• 17 Feb. 2016
  • 2 min

Cum să adaptezi CV-ul pentru telefonul mobil

Autor
Steluţa Năstase
Steluţa Năstase Am ales un job pe care îl iubesc și, da, zâmbesc pentru c... Arată mai mult

Aproape 60% dintre utilizatorii români de internet mobil îşi verifică telefonul dimineața şi îl folosesc pe parcursul zilei ca un asistent personal, arată cel mai recent studiu Google: „Internetul mobil în viaţa de zi cu zi“. Recrutorii îşi verifică zilnic e-mail-ul de pe telefonul mobil, iar CV-ul tău trebuie să arate impecabil.

Șansele ca CV-ul tău să fie vizualizat de pe telefonul mobil cresc mai ales atunci când intri în competiția pentru un job care cere specializări și aptitudini rar întâlnite. Clasicul CV de patru-cinci pagini cu paragrafe lungi și job description-uri de acum şapte-opt ani trebuie adaptat astfel încât să fie ușor de parcurs și să îți pună în valoare experiența într-un mod atractiv.

Iată 10 pași de urmat pentru obține un CV cu un format prietenos pe telefonul mobil:

1. Testează pentru a vedea cum se vede CV-ul tău pe telefonul mobil. Cel mai adesea trebuie să navighezi lateral pentru a citi toată informația. Evaluarea este primul pas, astfel apar și ideile pentru optimizare.

2. Menține profilul tău profesional cât mai scurt, de preferat într-o pagină, maxim două. Atunci când îl redactezi, ia în considerare timpul recrutorilor care acordă în medie şase secunde pentru scanarea unui CV. Doar atât, timp în care trebuie să atragi atenția prin forma și structura CV-ului, prin experiență și rezultate, dar și prin fotografia și datele tale personale.

3. Alege un format de CV cu o singură coloană astfel încât să ai siguranța că se va vedea bine și de pe telefonul mobil.

4. Prezintă experiența și rezultatele prin cifre și propoziții scurte.

5. Folosește bold și bullet points pentru a atrage atenția asupra informațiilor şi lasă spații între paragrafe pentru ca informația să fie ușor de parcurs. 

6. Optează pentru fonturile care sunt lizibile și pe telefonul mobil cum ar fi: Arial, Verdana, Times New Roman, Tahoma și pentru o mărime la dimensiunea 12 a fontului astfel încât persoana care îl citește să nu dea Zoom.

7. Prezintă informațiile actuale. Renunță la job description-urile de acum şapte-opt ani şi alege informaţiile relevante din experiența ta, care să te pună în valoare pentru job-ul la care aplici.

8. Acordă atenție hyperlink-urilor. Sigur îți dorești ca recrutorul să te contacteze telefonic sau prin e-mail chiar din CV fără a fi nevoit să copieze informațiile în căsuța de e-mail. De asemenea, poți oferi și link-ul website-ului profesional. 

9. Alege formatul PDF care încadrează bine informațiile și este uşor de deschis de pe telefonul mobil!

10. Testează pe mai multe device-uri! Preîntâmpină problemele tehnice prin testarea CV-ului pe iPhone, iPad și Android, precum și prin trimiterea acestuia unui prieten care îți poate oferi un feedback obiectiv.

 

A fost util articolul? 0
CV
  • AvatarStefan simona zice

    Vreau si eu un cv să-l pot depune ca lucrător comercial nu stiu să-l fac rog sa ma ajute cineva

    • Iulia VacaroiuIulia Vacaroiu zice

      Salut! Îți recomandăm să suni la 021.9124, linia telefonică de consiliere profesională eJobs, oricând în intervalul Luni-Vineri, orele 09:00-17:00. Un operator eJobs te va ajuta gratuit cu redactarea CV-ului și aplicarea la joburile care ți se potrivesc. Succes!

Leave a Reply