doar să te documentezi, iar dacă că îți lipsesc anumite abilități, tot ce trebuie să faci este să te înscrii la cursurile de perfecționare puse la dispoziție de Centrul pentru Tineret al Municipiului București.
Cursurile inițiate și finanțate de Centrul pentru Tineret al Municipiului Bucuresti (CTMB) sunt gândite astfel încât să-ți ofere competențele necesare pentru un job pe care ți-l dorești, acreditare, precum și siguranță mai ales în contextul actual. Te vei bucura de:
Competiția pentru joburi este tot mai mare și poate asemeni tot procesul de căutare, aplicare, pregătire pentru interviu cu un labirint imprevizibil. Însă de multe ori este influențat de faptul că nu știi ce ar trebui să cauți. Definește ceea ce-ți place să faci, cu atenție la ceea ce ești înzestrat să faci și la ceea ce companiile au nevoie să faci, apoi descoperă cum poți fi mai bun, cum poți face diferența. Implicarea ta în cursuri de formare care-ți oferă o calificare arată dorința de a învăța, de a crește profesional. Interesul pentru a depinde noi cunoștințe, curiozitatea sunt tot mai apreciate de recrutori și reprezintă un plus în drumul spre jobul pe care ți-l dorești.
Gândirea în perspectivă, numitorul comun al carierelor de succes