Alexandru Bob HART Human Resource Consulting www.hart.ro www.mapp.ro Tot mai multi tineri isi doresc o cariera, inteleasa ca recunoasterea succesului intr-o activitate profesionala oarecare sau accederea […]
Alexandru Bob
HART Human Resource Consulting
www.hart.ro
www.mapp.ro
Tot mai multi tineri isi doresc o cariera, inteleasa ca recunoasterea succesului intr-o activitate profesionala oarecare sau accederea la o pozitie socio-profesionala inalta. Mutarea centrului de greutate de pe afinitatile personale pe care le au cu profesia catre dorinta de succes conduce la consecinte ingrijoratoare, atat in plan personal, cat si social. Pentru ca se raporteaza exagerat la factori exteriori, precum recunoasterea si reusita, tanarul nu ajunge sa se afle pe sine si se „toarna” in „formele” prefabricate ale succesului altora. Chiar daca riscul tulburarilor de personalitate este evitat, el se condamna la insatisfactie profesionala in viitor, caci nu se va simti multumit intr-adevar nici in cazul in care va avea succesul mult visat.
Am fost martorii, inainte si dupa ’89, a numeroase cariere fulminante ale unor incompetenti, in mai toate domeniile de activitate. Faptul ca un om a facut cariera nu spune mai nimic despre persoana respectiva. Nici chiar eficienta sau perfomanta de care e posibil sa fi dat dovada nu ne arata insusirile lui umane. In schimb, dorinta sincera a cuiva de a deveni un medic pediatru bun, de exemplu, ne dezvaluie multe despre firea lui. Optiunea pentru o profesiune ne descrie din punct de vedere uman, in vreme ce pofta de succes ne lasa nedefiniti.
Dupa cum ne arata etimologia cuvantului, cariera ramane, inainte de toate, o cale pentru vehicule lente si nu se lamureste pe deplin decat retrospectiv. Singurul bagaj indispensabil pentru acest drum este cel al principiilor. Acestea ne vor permite sa ne pastram orientarea si sa nu confundam punctele cardinale din viata noastra. Deoarece cariera depinde de o multitudine de factori care nu tin de noi (de la contextul socio-economic pana la preferintele sefului), respectarea principiilor noastre ne va conferi, in ciuda erorilor pe care le vom comite, linistea ca am actionat intotdeauna in conformitate cu noi insine.
Drum bun!