Citește despre greșelile de comunicare care îți pot afecta serios parcursul profesional şi despre acele modalităţi prin care te poţi face plăcut la job.
Sunt anumite greșeli de comunicare ce îți pot afecta serios parcursul profesional. Însă sunt și modalităţi prin care te poţi face plăcut la job sau la un interviu. Iată cinci feluri în care poţi evita acele atitudini „nepotrivite” de comunicare, indiferent dacă te găseşti față în față cu un recrutor sau cu un coleg de muncă, notează The Guardian.
Unii oameni tind, în anumite situații de la job, să își acorde o mai mare importanță decât ar trebui. De câte ori nu ai fost întrebat la serviciu de un coleg despre planurile tale de vacanță din perioada verii? De câte ori nu i-ai răspuns că pleci într-o destinație exotică, doar ca să te dai mare? Se prea poate ca întrebarea colegului tău să fi fost doar un pretext pentru a părea că e mai bun decât tine. Ceea ce nu s-a întâmplat, deoarece l-ai făcut să se simtă inferior. Colegii tăi vor să te vadă așa cum ești în realitate, nu cu anumite „măști” pe față.
Dacă te întâlneşti cu directorul executiv sau cu președintele companiei pentru care ți-ai dori să lucrezi, s-ar putea să-ți fie greu să pornești o discuție, din cauza emoțiilor. Te-ai putea comporta extrem de politicos sau, din contră, te-ai putea bloca. Adesea, poți cădea în capcana de a exagera cu laudele la adresa interlocutorului tău, în speranța că-i vei intra în grații. Însă nu se va întâmpla astfel. Dacă vrei să fii tratat de la egal la egal, arată respect, dar comportă-te cu persoana din fața ta într-un mod cât mai natural şi prietenos.
Evită să spui lucruri înainte de a te gândi la consecințe și nu scrie într-un e-mail ceea ce nu ai vrea să citești în ediția de mâine a unui cotidian național. Poți să pari grăbit şi neatent dacă intervii înainte să asculți într-o discuție. Cel mai bine e să joci o carte câștigătoare: stai „în umbră” și intervii cu o idee bună când oamenii se aşteaptă mai puţin.
Gândește-te la profesorii pe care i-ai avut la școală. Cei pe care i-ai plăcut mai mult sunt, probabil, profesorii care setau corect și consistent anumite limite. Profesorii care nu îţi stabileau anumite limite nu îţi indicau modul potrivit în care să interacționezi cu ei. La fel este și în viața de birou. La serviciu, e bine să fii constant în relația cu ai tăi colegi, altfel se vor simți nesiguri în preajma ta.
Oamenii neexperimentați de vânzări tind să vorbească fără să fie autentici. Nimănui nu-i place să-i fie vândut ceva, indiferent dacă este vorba de un produs sau de o idee. Cu toții vrem să simțim că vânzătorul este acolo ca să ne ajute, nu ca să ne scoată mai mulți bani din buzunar. Așadar, autenticitatea contează într-un proces de vânzare și, la fel, contează și într-o discuție în echipă la birou.