• 26 Oct. 2015
  • 2 min

Cum decizi ce informaţii trebuie să treci în CV

Foto detalii CV

Informaţiile pe care le incluzi în CV depind doar de cerinţele companiei care a publicat jobul de care eşti interesat.

O bună documentare despre companie ar trebui să te ajute să identifici ceea ce îşi doreşte potenţialul angajator de la candidatul ideal. Include toate cerinţele companiei în locuri cheie din CV-ul tău, cum ar fi în sumarul de carieră sau în secţiunile „experienţă” şi „abilităţi”.

Oferă exemple care te definesc

Descoperă aspectele unice pe care le ai pentru a te putea diferenţia de alţi candidaţi cu un nivel similar de calificare. Brandul tău este o combinaţie de calităţi, abilităţi, realizări şi valori. Toate componentele brandului tău ar trebui să fie evidente şi în CV, prin oferirea unor exemple concrete care să definească imaginea ta. Include suficiente exemple ale realizărilor tale, pentru a-ţi demonstra valoarea. Cu cât sunt mai relevante pentru compania care angajează, cu atât mai mare va fi impactul lor.

Decide ce să nu incluzi în CV

Fii atent la dimensiunile CV-ului tău. Dacă depăşeste două pagini, probabil că este prea lung. Totodată, ai grijă să nu aglomerezi informaţia, ci decide ce este relevant şi elimină sau editează restul. Poţi renunţa cu uşurinţă la: interese şi pasiuni, data naşterii, religie, statutul relaţiei, permis de conducere, referinţe sau joburi temporare, foarte vechi.

Elimină informaţia negativă

 

Nu trebuie să explici de ce ai renunţat la anumite joburi sau să menţionezi că ai avut probleme de sănătate. Aminteşte-ţi că tot ceea ce incluzi în CV ar putea fi discutat în cadrul interviului.

Câteva trucuri rapide şi eficiente

 

Alegerea fontului potrivit, evitarea acronimelor şi eliminarea obiectivelor de carieră sunt câteva dintre trucurile pe care le pot folosi candidaţii pentru „cosmetizarea” rapidă a CV-urilor.

Candidaţii care se grăbesc să aplice pentru anumite poziţii au la dispoziţie câteva trucuri prin care îşi pot îmbunătăţi rapid CV-urile.  Procesul de „cosmetizare” a CV-urilor nu durează mai mult de câteva minute, scrie Business Insider.

Elimină obiectivul de carieră

 

Recrutorii nu citesc, de cele mai multe ori, obiectivele de carieră pe care le prezintă candidaţii. De asemenea, obiectivele de carieră sunt cele care te motivează pe tine, nu pe un potenţial angajator. Nu în ultimul rând, obiectivele de carieră trebuie înnoite constant, aşa că există riscul să uiţi să le actualizezi.

Foloseşte un font potrivit

 

Diverse site-uri de resurse umane recomandă candidaţilor să folosească fontul Sans Serif în CV-urile lor. Dacă nu îţi place Sans Serif, ai grijă ca tipul de font pe care-l alegi să fie uşor de citit şi să fie la fel pe tot cuprinsul textului. Titlul CV-ului poate fi scris cu un font mai mare decât restul textului.

Aeriseşte textul

 

Nu te pierde în detalii. Dacă realizările tale sunt sub forma unor paragrafe, le poţi sumariza şi rescrie cu liniuţe, pentru ca textul să fie mai aerisit şi mai uşor de parcurs de către cel sau cea care îţi citeşte CV-ul.

Evită acronimele

Nu este recomandat să foloseşti acronime, deorece ar putea să nu fie înţelese de către recrutori.

Testează hiperlinkurile

 

Înainte să trimiţi CV-ul  recrutorului, verifică dacă hiperlinkurile pe care le-ai adăugat funcţionează.

Scapă de realizările din timpul liceului

 

Elimină realizările din timpul liceului, cu excepţia situaţiei în care eşti un candidat proaspăt absolvent, fără experienţă pe piaţa muncii.

Delimitează secţiunile

 

Asigură-te că recrutorul înţelege clar fiecare componentă a CV-ului tău.

Verifică textul pentru eventuale greşeli

 

Reciteşte CV-ul şi verifică-l de mai multe ori, ca să nu apară niciun fel de greşeală gramaticală sau de ortografie.

Respectă formatul cerut de recrutor

 

Salvează CV-ul în formatul indicat de recrutor şi, înainte de a-l trimite companiei care face angajări, asigură-te că poate fi deschis.

 

A fost util articolul? 0
CV

Leave a Reply