• 26 Oct. 2015
  • 4 min

Angajații care câștigă în Covasna sau Vaslui cât în București

Foto Iuliana Morlova_portret

Marile lanțuri de farmacii nu ţin cont de geografie. Angajații lor din provincie se pot declara fericiţi.

Atât de comune şi, totuşi, atât de speciale. Aşa arată, în cuvinte puţine, farmaciile din România. S-au înmulţit ca ciupercile după ploaie pentru a acoperi, firesc, nevoia de medicamente a unuia dintre cele mai „bolnave” popoare din Europa şi, acum, au ajuns deja într-un punct unde le este foarte greu să găsească personal calificat. Norocul specialiştilor în domeniu, mai ales al celor din provincie. „Un farmacist din Covasna câştigă la fel de mulţi bani ca un farmacist din Bucureşti chiar dacă, probabil,  orice om angajat în Covasna,  pe un alt domeniu, primeşte mult mai puţin decât ar câştiga în Bucureşti, pe aceeaşi poziţie şi cu aceeaşi calificare. În industria noastră, salariile nu au nicio legătură cu ceea ce se întâmplă, în general, pe piaţa forţei de muncă. Nu contează nivelul de trai, rata şomajului sau alte aspecte clasice ale pieţei forţei de muncă, ci doar numărul de specialişti dintr-o anumite regiune”, spune  Iuliana Morlova,  director de resurse umane  al lanţului de farmacii Dona, unul dintre cele mai mari din țară.

 

La nivel de industrie, salariul net lunar al unui farmacist începător porneşte de la 2.000 de lei.

Cifrele confirmă „ciudăţenia”. Institutul Naţional de Statistică ne spune că, în Covasna, salariul mediu net este undeva la 1.289 de lei, printre cele mai mici din ţară, în timp ce bucureştenii aduc lunar acasă dublu, adică 2.524 de lei. Şi, totuşi, un diriginte începător, adică un şef de farmacie cu experienţă medie ca angajat în domeniu, încasează în jur de 3.500 de lei fie că lucrează în Bucureşti, fie că lucrează în Covasna. Comparaţiile sunt valabile şi în cazul altor judeţe.

Salarii bune pentru începători

 

Reţeaua de farmacii se foloseşte, în procesele de recrutare, atât de instrumentele clasice, cum ar site-urile de joburi sau recomandările, dar caută să atragă candidaţi şi direct de pe băncile şcolii. „Eu cred într-un mix între oamenii cu experienţă şi tineri. Tinerii au nevoie de persoane cu experienţă în jurul lor, pentru că trebuie să aibă de la cine să înveţe lucruri, iar cei cu experienţă au nevoie de energia tinerilor.  De aceea, avem grijă ca, în fiecare farmacie, să păstrăm acest mix”, subliniază Iuliana Morlova.

 

Un farmacist din Covasna câştigă la fel de mulţi bani ca un farmacist din Bucureşti chiar dacă, probabil,  orice om angajat în Covasna,  pe un alt domeniu, primeşte mult mai puţin decât ar câştiga în Bucureşti, pe aceeaşi poziţie şi cu aceeaşi calificare.

 

De altfel, reţelele de farmacii depind, în general,  de felul în care sunt dispuse centrele universitare la nivel naţional. „Acolo unde există facultăţi, ai şi farmacişti. Altfel, trebuie să încerci să-i muţi, fie către oraşele în care s-au născut, fie către oraşele în care îşi doresc să înceapă o viaţă nouă. Noi, de exemplu, le oferim celor care vor să se mute într-un alt oraş bani de chirie, dacă nu au altă variantă de cazare, precum şi un bonus de mobilitate”, continuă  Morlova. Reţeaua Dona, care numără circa 275 de farmacii şi este prezentă în toate judeţele ţării, are 2.250 de angajaţi. Aproximati 2.000 dintre salariaţi lucrează în farmacii, iar restul în departamentele de suport. Structura clasică de personal dintr-o farmacie Dona cuprinde un asistent de farmacie, un farmacist şi un farmacist diriginte. În fiecare unitate lucrează cel puţin cinci oameni.

 

3.500 de lei pe lună este salariul net de început al unui diriginte de farmacie.

 

„La nivel de industrie, salariul net lunar al unui farmacist începător porneşte de la 2.000 de lei. Este un salariu bun, cred eu, pentru că farmaciştii debutanţi pot accesa şi alte programe de recompensare,  aşa cum se întâmplă în compania noastră. În ceea ce priveşte salariul net al unui dirigente începător, acesta poate ajunge la 3.500 de lei lunar. Ca politică salarială, noi ne încadrăm în media din industrie”, explică directorul de HR, care subliniază că cei mai mulţi angajaţi au o vechime mai mare de un an.

Ce fel de oameni caută marile farmacii?

 

Ea mai spune că instruirea reprezintă unul dintre cele mai importante beneficii pe care Dona le acordă angajaţilor. „Pe lângă instruire,  angajaţii din farmacii mai primesc bonuri de masă, carduri medicale, carduri cu reduceri  la achiziţionarea de produse din unităţile noastre, plata poliţei de malpraxis sau anumite puncte pentru reînnoirea autorizaţiei de liberă practică”, mai spune șefa de HR. Când recrutează un farmacist, reprezentanţii Dona vor să vadă, printre altele, cum gestionează candidaţii relaţiile cu pacienţii. „De asemenea, le punem candidaţilor întrebări de genul <<de ce ai ales meseria de farmacist?>> sau <<de ce consideri că ţi se potriveşte această meserie?>>. Ne interesează candidaţii care au ales această facultate nu pentru că <<aşa a vrut mama>>, ci pentru că, pur şi simplu, au chemare pentru acest domeniu”, arată Morlova.

Directorul de resurse umane al Dona adaugă că tineriii care aleg să urmeaze o facultate de Farmacie sunt persoane tehnice.„La 18 ani, persoanele cărora la place fizica şi chimia aleg meseria asta. Nu se gândesc, neapărat, la interacţiunea cu pacientul. Dacă nu ai nativ această competenţă sau nu reuşeşti să o dezvolţi în timp, este foarte greu să performezi ca farmacist. Tocmai de aceea mulţi tineri au un şoc când văd ce activitate practică trebuie să desfăşoare când ajung în farmacii, raportat la ceea ce au învăţat în facultate”, menţionează Morlova.

Câştigă firma, câştigi şi tu mai mult

 

Veniturile angajaţilor farmaciilor Dona conţin atât o parte fixă, cât şi una variabilă.  Strategia anuală de creştere salarială ţine cont de obiectivele companiei. „Pe partea de vânzări, tot timpul avem grijă să ajustăm componenta variabilă din venit în funcţie de obiectivele companiei. De asemenea, în departamentele suport facem revizuiri salariale periodice, pentru că avem grijă să păstrăm echitatea internă şi echitatea faţă de piaţă. Per ansamblu, pot fi perioade în care să nu existe creşteri salariale sau pot fi poziţii pentru care să nu existe creşteri salariale”, conchide Morlova.

A fost util articolul? 0
salariu

Leave a Reply