• 4 Feb. 2021
  • 2 min

Ce poți învăța într-un call-center?

call-center
Autor
Mihaela Pascari
Mihaela Pascari Face parte din echipa eJobs România de circa 5 ani. Perioad... Arată mai mult

Atunci când ești student sau proaspăt absolvent e normal să nu știi exact ce vrei să faci în privința carierei tale. Cel mai bun sfat, dacă te regăsești într-o astfel de situație, este să testezi diverse domenii, să încerci să faci și să înveți cât mai multe lucruri. Acestea te vor ajuta să pui baze solide viitorului tău parcurs profesional.

Un loc ideal în care ai aproape oameni de la care să te inspiri, posibilitatea de a-ți dezvolta skill-urile de comunicare și, nu în ultimul rând, de a înțelege ce dorești să faci mai departe, este o companie cu activități de call-center. Iată cum te poate ajuta un astfel de job, dar și care sunt beneficiile oferite de companiile din acest sector.

 

Uite ce poți învăța într-un call-center!

Munca în echipă

Capacitatea de a integra într-o echipă este extrem de importantă pentru viitoarea ta carieră și cu siguranță o poți dobândi într-un call-center. Cum? Companiile cu activități de call-center atrag candidați ce provin din diverse medii sociale. Astfel că, vei avea oportunitatea de a lucra într-un mediu în care vei interacționa cu oameni noi cu diverse personalități. Mai exact, vei colabora cu oameni variați, dar cu care veți avea un scop comun.

 

Îți vei îmbunătăți competențele lingvistice

Industria serviciilor de tip call-center este în continuă dezvoltare în România, tocmai pentru că aici se regăsesc mulți vorbitori de limbi străine. Asta se observă și dintr-un studiu Eurostat care arată că, România stă mai bine decât alte țări europene la capitolul tinerilor vorbitori de limbi străine. Spre exemplu, în 2018 aproximativ 98% dintre elevii din învățământul secundar superior din România studiau mai mult de două limbi străine. Cu acest procent de tineri care aprofundează limbi străine țara noastră se situează la aproximativ același nivel cu Finlanda sau Luxemburg.  Iar dacă cunoști o limbă străină la un nivel mediu, atunci într-un call-center ai posibilitatea să-ți îmbunătățești cunoștințele, mai ales că mai multe companii oferă noilor angajați cursuri gratuite pentru sporirea competențelor lingvistice.

 

Să gestionezi situațiile de criză

Pentru că într-un departament de call-center te poți confrunta cu situații în care există clienți nemulțumiți vei fi nevoit să găsești soluții și să te adaptezi fiecărui în parte. Asta presupune și bune abilități de comunicare, pe care ar fi bine să le ai când mergi într-o astfel de companie. Iar dacă nu le ai, cu siguranță le vei dobândi în urma unei astfel de experiențe. Toate acestea te vor ajuta pe termen lung să treci cu ușurință peste situațiile de criză.

 

Îți vei rafina abilitățile de comunicare

O mare parte din activitatea dintr-un call-center presupune comunicarea cu clienții, fie că este vorba de apeluri telefonice, sau de suportul pe care va trebui să-l acorzi pe e-mail. Astfel că, vei învăța cel mai bine să comunici lucrând în domeniul BPO. Iar de beneficiile acestui skill te vei bucura în orice domeniu în care vei decide să te orientezi în viitor.

 

Sectorul call-centerelor a devenit un motor de creștere economică în România, iar asta presupune o ofertă din ce în ce mai mare pentru candidați. Astfel încât, dacă ești student sau proaspăt absolvent de facultate și nu știi în ce direcție să mergi, atunci nu ezita să aplici la companii care oferă servicii de tip call-center. Iată toate joburile vacante scoase la bătaie de către companiile cu activități de call-center, disponibile pe eJobs.ro

Pentru mai multe locuri de muncă potrivite așteptărilor și valorilor tale, intră pe primul-job.ro, angajatorii te așteaptă cu joburi ideale pentru un început de carieră. 

 

 

Vrei să afli cele mai bune sfaturi în carieră, citește și: 

Salariu mediu. Cum a evoluat și care sunt prognozele pentru 2021

Gândirea în perspectivă, numitorul comun al carierelor

Absolvent? 5 întrebări pe care să ți le pui pentru a-ți descoperi pasiunea

 

A fost util articolul? 3
angajarecall-centerprimul job
  • AvatarPancratov Mihai zice

    Daca vorbesc 3 limbi staine este ok

Leave a Reply