• 1 Sep. 2015
  • 5 min

Ce fac cu echipa mea?

Autor
eJobs
eJobs Înființat în 1999, eJobs este primul portal de recrutare ... Arată mai mult

Mihai Silviu Botezatu, HRS Outsourcing, Raluca Bordeianu, Hanna Instruments Never judge someone until you’ve walked a mile in his shoes! That way, when you do judge […]

Mihai Silviu Botezatu, HRS Outsourcing, Raluca Bordeianu, Hanna Instruments

Never judge someone until you’ve walked a mile in his shoes! That way, when you do judge him, you’re a mile away and you have his shoes" – Emo Philips

Dacă încerci să formezi o echipă sau să te integrezi într-una deja existentă este posibil să te gândești că trebuie să acționezi sau să te comporți într-un anumit fel pentru a putea avea un randament bun și idei constructive cât și pentru a coopera cât mai natural cu colegii. Totodată, poate deja lucrezi cu anumite persoane de ceva timp dar rezultate dorite întârzie să apară.

Astfel, mai jos regăsești câteva sugestii despre cum se lucrează în echipă:

1. Cunoaște atribuțiile și implicit rolul fiecărui coleg din echipa ta.

2. Cunoaște competențele dar și limitările persoanelor alături de care lucrezi. De asemenea și tu trebuie să-ți identifici punctele forte și punctele slabe. Astfel fiecare membru al echipei când va avea nevoie de ajutor se va îndrepta direct către persoana care-i poate oferi ajutor, evitându-se astfel întrebarea ce mă fac? la cine apelez?

3. Nu încerca să eviți anumite probleme crezând că vor avea o rezolvare mai târziu – desigur că acest lucru se va întâmpla însă contează și cum se produce rezolvarea întrucât un succes întâmplător sau realizat doar prin eforturile anumitor colegi este dezirabil și motivant dar nu consolidează neapărat o echipă pentru a înțelege cum se ajunge la succes și de ce. Se spune că cel mai bine înveți din greșeli, ceea ce nu este rău, însă încearcă să înveți și din succese: De ce s-au produs ele, cât la sută a fost noroc și cât la sută a fost muncă în echipă, coeziune, orientare către direcțiile potrivite ș.a.m.d.
Spontaneitatea contează și aduce bucurie tocmai prin faptul că este surprinzătoare, neașteptată. Însă într-o echipă nu trebuie să fie doar spontaneitate ci și planificare, înțelegerea nevoilor, abilităților și lipsei de abilități ale colegilor.

4. Ai răbdare. Asta nu înseamnă să nu muncești la cote maxime în fiecare zi. Trebuie însă să fii motivat să lucrezi chiar și atunci când ești plictisit sau ai un conflict cu vreun coleg ori când apar situații neprevăzute. Evenimentele care încetinesc un proces produc doar o amânare ci nu anularea obiectivului. Niciodată nu trebuie ca situațiile neașteptate să influențeze negativ motivația sau spiritul de luptă al unei echipe care dorește să fie competitivă, vioaie, creativă, practică.

5. Faptul că oamenii cu care lucrezi nu sunt pe placul tău, nu înseamnă că nu ai cum să lucrezi bine cu ei, înseamnă doar că gândești obtuz. Este normal să fie tot felul de oameni în această lume, important este să le înțelegi diferențele de opinie și stilul de viață și să le dai acestora libertatea să-ți înțeleagă și ei stilul tău. Astfel, prin discuții sincere și prin evaluări periodice unde trebuie spuse și lucrurile care nu merg, se naște sentimentul de unitate, chiar de familie, acolo unde fiecare își spune problemele fără timiditate sau fără a avea teamă că vor fi aprig criticați. Perfecțiunea există prin simplul fapt că putem încerca să îndreptăm lucrurile, iar o echipă adevărată asta face. Desigur, cu unele persoane se poate să nu poți lucra satisfăcător din mai multe cauze: Diferență prea mare de vârstă care poate naște complicații în colaborările administrative, protocol versus flexibilitate, companie alcătuită doar din rudele cuiva, aparatură foarte, foarte veche etc.

6. Simte-te bine alături de colegii tăi. Poți propune să ieșiți la o plimbare periodic sau să vedeți un film împreună sau chiar dacă ai un proiect și ai nevoie de ajutor, solicită acest lucru. Mulți oameni vor să ofere ajutor dar uneori sunt timizi, au impresia că invadează spațiul personal al colegului, au prejudecăți etc. Așa că solicită-le tu ajutorul lor! Ajută-i să te ajute!

7. Pentru a-ți ușura munca alături de colegii tăi de echipa, încă de la început, încearcă să îi înțelegi prin a te plasa în locul lor în diverse situatii, cum sugerează și expresia: "Never judge someone until you’ve walked a mile in his shoes! That way, when you do judge him, you’re a mile away and you have his shoes" – Emo Philips. Astfel la nevoie le poți oferi sprijin și încurajare, ceea ce poate conduce către creșterea gradului de încredere reciprocă și de toleranță la stres.

8. Altă metoda de a dezvolta încrederea atribuită colegilor tăi, dar și în propria persoană, este de a aloca/delega sarcini, atunci când ești suprasolicitat, dar asigură-te ca le-ai oferit explicații suficient de clare, astfel încât să fie îndeplinite cu gradul de succes așteptat.

9. Nu-ți face probleme că uneori mai lucrezi suplimentar din cauză că trebuie să colaborezi cu un coleg care nu se pricepe foarte bine la ceva anume. Apreciază că poți face asta – ceilalți se bucură că le ești alături, cooperarea și disponibilitatea sunt două aspecte vitale în construcția unei echipe. Nu te mai gândi la ce câștigi dacă faci un efort, gândește-te că exact atunci când lucrezi suplimentar sau când ajuți pe cineva ori când încerci să identifici o rezolvare pentru un anumit proiect sau, de ce nu, când faci o donație, tocmai atunci ai foarte mult de câștigat pentru că miști întregul univers către un drum sănătos tocmai prin hotărârea, caracterul, voința și… Disponibilitatea ta. Prea mulți oameni sunt grăbiți și plicitisiți. Vrei să fii și tu unul dintre ei? Poate ți-e comod să fii astfel, dar cu siguranță nu vrei. Riscă dacă simți că trebuie să riști – asta nu înseamnă să nu-ți asiguri pașii, însă fii atent și acolo unde merită să crezi și să încerci, atunci crede și încearcă. 

10. Fii bucuros că acum lucrezi și ai posibilitatea să greșești și să-ți corectezi greșelile în echipă, acesta este unul dintre lucrurile perfecte în care poți crede.

11. Specializează-te pe aria ta de expertiză și încurajează-i și pe colegii tăi să facă acest lucru. Vezi ce specializări ți se potrivesc și cum le poți obține. Și nu te gândi la diplome, certificări, ci la specializări prin obiective, experiență profesională, traininguri (formări profesionale) interne, stagii de practică – spre exemplu.

12. Ai încredere în tine și în echipa ta.

13. Nu căuta să lucrezi doar cu experți, mereu trebuie să fie și oameni în formare. Vei înțelege în timp de ce. Procedând astfel, vei asigura nu doar un grup de persoane care lucrează pentru a-și atinge obiectivele ci vei asigura o echipă care lucrează pentru a exista păstrându-și autenticitatea.

14. Auzi de prea multe să nu crezi în minuni? O să tot auzi, însă gândește-te că dacă tu nu crezi în minuni, cine va face acest lucru? Minunile le poți realiza împreună cu echipa ta.

15. Fii superstițios, însă în sensul pozitiv. Spre exemplu, am ajuns la numărul 13 – este un număr norocos.

16. Ai grijă să îți centralizezi activitățile și obiectivele, atât tu cât și colegii tăi.

Întrebări? Comentarii? E-mail: day2trust@gmail.com

 

7 Days of Trust

Astăzi este cea mai importantă zi din viața ta!

30.08.2015

day2trust@gmail.com

Mihai Silviu Botezatu

Raluca Bordeianu, Analist Resurse Umane (Hanna Instruments) – bordeianu.raluca@yahoo.com

A fost util articolul? 0

Leave a Reply